Tradiții populare de Sfântul Gheorghe

În tradiția populară Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de Sângiorzul. Este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor.
În spiritualitatea populară, între Sângiorzul și Sâmedru (Sfântul Dumitru) există o înțelegere cosmică. Se spune că atunci când broaștele cântă pentru prima oară, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viață.
În dimineață zilei de Sângiorzul, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice.
Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotrivă bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, în credința că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.
În ajunul zilei de Sângiorzul, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul dacă priveau, în această noapte, într-o cofă plină cu apă.


Există și obiceiul că în dimineață zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite că remediu în ameliorarea diferitelor boli.
Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătrăgună și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașină, în credința că ele le vor aduce pețitori bogați.
Flăcăii căutau în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, plantă miraculoasă ce putea să sfărâme lacătele. În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbravă cu o cofă cu apă neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de ei știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apă. Dacă în vas se afla un fir de iarbă, credeau că se vor căsători cu fata iubită. Dacă în apă se afla o floare uscată, era semn că tânărul nu se va însura în acel an, iar dacă găseau pământ, se credea că feciorul va muri în curând.
Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credința că vacile vor da mult lapte și de bună calitate.
Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicția, avea să fie somnoros întregul an.


Urzicatul era un alt obicei practicat de Sângiorzul. Există convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri care urma să înceapă.Tradiţia spune că, în această perioadă de început de primăvară, Sfântul Gheorghe bate cu nuieluşa de foc pădurile să înverzească şi adună norii să-i scuture, ca să dea umezeală pământului.
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe sau Sângiorzul, cum mai este cunoscut în popor, păstrează elemente străvechi, anterioare creştinismului, din care nu se păstrează azi decât amintirea unui sfânt războinic, care a omorât balaurul ce ameninţa lumea. El este sărbătorit atât de biserica ortodoxă, cât şi de cea romano catolică (fiind totodată patronul Angliei). Imaginea sa este asociată cu vitejia şi credinţa.
Sfântul Gheorghe este una dintre sărbătorile mult aşteptate de tineri şi de copii, pentru că obiectul distracţiei îl constituie găleţile cu apă sau mai nou PET-urile, cărora copiii le fac un orificiu în dop şi pornesc la stropit. Se spune că, în ziua de Sfântul Gheorghe, după noaptea în care s-au dezlănţuit forţele răului, e bine să fie stropite cu apă nu doar animalele, obiectele din gospodărie, ci şi oamenii.
În Ardeal, de Sfântul Gheorghe, după ce se iese de la biserică, feciorii aşteaptă la porţi fetele nu cu flori, ci cu găleţi de apă. Cu cât iubirea e mai mare, cu atât fetele sunt mai tare udate. Numărul hainelor schimbate depinde de numărul peţitorilor. Cu cât sunt mai mulţi peţitori, cu atât fata va fi udată de mai multe ori. Azi, feciorii la sate stropesc fetele doar simbolic.
De asemenea, Sfântul Gheorghe ca şi Sfântul Dumitru (sărbătorit de creştini în 26 octombrie) sunt sfinţi de o mare importanţă şi în calendarul pastoral, deoarece între Sângiorz şi Sâmedru este vara pastorală. În satele din Maramureş, în această zi de Sângiorz, porţile caselor şi gardurile sunt înstruţate cu ramuri de mesteacăn. Ramurile verzi simbolizând venirea primăverii, reînvierea vegetaţiei, ocrotirea păşunilor şi a fâneţelor de duhurile rele.


Conform altor tradiţii de Sfântu’ Gheorghe, în această zi fetele, pentru a creşte şi a mirosi frumos, seamănă busuioc şi ţin seminţele în gură. Gunoiul din această zi este aşezat la rădăcina pomilor, iar dacă în zorii zilei e multă rouă sau ceaţă, anul va fi îmbelşugat.


Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri verzi.

A consemnat Tiberiu Grădișteanu – Timișoara

Citește și