Ziua Limbii Române sărbătorită la Madrid
În perioada 27-31 august 2015, la Coslada (Madrid, Spania) au avut loc „Zilele Limbii Române”, un amplu program cultural dedicat românilor din regiune.
Proiectul a debutat cu susţinerea de cursuri de formare şi metodica predării limbii române și a materilor de studiu în limba română. Cursurile au fost oferite gratuit cadrelor didactice care predau limbă, cultură şi civilizaţie în şcoli, în cadrul asociaţiilor sau al bisericilor din Spania, dar şi suplinitorilor care predau sau doresc să predea limba şi literatura română în comunităţile de români din străinătate.
Profesori formatori şi metodişti, inspectori şcolari din România au expus metode moderne de predare a limbii române ca limbă străină, metode de predare a materiilor de studiu în limba română și au susţinut activităţi practice.
Zvetlana Preoteasa, director general al „Institutul Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, a transmis mesajul ministrului delegat pentru relaţia cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr.
În cadrul programului de manisfestări dedicate Zilei Limbii Române în Spania, duminică, 30 august 2015, în zona Recinto Ferial, începând cu ora 19:00, a avut loc un concert susţinut de trupa Pasărea Colibri.
Mircea Baniciu, Mircea Vintilă, Vlady Cnejevici şi Teo Boar au fost întâmpinaţi de sute de români ce purtau pe umeri drapelele ţării lor natale.
Partenerii evenimentului: Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni (MAE) şi Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa – FADERE.
Monitorul Oficial nr. 145 din 19 martie 2013 a fost publicată Legea nr. 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române, prin care este prevăzută celebrarea acestei sărbători pe data de 31 august a fiecărui an. Potrivit actului normativ, Ziua Limbii Române poate fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de reprezentanţele diplomatice şi institutele culturale ale României, precum şi de alte instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific. Guvernul şi autorităţile administaţiei publice centrale şi locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea manifestărilor. Totodată, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.