Timpul și lumina împart o singură umbră – Expoziție de grafică semnată Rudy Roth

rudy roth imposibila inflorire

Un univers distinct, original ne întâmpină în desenele lui Eduard Rudolf Roth, a cărui imaginație surprinde adesea prin combinarea neașteptată de forme, obiecte, volume, spații devenite metafore plastice. Ca într-un poem, ideile se ascund și se revelează, parcurg un metabolism uneori la limita oniricului, dar păstrând întotdeauna coerență imagistică și un echilibru compozițional încântătoare.”- Costin Tuchilă

Rudy Roth este un tânăr artist român, rezident în Palma de Mallorca – Spania, care își definește arta ca pe o invitație de a căuta inefabilul în energiile creative ale imaginației inconștiente. Grafica sa, articulată în arhitecturi și geometrii contradictorii, afirmă el, i-a fost înnodată caligrafic de degete de o lumină lipsită de contururi, ale cărei umbre s-au suprapus peste trecerea timpului. Doctorand în Relații internaționale, absolvent a două programe masterale, unul al Universităţii Bucureşti şi un altul al University of Kent at Canterbury, Rudy Roth (pseudonimul literar al lui Eduard Rudolf Roth) a activat ca jurnalist radio (Radio România) mai bine de 13 ani, iar din anul 2005, este consultant pentru dezvoltare şi optimizare afaceri, manager de proiect, formator și web-designer. Însă doar prin grafică, pictură sau poezie își regăsește vocația infinitului. Între 30 septembrie și 19 octombrie 2013, 50 dintre lucrările sale vor fi expuse la Biblioteca Metropolitană București în cadrul expoziției intitulate La déesse du temps perdu (Zeița timpului pierdut). Vernisajul va avea loc marți, 1 octombrie 2013, la ora 17:30, în Sala „Mircea Eliade” a Bibliotecii, cu participarea extraordinară a actorului Dorel Vișan. Cei prezenți vor putea asculta un microrecital de harpă celtică al  Roxanei Moișanu și o prezentare critică a cunoscutului critic și om de radio Costin Tuchilă.

Reporter: Există un timp anume, atunci când fiecare realizează că poate face altceva, în cazul dumneavoastră, grafică. Când aţi început să desenaţi, ţinând cont de formaţia dumneavoastră, de celelalte preocupări ?

Rudy Roth: Cred că primele urme cât de cât semnificative ale pașilor mei pe drumul plin de sinuozități al artei grafice se regăsesc cândva prin gimnaziu. Țin minte că atunci am participat la mai multe concursuri de pictură pentru copii, iar toată lumea se aștepta să dau un sens pasiunii mele pentru desen. Aveau să treacă însă mai bine de 15 ani, până când – în timpul stagiului masteral de la Bruxelles –, mâinile mele să mai rupă din nou imagini din textura infinitului. Acolo, în ploioasa capitală a Regatului Belgiei și în câteva scurte interludii prin București, Timișoara și Paris s-au născut cele mai multe dintre schițele acestea, care parcă moștenesc ceva din conturul translucid al neliniştilor mele.

Reporter: Aţi debutat cu grafică de carte la volumul de poezii „Pașii profetului” de Lucian Blaga, la invitaţia Editurii Ars Longa din Iaşi, volum prezentat la Festivalul „Lucian Blaga” de la Alba Iulia în anul 2008. Cum aţi relaţionat cu universul blagian, cu nebănuitele lui trepte ?

Rudy Roth: Expresionismul lui Blaga este covârșitor. Fertil, inundat de simboluri, plin de vibrații, însă covârșitor. Fără doar și poate, nu pot spune că m-am simțit confortabil, întâlnirea cu versurile blagiene a fost extrem de puternică. Iar aceasta se așeza peste asimetria inerentă a începutului. Dacă ar fi să primesc invitația acum, cred că aș încerca să-l tălmăcesc pe Blaga în alte umbre decât am făcut-o atunci. Aș lasa misticismul la nivelul unei simple sugestii, mai degrabă, decât la nivelul unei dimensiuni dominante…

Reporter: A urmat volumul „Lauda somnului”, tot de Lucian Blaga, în care  cântă exuberanţa vieţii terestre, deşi poezia lui este un mister. (Lucian Blaga a fost numit de Pompliu Constantinescu „poet al misterului”.) Cum aţi dezlegat, din punct de vedere grafic, această filosofie a misterului ?

Rudy Roth: Lauda somnului, apărut în 2010, m-a găsit într-o altă etapă a experimentelor mele grafice. Deja creionul meu începuse să sondeze tonuri mai subtile, am reușit să pun grafica în acord cu estetica expresionistă. Efectul vizibil a constat într-o trecere de la un simbolism articulat într-o manieră destul de primitivă la un imaginar tributar unei spiritualități ancestrale, de la interpretări ale misterului la geometrii contradictorii care sfidează rațiunea.

Reporter: O altă treaptă în timpul devenirii a fost întâlnirea cu poezia maestrului Mircea Albulescu din volumul „Ultimele noduri”. Cum aţi gândit această împletire de idei grafice cu cele poetice, ţinând cont de apelul definitiv sau definitoriu al poetului?

Rudy Roth: Așa cum am spus-o de fiecare dată, întâlnirea artistică cu Maestrul, cu bunul meu, Mircea Albulescu, a fost ca o duminică. Alături de acest pescar de suflete care înnoadă liniște din năvoadele timpului, mi-am purtat, aidoma unui copil, nostalgia unei mirări clandestine. Despre schițele astea am spus dintotdeauna că am senzația că nu-mi aparțin. Ca și cum ceva, cumva, undeva ar fi făcut ca mâinile mele să le transpună pe hârtie și doar atât. Cred că răspunsul se află în seva creației din Ultimele noduri.

Reporter: „La déesse du temps perdu” („Zeiţa timpului pierdut”), titlul expoziţiei din octombrie 2013, de la Bucureşti, nu ne conduce oare spre timpul iubirii?

Rudy Roth: Desigur. Cineva m-a întrebat de curând dacă, în arta mea, măsor iubirea cu timpul. Am răspuns că știu să măsor femeia doar cu timpul iubirii… Un timp al iubirii, născut într-o joi când destinul, sătul să îmi tot înghesuie cioburi din suflet prin vitralii cu geometrii contradictorii, mi-a tatuat visul infinitului pe pleoape. Iar în numele acestui vis, accept ca timpul să-mi îndese sub unghii așchii de tăceri și iubire…

Interviu realizat de Occidentul Românesc

rudy roth

profetul

 

Citește și