Guvernul Spaniei a organizat, pentru perioada 20-23 februarie 2023, Conferința SPIREC 2023, eveniment la care participă campionii tehnologici în domeniul energiei regenerabile, alături de actorii principali ai societății civile și înalți reprezentanți guvernamentali. Dincolo de dezbaterea politică, gestionarea energiei și accesul la diferitele forme ale sale trebuie să țină cont de formele multiple în care o accesăm, de la încălzirea locuinței proprii până la aspirația firească a unui transport cât mai curat și respectuos cu mediul înconjurător. În acest context, în perioada 20-23 februarie 2023, Madridul devine capitala mondială a energiei regenerabile.
România a fost unul dintre statele prezente în prima zi a evenimentului, prin participarea ministrului energiei, Virgil Daniel Popescu, ca intervenient principal în cadrul dialogului ministerial la nivel înalt pe marginea securității energetice. Interesul pentru o piață energetică echilibrată, pentru o tranziție energetică ecologică și echitabilă, creșterea interconectivității, promovarea noilor tehnologii și preocuparea pentru reducerea costului energiei în perioade de criză s-au aflat în centrul discursului demnitarului român, se precizează într-un comunicat.
Dialogul cu Președintele Guvernului spaniol, Pedro Sánchez, Vicepreședinta și Ministra Tehnologiei, Teresa Ribera, precum și Comisarul pentru Energie al Uniunii Europene, Kadri Simson, sau omologul olandez, Rob Jetten, au reconfirmat importanța României în definirea unei piețe energetice europene care protejează interesele cetățenilor, respectă țintele de reducere a emisiilor de carbon și este capabilă să prevină sau să limiteze impactul crizelor în materie energetică.
Agenda ministrul român a mai inclus vizite la centre de excelență tehnologică în domeniul energiei electrice din Spania, precum cel aparținând companiei Red Electrica, dar și întâlniri cu actori internaționali majori prezenți pe piața românească.
Comunicat și imagini: Ambasada României în Regatul Spaniei