UE aşteaptă primele doze de vaccin contra Covid-19 în ianuarie
UE aşteaptă primele doze de vaccin contra Covid-19 în ianuarie, dar până atunci guvernele îşi pregătesc campaniile de vaccinare şi obiectivele: imunizarea unei treimi din populaţie într-un prim val în Cehia, un sistem centralizat de sute de centre în Germania şi demaraj rapid în Polonia, scrie business-international.
Chiar dacă un vaccin eficient de imunizare contra Covid-19 este aprobat rapid, ar putea dura luni de zile până când acesta să poată fi produs în masă, distribuit şi administrat unei proporţii suficient de mari din populaţie pentru ca viaţa economică şi socială să se poată întoarce la ceea ce ar putea fi considerat normalitate.
Între timp, guvernele diferitelor state europene se pregătesc pentru complicatele campanii de vaccinare în masă, care vor urma după ce mai multe companii farmaceutice de prestigiu au anunţat dezvoltarea unor vaccinuri cu eficienţă mulţumitoare.
Multe state europene au anunţat că vaccinarea contra Covid-19 nu va fi obligatorie.