Ziaristul de serviciu în alertă

Jurnalistul Cristian Guitars Ioanoviciu este acel tip de român aflat într-o țară străină care atunci când Jorge sau Miguel îl apostrofează cu: „Ai văzut aseară la știri cine era șeful bandei care a jefuit camioanele cu marfă parcate în… ?! Un român de-al tău!”, își dorește să se fi născut în Congo sau să-l înghită pământul. De rușine. De ciudă și necaz că iarăși românii au fost vedete...

Reporter: Ai fost vreodată cenzurat, amenințat în perioada cât ai fost redactor de investigații în România? Ce compromisuri ai făcut în această meserie?

Cristian Guitars Ioanoviciu: Compromisurile sunt cele pe care le fac 99% din ziariștii români din ziua de azi: mi-am asumat statutul de salariat într-o societate privată, eu beneficiind totuși din partea patronilor mei de explicații și argumente care să mă determine să acționez jurnalistic.
Rep.: Până unde poate merge libertatea de expresie?

Cristian Guitars Ioanoviciu: Dacă ne referim la jurnalist, deci la cel care face intermedierea între realitate și receptorul demersului său, consider că în acest moment în România se apropie vertiginos de zero.
Rep.: În relația cu politicul, presa românească a simțit pumnul în gură în ultimii ani sau mai degrabă a fost doar o relație de subordonare directă având în vedere că mai mulți politicieni au devenit și patroni de presă? Libertatea de astăzi îngrădește cumva calitatea presei?

C. G. I.: Mai degrabă a fost vorba de subordonare directă, pumnul pus în gura presei cel puțin, fiind doar referitor la selecția care se face în informarea publicului, alegându-se doar anumite canale media sau în altă selecție, mai dură, care se realizează în privința susținerii economice a unor demersuri jurnalistice.
Rep.: Cel mai neplacut gen de jurnalist care nu ne face cinste este jurnalistul șantajist. Ai întâlnit astfel de oameni? Ai scris la comandă? Ai fost cumpărat?

C. G. I.: Din păcate, jurnaliști șantajiști sunt nenumarați. Am scris la comandă, că doar eram un simplu angajat, dar nu, nu am fost cumpărat. Niciodată.
Rep.: Care au fost, în opinia ta, principalele schimbări în relația cu puterea, cu politicul, apărute în mass-media românească?

C. G. I.: Presa regională este finanțată din ce în ce mai greu, ceea ce o aruncă în brațele diferiților politicieni sau potentați economic.
Rep.: Vreau să știu dacă simți că munca depusă de tine și-a atins scopul sau a rămas doar un articol de presă, la fel ca majoritatea cazurilor descoperite de jurnaliști în ultimii 20 de ani? Care sunt riscurile jurnalismului de investigație? Procesele în instanță?

C. G. I.: Munca depusă de mine i-a ajutat pe unii oameni amărâți, în cazuri concrete. Atât în țară cât și în străinătate. Prin ceea ce realizez în străinătate sper să contribui și eu la proiectele de integrare și educare a românilor imigranți. În România este evidentă încercarea de anihilare a jurnalismului de investigații. În străinătate sunt apreciate și au un real succes. Iar rezultatele finale, cele dorite.

Rep.: De ce jurnaliștii fug de anchete? Unde sunt exclusivitățile de altă dată?

C. G. I.: Jurnaliștii români fug de anchete pentru că nu știi peste cine dai la capătul firului. S-ar putea să fie prietenul sau partenerul patronului tău.
Rep.: Jurnalistul de investigații este puțin diferit. El nu lucrează cu biroul de presă, cu buletinul de știri de la Poliție. Mi-aduc aminte că în urmă cu 11 ani când am intrat într-o redacție, – cred că erai şi tu pe acolo -, cei care lucrau pe domeniile de eveniment – gen Poliție, Armată, Justiție erau considerați jurnaliști de investigații. După ceva timp am înțeles că lucrurile nu stăteau chiar așa. Voi lucrați cu surse, cu rețele de surse. Zic bine? Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, a fi jurnalist de investigații?

C. G. I.: În România este din ce în ce mai greu să faci jurnalism de investigație și din cauză că s-a instaurat o frică generală față de consecințele pe care le-ar avea o sursă care și-ar spune of-ul în fața unui jurnalist. Lumea este speriată, timorată, iar secretomania este regula de bază, începând cu instituțiile statului sau ale administrației locale.
Rep.: Ai avut vreo investigație care a eșuat? Subiecte care au picat? Care ți s-a părut cea mai interesantă sau din care ai avut cel mai mult de învățat?

C. G. I.: Nenumărate. Din ce în ce mai multe. Au fost exact atâtea câte îmi trebuiau ca să mă convingă să continui.
Rep.: Ți s-a propus vreodată de către o persoană „mai sus pusă” să investighezi un anumit subiect? În caz afirmativ, cum ai reacționat și de ce? Ce nu ai face niciodată ca jurnalist?

C.I.: În zeci de cazuri, fie că mi-au fost sugerate, fie ca mi s-au oferit bani sau avantaje, am reacționat întotdeauna prin a spune șefilor mei ceea ce mi s-a întâmplat. Nu aș lua bani pentru a scrie un subiect. Exclus.

Rep.: Ești reporter de investigații la Occidentul Românesc – Ediția de Spania. Cum ai ajuns să lucrezi pentru această publicație?

C. G. I.: Familia mea trăiește în Barcelona de peste 16 ani. Când compania la care lucrez a avut nevoie de un corespondent în Spania, am ales. De curând m-am căsătorit. Soția mea este cetățean spaniol și lucrează în mass-media. La Occidentul Românesc am ajuns grație unor prieteni americani de origine română care fac parte din trupa Occidentului. Am fost onorat să mă alătur lor.
Rep.: “Ziariștii sunt toți nebuni sau cel puțin nesănătoși. Aleargă mereu ȋn căutarea știrilor. Dar vreau să vă asigur că nu m-am plictisit nicio singură oră din viață făcând această meserie”. Te recunoști? Ai un sfat pentru cei care vor să devină jurnaliști?

C. G. I.: Nu, nu am niciun sfat pentru cei care vor să devină jurnaliști, pentru că după 11 de ani de presă, am eu încă mai multe întrebări decât răspunsuri.
Rep.: Care este opinia ta despre subiectul mult discutat – Wikileaks? Julian Assange e un model pozitiv sau negativ pentru un jurnalist?

C. G. I.: Este un exemplu perfect pentru un jurnalist, dar nefiind în posesia tuturor informațiilor legate de personaj și de proiectul său, nu pot să știu dacă este și un reper moral.
Rep.: E o regulă deontologică și bun-simț să îl întrebi și pe celălalt. Ce te deranjează cel mai mult la un PR-ist, purtător de cuvânt?

C. G. I.: Cel mai mult mă deranjează faptul că suntem trimiși la el de către conducerea instituției respective, ceea ce îți omoară ancheta din start.
Rep.: Dacă nu ai fi ales să te faci jurnalist, pentru ce altă profesie ai fi optat?

C. G. I.: Dacă nu eram jurnalist, probabil că m-aș fi facut… ziarist! (Sâc!)

Rep.: Care este părerea ta în legătură cu românii din Spania? Sunt așa de răi cum sunt prezentați de presa spaniolă?

C. G. I.: În primul rând, românii din Spania, într-un număr destul de însemnat sunt total dezbinați. Mulți sunt răi, invidioși și răzbunători. Se vânează unii pe alții și se reclamă. Multe dintre aceste denunții sunt reale, dar majoritatea le fac din dorința de a-și face rău unii altora. Se fură între ei, se escrochează, se bârfesc, etc. Există însă și un număr împortant de români care își văd de treabă. În fața acestora îmi scot pălăria, sunt mândru și caut să-i evidențiez prin tot ce fac.

Rep.: Care sunt cele mai des întâlnite situații la care sunteți solicitați să faceți investigații?

C. G. I.: În Barcelona se fură tot ce se poate și unde se poate. Pe stradă, în mijloacele de transport, în locuri aglomerate. Dar și în Madrid. În momentul de față lucrez împreună cu alți colegi spanioli de la cele două publicații cu care colaborăm, la o investigație în care sunt implicați români în tot felul de escrocherii, furturi și multe altele… Spaniolii sunt speriați de toate acestea și de modul în care românii îi operează în plină stradă pe turiștii străini aflați în vacanță pe Costa Blanca sau cerșesc și fură în plin centrul Madridului.

Rep.: Cum te privesc colegii spanioli?

C. G. I.: Am o relație extraordinară cu ei, dar când apar situații în care sunt implicați români mă fericesc cu: „Românii tăi, uite ce-au fost în stare să facă…” Sigur că nu-mi pică bine. Îmi este ciudă și de cele mai multe ori îmi este rușine, dar colegii mă înțeleg și le răspund că acei români nu ne reprezintă și le dau exemple de români minunați care muncesc în Spania de ani de zile și ne fac cinste. Profesori la universitate, medici, muzicieni, oameni de afaceri, români care au grijă de familiile lor, care își trimit copiii la școli de renume în Spania, etc.

Rep.: Pentru Occidentul Românesc realizezi investigații în toată Spania sau numai în zona Madridului?

C. G. I.: Mă implic acolo unde sunt trimis dar în mod special în Provincia Madrid de unde ne sunt semnalate foarte multe cazuri de escrocherie, furturi, etc…

Rep.: Mai concret?

C. G. I.: Din ce pot dezvălui în momentul de față, pot spune că cele mai dese cazuri sunt cele provocate de români cu profesii false, precum avocați, medici, șefi ai unor organizații de caritate, etc., care îi escrochează pe români luându-le nu numai banii pentru diverse cazuri ci și deposedându-i de actele originale pe care apoi le falsifică pentru diverse infracțiuni.

Rep.: Ce le recomanzi românilor din Spania în acest sens?

C. G. I.: Să țină legătura în permanență cu noi, cu autoritățile spaniole, să nu avansese sume importante de bani sau să-și lase actele originale unor indivizi necunoscuți pentru diverse cazuri. În orice situație să prezinte doar în copie actele personale iar cele originale doar în cazurile în care solicită diverse servicii direct de la instituțiile abilitate. Să fie mai uniți, să învețe de la spanioli și alte naționalități cu care conviețuiesc tot ce-i bun, să ofere respect și corectitudine ca să primească la fel, să contribuie cât pot la imaginea pozitivă a țării din care provin.

Rep.: Ai fost tentant vreodată să te implici în viaţa politică?

C. G. I.: Niciodată nu m-au tentat funcțiile politice sau cele obținute datorită implicării politice dar rămân un iremediabil naiv și cred că democrația presupune și se face doar prin partide. Acestea trebuie curățate în profunzime, chiar reinventate. I-am refuzat pe toți și nu regret.

Rep.: În afară de ale tale, ce titluri mai citești?

C. G. I.: Mă interesează presa din România dar în special cea internațională și normal și în mod foarte sincer, fără să vreau să fiu un oaspete bun pentru gazdele mele de astăzi, apreciez munca și rezultatele jurnaliștilor de la Occidentul Românesc. Urmăresc cu mult interes și presa scrisă spaniolă. Îmi pare rău că mulți dintre colegii mei din România pe care-i știu talentați, muncitori și încă entuziaști, nu sunt ajutați să facă mai multă presă de investigație pentru că cetățeanul de rând are mare nevoie de așa ceva. Așa cum îi cunosc, mulți colegi, din toate redacțiile din țară dar și din țările unde există comunități mari de români, ar putea să facă lucruri foarte bune în acest sens. Pe această cale țin să le urez tuturor mult noroc!

Un material realizat de  Anastasia Criste – Barcelona