Vizita ministrului delegat Cristian David, în Catalonia

1

8596

În cadrul vizitei în Regatul Spaniei, ministrul delegat Cristian David s-a întâlnit şi cu şeful Direcției Generale de Poliție a Cataloniei, Manel Prat Peláez. Au fost discutate aspecte privind situația infracționalității în rândul comunităților românești prezente în regiune și aspecte ce țin de combaterea comportamentului infracțional și antisocial. Totodată, au fost convenite intensificarea cooperării organelor de aplicare a legii, întărirea colaborării cu autoritățile locale din România și din regiunea Cataloniei, precum și susținerea procesului de integrare.

Împreună cu directorul Direcţiei de patrimoniu, muzee și artă, ministrul Cristian David a avut o întâlnire cu preotul Aurel Bunda, care a prezentat situaţia privind stadiul lucrărilor construcţiei bisericii româneşti din Barcelona. Cu această ocazie, ministrul delegat Cristian David a solicitat sprijinul autorităţilor locale pentru finalizarea acestor lucrări, precum şi includerea viitoarei biserici în patrimoniul cultural şi spiritual al Barcelonei.

În încheierea întrevederii, au fost trecute în revistă diferite situații speciale aflate în atenția autorităților polițienești regionale. Ministrul delegat Cristian David a avut o întrevedere cu primarul oraşului Barcelona, Xavier Trias, care a afirmat încă o dată dorinţa de consolidare a relaţiilor bilaterale dintre cele două societăţi, apreciind oportunitatea organizării expoziţiei dedicată României la Barcelona în 2014.

Reporter: Domnule ministru, cu ocazia vizitei dumneavoastră la Barcelona în perioada 25-26 iulie, v-aţi întâlnit cu viceprimarul Jaume Ciurana.  Care este părerea domniei sale legată de integrarea românilor în această zonă?

Cristian David: Este esenţial să înţelegem importanţa păstrării culturii, limbii şi tradiților precum şi contribuţia pe care o au românii la viaţa economică şi socială spaniolă. Consider că românii s-au adaptat şi s-au integrat foarte  bine în societatea spaniolă, fiind vorba de una dintre cele mai mari comunităţi de străini din această ţară. Domnia Sa, viceprimarul Barcelonei, Jaume Ciurana este de părere că românii din Spania reprezintă un factor important în dezvoltarea economică a ţării de rezidenţă, fiind integraţi cu succes.

Reporter: Credeţi că buna integrare a românilor în societatea spaniolă va putea contribui la consolidarea unui dialog bilateral între cele două ţări?

Cristian David: Românii au calităţi, sunt în majoritatea lor covârşitoare bine integraţi şi apreciaţi în comunităţile în care trăiesc. Comunitatea românilor din Spania reprezintă un exemplu de succes de coabitare cu poporul spaniol. Există români de înaltă ţinută profesională – fie că vorbim de medici, de oameni care lucrează în mediul academic, oameni de cultură, artişti, sportivi -, care pot fi reprezentanţi de cinste ai comunităţilor noastre românești, trebuie doar să ştim să îi punem în valoare. Eu cred că trebuie să strângem în jurul unei campanii de imagine, toate personalităţile care au recunoaştere de înaltă ţinută în acele comunități şi ei să fie, cu ghilimelele de rigoare, „ambasadorii” imaginii noastre de succes. Toţi aceşti factori ajută la consolidarea dialogului bilateral între Spania şi România.

Reporter: Care este situaţia lucrărilor construcţiei bisericii româneşti din Barcelona, când şi cum se poate finaliza acest proiect?

Cristian David: Lucrările pentru construcţia acestei biserici au fost începute în anul 2011, cu sprijinul Guvernului României. În prezent, stadiul construcţiei este destul de avansat. Am solcitat sprijin alături de Guvernul României, Guvernului Catalan şi autorităţilor locale pentru finalizarea acestui proiect, care are ca scop menţinerea spiritualităţii neamului românesc.

Reporter: Primarul Barcelonei, Xavier Trias, v-a adresat o invitaţie privind organizarea unei expoziţii în legătură cu performanţele înregistrate de România în cei 25 de ani de tranziţie. Care este scopul acestei expoziţii?

Cristian David: În cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu viceprimarul Barcelonei, Jaume Ciurama şi cu directorul Direcţiei de Patrimoniu, muzee şi artă a Primăriei, Josep Luis Alay, mi-a fost adresată o invitaţie pentru organizarea unei expoziţii despre performanţele înregistrate în România în cei 25 de ani de tranziţie. Expoziţia are ca scop punerea în evidenţă a transformărilor majore înregistrate de societatea românească, a consolidării democratice şi a progresului economico-social. Salut iniţiativa autorităţilor locale spaniole de a ne include în cadrul expoziţiei care va avea loc la Muzeul Born din Barcelona. Acest moment reprezintă o punte de legătură extraordinar de importantă între cele două ţări, arătându-ne încă odată, că românii emigraţi în Spania fac cinste ţării mamă.

Reporter: Se pot baza românii din Spania pe ajutorul şi sprijinul dumneavoastră continuu?

Cristian David: Consider că bilanţul celor șase luni de mandat ca ministru delegat pentru românii de pretutindeni transmite un mesaj important nu doar românilor din Spania, dar şi celor care au ales să trăiască în celelalte ţări europene, românilor din comunităţile istorice, românilor din Republica Moldova. Mesajul principal pe care îl transmit acestora este că apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii acestora pentru Guvernul României reprezintă o prioritate. Relaţia cu românii de pretutindeni este o dimensiune importantă a politicii externe a României. Le mulţumesc pe această cale tuturor românilor care văd în portofoliul pe care îl deţin şi implicit în Guvernul României un punct de sprijin şi doresc să le transmit că vor găsi întotdeauna în Statul Român un punct de sprijin şi un partener de încredere.

Reporter: Aveţi un mesaj pentru cititorii publicației în limba română Occidentul Românesc?

Cristian David: Cititorilor ziarului  „Occidentul Românesc”, le doresc multă sănătate, să nu uite că sunt români şi că ţara de origine trebuie întotdeauna susţinută.

Redacția Occidentul Românesc