Vorbitorii de limbi străine vor rămâne şi în 2017 printre cei mai căutaţi candidaţi din piaţa muncii

258

Cele mai căutate limbi străine, dar şi cele mai bine plătite din piaţa muncii, sunt limbile nordice precum olandeză, suedeză sau daneză, iar în 2017 cei care cunosc astfel de limbi străine vor rămâne la mare căutare de către angajatorii locali, a precizat Eduard Paştalac, preşedintele Asociaţiei Studenţilor la Limbi Străine (ASLS).

Printre limbile străine care vor mai fi la mare căutare în 2017 se mai numără limba germană, italiană, rusă şi franceză. Acestea vor fi urmate de limbile orientale, care vor avea în continuare o mare căutare, dar şi un grad de cunoaştere a acestora destul de ridicat. “Banii mai mulţi, dar concurenţa mai mare”, a menţionat Eduard Paştalac.

După aceste limbi străine o căutare destul de mare va fi şi pentru limbile străine precum olandeza sau polona, potrivit reprezentantului ASLS.

În ceea ce priveşte salariile pe care le vor oferi companiile în căutare de vorbitori de limbi străine, reprezentantul ASLS spune că, companiile au început deja să crească salariile pentru anumite limbi străine, chiar şi pentru limba engleză. “Depinde şi de domeniul în care îţi exersezi limba. Este uşor pentru un vorbitor de limbi străine să înveţe bazele în IT sau consultanţă, acolo salariile trec bine peste cel mediu pe economie”, a precizat Eduard Paştalac.