Ziua Comunităţii Româneşti din Aragon – ediţia a IV-a

270

Asociaţia Acasă din Zaragoza, în parteneriat cu ICR (Institutul Cultural Român), cu sprijinul firmelor româneşti şi cu participarea întregii comunităţi de români din Aragón, organizează cea de-a IV-a ediţie a festivalului de muzică şi dans „Ziua Comunităţii Româneşti din Aragón”. Evenimentul va debuta sâmbătă, 22 aprilie, cu un spectacol organizat de Primăria Mallén în colaborare cu Primăria Spring şi Asociaţia Socio-Culturală a Românilor din Mallén .

Programul zilei de 22 aprilie va fi deschis de prezentarea de carte a scriitoarei românce Alina Popescu, stabilită la Valladolid; este vorba de volumul „Un pie entre dos mundos” (Un picior între două lumi), lansat cu succes în decembrie 2016. Apoi îşi va face intrarea jota aragonesa, ca gazdă, urmată de o suită de dansuri populare româneşti ale ansamblului „Fântâniţa de Piatră” din Spring (Alba), ca invitat de onoare. Programul va continua duminică, 23 aprilie, o zi cu semnificaţie specială atât pentru Aragón, cât şi pentru România: atunci este sărbătorit San Jorge, patronul acestei comunităţi spaniole, dar, totodată, şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, la români.

Aşadar, de Ziua Aragónului şi a Sfântului Gheorghe, artiştii invitaţi, asociaţi şi enoriaşi ai Parohiei Ortodoxe Române din Zaragoza vor participa la slujba de dimineaţă, ţinută într-un cadru festiv de preotul paroh Nae Aurel. Totodată, o delegaţie românească va participa la recepţia organizată la Palacio de la Aljaferia de către guvernul de Aragón, pentru a puncta importanţa acestei sărbători în regiune. „Ziua Comunităţii Româneşti” din Aragón va fi petrecută, apoi, în Parque de Atracciones din Zaragoza, alături de nume cunoscute ale folclorului românesc, precum Steliana Sima, Angelica Flutur, Angela Rusu, Sebastian Stan şi orchestra, prezentaţi de      doamna Angela Chelaru, culegătoare şi prezentatoare de folclor românesc.

Alături de ei se vor afla şi artiştii autohtoni Constantin Moroca şi Elena de la Zaragoza, soţii Craioveanu şi Daniela de la Zaragoza şi Formaţia Select, precum şi ansamblul „Fântâniţa de piatră”, ansamblul de copii „Mioriţa”, ansamblul de dansuri „Acasă”, respectiv Răzvan şi perechea sa, pentru dansuri moderne. Sărbătoarea se va încheia pe 24 aprilie, cu un spectacol de umor susţinut de Andrei Ciopec, câştigător al premiului HOP, secţiunea individual la tineri actori: “Din înţelepciunea lui Dorel” este un spectacol pentru toate vârstele ce va avea loc la ora 19:00, în sala de festivităţi a Centrului Civic Oliver.

Pofta de spectacol va fi întreţinută cu bucate româneşti, oferite de restaurantul „The Secret”, magazinul Castelul şi restaurantul El Cerdo. Partenerii media ai evenimentului sunt Radio MIT, Radio VIP, dar şi TVR Internaţional. Organizarea evenimentului este posibilă datorită sponsorilor ICR, Restaurant „The Secret”, Magazinul Castelul, Restaurant „El Cerdo”, Gerovital, Digi Mobil, Criss Automoviles, Asterra, Cosma Cars, Moneygram, Logistica Neluţu Moise, Copisteria Low Cost, FotoBartha, Moda Daria, VentPrima Ventanas. Organizatorii adresează mulţumiri speciale doamnei Gabriela Mărginean, preşedinte de onoare al Asociaţiei Acasă, Consulatului României la Zaragoza, Parohiilor Ortodoxe Române din Aragón, Asociaţiei Abriendo Caminos Aragón şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea sărbătorii cu orice mijloc de care au dispus.