Uneori, cea mai proastă afacere este să fii cetățean român

A plecat din România de rușine. A avut o afacere proprie, o familie pentru care s-a sacrificat ani de zile, un rost bine conturat. Dar perioada de după 1989 nu i-a adus decât suferință pentru că și-a pierdut casa și toată agoniseala. Creditul contractat la una din băncile din România pe care l-a solicitat pentru a începe mica-i afacere și-a mărit dobânda de la 24% la 124% în câteva luni de zile, astfel că în mai puțin de doi ani și-a pierdut casa. Banca l-a executat silit și l-a lăsat pe drumuri. Soția nu a acceptat eșecul și l-a părăsit în cele mai grele momente ale vieții pentru că i-a fost alături doar când le mergea bine și aveau bani. Toate rudele i-au întors spatele doar un bun prieten l-a găzduit două luni de zile, timp în care l-a ajutat să obțină viză pentru Spania și și-a luat lumea-n cap. Cu 100 de dolari în buzunar și câteva schimburi a aterizat în țara lui Don Quijote, iar din aeroport, cu un autobuz a ajuns în Méndez Álvaro/Madrid unde ar fi trebuit să-l aștepte un cunoscut din Rădăuți. Zile în șir a dormit pe băncile din apropierea autogării și a cărat bagaje pentru câțiva cenți, dar persoana de contact nu a mai apărut niciodată.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Au trecut 15 ani de atunci. Ai mai fost în România? Ți-ai mai revăzut familia?

Mircea Sorodoc: În primii cinci ani nu am fost, dar după decesul mamei, m-am dus în fiecare an. Să-l văd pe tata. De fiecare dată am încercat să iau legătura cu fosta mea soție dar rudele ei nu mi-au permis să mă apropii și mi-au interzis să-i mai caut vreodată. Băiatul are acum 19 ani. Nici nu mai știu cum arată. Am cerut prin lege dreptul să-mi văd copilul dar procesul nu s-a finalizat nici astăzi. Am pierdut doar mulți bani în acest sens, timp și nervi.

KKN: Cum a fost începutul în Spania?

M. S.: Criminal. Din Madrid, după trei săptămâni prin parcuri, am ajuns în mijlocul viilor din Castilla-La Mancha. Un grup de băieți din Bistrița pe care i-am întâlnit în autogară m-au luat cu ei. Din milă. Eram flămând, murdar, obosit și suferind. Tinerii bistrițeni mergeau la cules de struguri pentru câteva luni. Cu contract. Erau cazați la ferma unde munceau și aveau nevoie de cineva să le pregătească mâncarea la prânz. I-am rugat să mă pună la încercare. A fost norocul meu. Așa am devenit bucătarul grupului lor, apoi am rămas în fermă și găteam pentru românii și alți emigranți din Europa de Est care veneau la lucru. Cinci ani. Am adunat ban cu ban, am respectat pe toată lumea și am dat dovadă de multă corectitudine și seriozitate.

KKN: Care a fost impactul cu fermierii și lucrătorii spanioli?

M. S.: O vreme se uitau la mine ca la un ciumat pentru că nu știam un cuvând în limba lor, eram speriat pentru că nu aveam acte, pentru că eram dezorientat, pentru că nu înțelegeam ce vor de la mine. În câteva luni s-au obișnuit cu morocăneala mea și m-au adoptat. Eram pentru ei, Ucra, Ucraina, pentru că niciodată nu eram în stare să leg două vorbe și pentru că la primul meu contact cu spaniolii am declarat că sunt ucrainian. Îmi era teamă și rușine să spun că sunt român.

KKN: Ești șeful unui restaurant bine cotat în zonă. Cum ai reușit să ajungi în acest punct?

M. S.: Am urmat câteva cursuri din bucătăria spaniolă și franțuzească în Albacete ajutat de șeful meu de la fermă. Apoi altele la Madrid și în San Sebastian. În total vreo trei ani și opt luni. Între timp m-am pus la punct și cu limba spaniolă și franceză. Ziua munceam 12 – 14 ore iar noaptea învățam până picam de oboseală. În opt ani de zile nu mi-am luat vacanță decât câteva zile libere. Eram precum un robot. Când a sosit momentul, m-am mutat în San Sebastian și am participat la câteva interviuri. La un restaurant cu specific franțuzesc am avut noroc. M-au ales după primele examene practice. Și iată-mă în același loc.

KKN: De unde pasiunea pentru gătit?

M. S.: Mama a fost bucătăreasă cu diplomă toată viața ei. Acasă făcea tot felul de experiențe culinare și când gătea mă lua pe lângă ea și-mi explica tot ceea ce face. Când am crescut mai mare eu găteam în casă pentru că mă pasiona și-mi plăcea să le fac fel și fel de surprize părinților. Nu am avut alți frați așa că mama a considerat că trebuie să-mi împărtășească din secretele ei în domeniu. Cine se gândea pe atunci că toate lecțiile ei îmi vor ajuta mai târziu să supraviețuiesc într-o altă lume?!

KKN: 15 ani fără să ai vreo veste din România? Despre fiul și fosta soție?

M. S.: Prin intermediul unui avocat, soția a scăpat de mine pentru totdeauna iar copilul, crescut doar de socrii, a fost instruit să nu aibă de-a face cu mine. M-am întrebat de milioane de ori dacă eu am fost singurul perdant din acei ani când dobânzile bancare oscilau și șpăgile erau de peste 15% din creditul contractat. M-am întrebat care a fost marele meu păcat când după 1989 toată lumea a vrut să se privatizeze iar fosta nevastă a insistat să mă las de serviciu și să mă apuc de afaceri ca „toată lumea”?

KKN: Cui ai de reproșat pentru că ți-ai pierdut casa, familia, serviciul?

M. S.: Singurul vinovat de drama mea este statul român. Dacă existau legi care să se respecte nu ajungeam pe drumuri. Aveam familia, casa și munca mea. Trăiam poate modest, dar în siguranță. Statul a încurajat privatizarea, creditele bancare, șpaga și corupția fiind la rang de cinste. Șpaga era la ordinea zilei și trebuia dată și la bancă și la finanțe și la toate instituțiile statului, iar taxele erau distrugătoare.

KKN: Care a fost profesia ta în România?

M. S.: Am absolvit un liceu cu profil farmaceutic. Sunt din Rădăuți dar am lucrat la Antibiotice Iași mulți ani. Aveam un loc de muncă stabil, un salariu acceptabil. Mi-am iubit foarte mult soția. Ea era învățătoare dar nu a profesat niciodată pentru că era greu la acea vreme să prinzi un post în învățământ într-un oraș ca și Iași. A fost casnică mult timp, apoi s-a ocupat de copil. Era bine. Nu eram bogați, dar eram oarecum liniștiți.

KKN: Nu te bate gândul să te întorci în țară și să încerci să-ți regăsești familia?

M. S.: În momentul de față este prea târziu. Am îndurat mult prea multă umilință și durere ca să dau uitării totul și să mă întorc în România. Și apoi fosta soție are o altă familie. Fiecare suntem pe alte drumuri. Total diferite. Iar din păcate, România nu are ce să-mi ofere în momentul de față. Situația dezastruoasă în care se găsește nu e una încântătoare pentru românii din afara granițelor. Totul este jefuit și prădat, oamenii sunt în pragul sărăciei.

KKN: Care-i părerea ta în legătură cu politica din România?

M. S.: Sunt la curent cu toate mișcările și pot spune fără teama că greșesc, faptul că România nu a avut noroc de oameni cinstiți care să o conducă în anii de după 1989. Românii au avut parte doar de niște derbedei în majoritatea lor, fără Dumnezeu, care au defilat pe podiumul politicii și care nu au făcut altceva în toți acești ani decât să-i mintă în față, să-i fure și să-i prăduiască pe români și să se îmbogățească. Ei, și numai ei! Acest nou guvern consider că este singurul de până acum care, întradevăr, într-un timp scurt a demonstrat că e pus pe treabă. Zic să le țină Dumnezeu năravul cât mai mult pentru că ce fac, fac bine, dar dacă nu-i pedepsesc pe toți cei care au adus țara în pragul sărăciei, e grav. Nu trebuie iertat nimeni, de la președintele țării și până la portarul de la spitalul județean care ia șpagă ca să intri. Oamenii aceștia nu trebuie iertați. Și-au făcut averi și palate pe spatele amărâților, au ajuns în funcții de conducere pe pile politice și șpagă. Așa ceva nu poate trece nepedepsit. Românii au avut dreptul la un trai decent, la șosele care să le ofere siguranță, la locuri de muncă care să-i țină acasă nu să plece în lume să fie slugi la străini.

KKN: Toți cei pe care i-am cunoscut la restaurant te strigă Ucra. Chiar și prietenii tăi, José, Carlos, iubita ta Carmen. De ce?

M. S.: De când am venit în Spania, am declarat că sunt din Ucraina. Mi-a fost frică să spun că sunt din România, că sunt român, iar aici în nord, emigranții români nu sunt simpatizați prea mult și toate acestea pentru că mulți români au creat probleme pe unde au trecut. Majoritatea își văd de treburi dar sunt și din aceia care fac numai nenorociri. Sigur că toți știu acum că provin din România dar numele mi-a rămas și nu mă deranjează. Îmi aduce aminte de perioada când lucram la ferma din Albacete și de șeful meu care m-a botezat așa. Țin legătura în permanență cu el, cu familia lui. Prin grija și comportamentul lor față de mine, îi consider familia mea din Spania. Singura, de altfel.

KKN: În viitor, te vei întoarce în România? Te-ai găndit vreodată și la această posibilitate?

M. S.: Dacă România se va schimba în bine și statul român va oferi cetățenilor săi un minimum de siguranță și stabilitate în ceea ce privește sănătatea, siguranța șoselelor, educația și o viață socială decentă, poate că la vârsta pensionării m-aș putea întoarce. Deocamdată însă, această zonă nordică a Spaniei m-a adoptat și a devenit țara mea, locul unde am fost și sunt apreciat pentru ceea ce sunt, locul care mi-a redat liniștea și siguranța zilei de mâine, locul unde am reușit să uit că puteam fi mort sau închis într-un ospiciu prin România grație dramei prin care am trecut. Am avut norocul să cunosc aici niște oameni extraordinari care mi-au acordat înțelegere, răbdare, mult ajutor și respect în cele mai grele momente din viața mea când cei din propria familie mi-au întors spatele. Așa ceva nu se poate uita ușor. Prin munca mea, am reușit să-mi ofer o viață decentă, liniștită, să-mi aduc tatăl în fiecare iarnă să se bucure de soare și aer curat, să consulte diverși specialiști pentru bolile de care suferă fără să fie nevoit a le da șpagă, să uite de necazurile și greutățile din România…

Pentru Mircea Sorodoc, România este și rămâne țara în care s-a născut. Aceasta nu are nicio vină pentru dramele românilor de acolo sau din străinătate. Statul român, sistemul corupt și șpăgar este principalul vinovat și singurul de altfel. Trăiesc cu speranța că cei care sunt acum la guvernare vor reda României respectul și strălucirea pe care le-a avut cândva și deci, merită să li se dea această șansă. Românii trebuie să învețe să-și ceară drepturile și să reclame abuzurile, hoțiile și nedreptatea. Să o facă fără teamă, chiar dacă uneori, în vremurile acestea, atât în străinătate cât și în România, cea mai proastă afacere este să fii cetățean român…

Un material realizat, redactat și editat de Kasandra Kalmann Năsăudean și Alexandru Stancu.

Nota redacției: Acest inverviu face parte dintr-un amplu reportaj realizat prin grija lui Alexandru Stancu, în exclusivitate pentru Occidentul Românesc și Radio Diaspora Online Chicago, în comunitatea de români din nordul Spaniei. Mulțumim și pe această cale pentru sprijinul acordat, familiei Sorodoc și Munteanu din Rădăuți, domnului profesor Paul Liteanu din Iași, lui Carmen Escamilla Cáceres, Manolo Plunkett și Alejandro Delgado din San Sebastian.

Citește și