Trei medalii pentru echipa României la Olimpiada Internațională de Biologie
Echipa României, prezentă la a XXX-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Biologie (14-21 iulie, Szeged – Ungaria), a obținut trei premii: o medalie de argint și două medalii de bronz.
Romeo – Sebastian Pintilie (Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău) este laureatul cu argint. Medaliați cu bronz și în competiția de anul trecut, Silvia Alda (Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara) și Magdy Mekdad (Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București) au reeditat aceste rezultate.
Din echipa României a făcut parte și Răzvan Andrei Covache – Busuioc, elev la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Alexandria.
Lotul a fost însoțit de conf. dr. Alexandra Simon-Gruiță, director al Departamentului de Genetică – Facultatea de Biologie (Universitatea din București) și lector dr. Georgiana Duță-Cornescu (Departamentul de Genetică al Facultății de Biologie – Universitatea din București).
La ediția 2019 au fost prezenți peste 300 de elevi din 78 de țări.
Concursul a constat în patru probe practice (din domenii precum biochimie, bio-informatică, neuro biologie, anatomie, ecologie și genetică moleculară) și două probe teoretice. Olimpiada Internaţională de Biologie s-a desfășurat prima oară în iulie 1990 (Olomouc), România participând din 1997, cu performanțe notabile în fiecare an.