Valencia: Mărțișorul, sărbătorit la Asociația Suflet Românesc

165

1 martie 2014 078 [640x480]

Mărţişorul, sărbătoare specifică românilor, celebrează venirea primăverii. Tradiționalele fire împletite cu alb și roșu, cu deosebite semnificații relaționate cu renașterea naturii și tradițiile agrare, obiceiuri vechi de peste 8000 de ani pe meleagurile românești, erau nelipsitele cadouri pe care, în copilărie, le făceam celor dragi la 1 martie. Din păcate, departe de țară, copiii noștri nu beneficiază de aceeași atmosferă de sărbătoare care nouă ne umplea sufletele de bucurie și energie. Tocmai de aceea, în încercarea de a reda măcar o părticică din această atmosferă, și mai ales din dorința de a nu ne pierde tradițiile și rădăcinile și pentru a le promova în țara noastră de adopție, Spania, Asociația Suflet Românesc – Alma Rumana din Valencia a organizat o serie de ateliere și activități dedicate mărțișorului, această serie fiind încheiată de o serbare desfășurată în dimineața zilei de 1 martie 2014.

Realizată cu sprijinul Platformei pentru Emigranți Valencia, serbarea a fost un excelent prilej de a rememora frumoasele noastre tradiții și obiceiuri, dar și un cadou excepțional oferit de către cei mai micuți din grupul nostru părinților și tuturor celor prezenți. Între legendă și istorie, tradiție și obiceiuri moderne, momente presărate cu poezii, cântece și dansuri populare românești, mari și mici, au transmis cu orgoliu audienței că sunt mândri de  moștenirea lor culturală. Acest fapt se datorează, în mare parte, și participării lor în proiectul “Românie,vatră de dor”  finanțat în perioada iunie-decembrie 2013  de către   DPPRP și implementat de către Asociația Suflet Românesc Alma Rumana Valencia. Deși finanțarea s-a terminat, proiectul continuă în cadrul asociației sub îndrumarea instructorului coregraf Mariana Ureche Ardelean care, în mod voluntar și cum multă dăruire, este pilonul central al activităților realizate.

Activitatea din 1 martie a fost onorată de prezența domnului Radu Cătălin Mardare, consul al României la Castellon, care a ținut să mulțumească în mod personal tuturor celor care au făcut posibilă reușita activității și, cu această ocazie, a înmânat reprezentanților asociației noastre, din partea domnului Ion Vîlcu, Ambasador al României la Madrid, o scrisoare de felicitare pentru munca și efortul depus în mod voluntar în cadrul asociației.

Și cum anul acesta 1 martie a coincis cu sărbătorirea Carnavalului pe plan local, după amiază, pentru al patrulea an cosecutiv, Asociația Suflet Românesc – Alma Rumana a participat atât la parada asociațiilor cât și la târgul artizanal organizat în cartierul valencian Ruzafa. Timp de mai bine de două ore, pe tot parcursul paradei, îmbrăcați în frumoasele noastre costume populare și însoțiți de ritmurile muzicii populare din diferite zone ale României, membrii asociației au fluturat drapelul românesc, au cântat și au dansat, oferind un adevărat spectacol, apreciat și aplaudat îndelung de toți cei prezenți.

În paralel, în târgul organizat timp de două zile cu ocazia Carnavalului, pentru prima dată a fost deschis un stand în care toți cei doritori, au putut încerca tradiționalele sarmale, chiftele, clătite, gogoși sau plăcinte, toate pregătite din timp de către voluntarii noștri. Un moment inedit a fost și prezenţa domnului consul Radu Cătălin Mardare la târgul din Ruzafa, unde a vizitat standul nostru și a ținut să mulțumească încă o data membrilor Asociației Suflet Românesc – Alma Rumana pentru implicarea lor în aceste proiecte și seriozitatea cu care își duc la capăt sarcinile asumate în mod voluntar.

1 martie 2014 052 [640x480]

1 martie 2014 099 [640x480]