Unde se ascund bogaţii lumii de COVID-19

Cei mai bogaţi oameni din societatea zilelor noastre, inclusiv miliardarii din Silicon Valley, şi-au format o reputaţie pentru faptul că au transformat Noua Zeelandă într-un refugiu în vremuri de pandemie.

Potrivit Bloomberg, unii dintre ei s-au retras deja în reşedinţele lor de lux de acolo, deoarece COVID-19 continuă să se răspândească în SUA.

Directorul general al companiei Rising S Co, constructor de buncăre din Texas, a povestit că la începutul lunii martie a primit un apel telefonic de la un executiv din Silicon Valley care nu reuşea să deschidă uşa secretă a buncărului său din Noua Zeelandă, pe care nu îl mai folosise niciodată, aşa că i-a cerut ajutorul în legătură cu filtrele de apă şi de aer, şi boilerul de apă caldă.

În ultimii ani, unii milionari au investit în astfel de pregătiri pentru situaţii extreme. Printre aceştia se numără fostul preşedinte al Combinator Y, actual CEO al OpenAI – Sam Altman, CEO-ul Reddit, Steve Huffman sau cofondatorul PayPal, Peter Thiel. Acesta a obţinut cetăţenia  din partea Noii Zeelande în 2011 şi deţine două proprietăţi în această ţară. „Noua Zeelandă este deja utopie”, a declarat Thiel pentru Business Insider în 2011.

Noua Zeelandă a rezistat relativ bine la focarul de coronavirus. Ţara a raportat doar 12 decese provocate de COVID-19 şi are o rată a decesului pe cap de locuitor de 50 de ori mai mică decât cea a SUA, după cum observă Bloomberg.

Citește și