Timotei Cipariu – „Omul care zi şi noapte era cu cartea în mână”

”Viaţa-mi astăzi, iată jumătate/Şi-atâtea zile, când îmi vin aminte/Din pace-avută văz că-i fură date./De cum trăise dulcele-mi părinte.//Ci-n sânu-mi nu ştiu ce prea iute bate,/Şi simţ că arde d-un foc prea fierbinte./Ah, cine ştie, au nu de-aci-nainte/Prin trup şi oase-mi focul va străbate.//Pricep şi zic: arzi foc într-al meu sânge,/Curând străbate-l, oh, tu să nu-nceţi/Până-n cenuşă ce mă vei preface.//Că lacrămi moi nu te vor stânge./Tu arzi ascuns subt şepte tari peceţi/Şi-atunci… atunci avea-voi şi eu pace.” Sonet XXI

Acest sonet aparține lingvistului, istoricului, teologului, pedagogului și orientalistului, „părintelui filologiei române”, Timotei Cipariu, revoluționar pașoptist, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte al acestei instituții, președintele Asociației Transilvane pentru literatura Română și Cultura Poporului Român. Cipariu a fost vicepreşedinte (1861 – 1866) şi preşedinte (1877 – 1887) al Societăţii „Asociaţiunea” (ASTRA) de la Sibiu. „Asociaţiunea” s-a constituit la 4 noiembrie 1861 şi avea ca scop unitatea activă dintre luptătorii români de pe ambii versanţi ai Carpaţilor. A fost membru al Societății Germane de Orientalistică. A colaborat la Foaia pentru minte, inimă și literatură din Brașov cu studii, eseuri, versuri și traduceri. Personalitate marcantă a culturii românești, cunoscător a numeroase limbi (greacă, latină, ebraică, arabă, siriană, turcă, persană, spaniolă, italiană, germană, engleză, maghiară), a fost unul dintre pionierii ziaristicii româneşti din Transilvania prin periodicele înfiinţate şi conduse de el: Organul luminărei, Învăţătorul poporului, Archivu pentru filologie şi istorie, aceasta fiind prima revistă românească de filologie. A publicat o lungă serie de studii asupra limbii române și a gramaticii, fiind considerat unul dintre întemeietorii filologiei și lingvisticii românești. Prin studiile sale a căutat să dovedească drepturile istorice ale poporului român și originea sa romană. Influențat de Școala Ardeleană, a fost unul dintre adepții latinismului și ai ortografiei etimologice, fapt pentru care a propus folosirea predilectă a cuvintelor de origine latină și evitarea cuvintelor de origine nelatină.

Timotei Cipariu a fost cel dintâi român care împotriva orientării sale latiniste, a subliniat valoarea poeziei populare şi pe cea a textelor româneşti vechi. A iniţiat studiile de istoria limbii şi a stăruit asupra legăturii care există între istoria unui popor şi limba lui naţională. A militat pentru un teatru românesc, în Transilvania, şi a fost preocupat de educarea maselor, prin cultură, şi a creat, în acest sens, ziarul Organul luminării, prima revistă scrisă integral cu litere latine. Timotei Cipariu a scris și versuri, exemplu fiind Sonetul XXI. Este cel dintâi român care a scris un tratat de poetică şi a contribuit, alături de alţi contemporani, la definitivarea terminologiei filozofice în limba noastră. Însă a avut o contribuție în  domeniul cercetării filologice. Sistemul său ortografic s-a bucurat, multă vreme, de atenţie deosebită, mai ales în Transilvania, iar iniţierea studiului istoric al limbii naţionale, constituie un mare pas înainte, în  această disciplină. Timotei Cipariu, a scris lucrarea Gramatica limbei române, lucrare în două volume, plus un supliment, însumând, în total, 800 de pagini, premiată de Academia Română, şi utilizată de mulţi autori de mai târziu. Exceptând etimologismul autorului, cartea conţine numeroase exemple luate din limba vorbită şi din textele vechi, e plină de sugestii care pot fi preluate de specialiştii de azi. Pe tărâm politic s-a numărat printre militanții pentru drepturile poporului român din Transilvania, fiind unul dintre cei zece secretari ai Adunării Naționale de la Blaj din 1848. Membru în Delegația trimisă la Curtea imperială din Viena spre a prezenta revendicările românești, membru în Comitetul Național Român din Sibiu, iar în perioada 1863-1864 este membru în Dieta de la Sibiu.  „Pe vremea aceea era un om, Timotei Cipariu, şi omul acela şi zi şi noapte era cu cartea în mână, şi când dormea, dormea pe scaunul de la masa de lucru. Ştia multe limbi, atâtea câte toţi specialiştii români de astăzi la un loc luaţi nu ştiu, şi citise toţi scriitorii români din sec XVI şi XVII din scoarţă în scoarţă, şi un mic rezumat din această muncă de erou a publicat într-o capodoperă, Principii de limbă şi scriptură.”

Este portretul acestui mare cărturar sintetizat de Al. Philippide. Timotei Cipariu a fost posesorul uneia din cele mai bogate biblioteci particulare din Transilvania, prețioasă și prin raritățile ei. Aceste cărți i-au fost procurate în special de prietenul său din București, librarul Iosif Romanov, și de reprezentanții companiei acestuia la Constantinopol și la Cairo. În octombrie 1948, regimul comunist a impus, conform ordinului de la Moscova, asimilarea Bisericii Greco-Catolice Române în Biserica Ortodoxă, confiscând Biblioteca Cipariu, lăsată moștenire Mitropoliei Blajului și trecând-o ilegal în inventarul Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei Române. Timotei Cipariu a donat Bibliotecii Seminarului din Blaj un număr de 800 documente şi cărţi rare, care în timpul ocupaţiei oraşului de către trupele maghiare în anul 1849 au fost duse la Pesta, de unde nu au mai fost recuperate niciodată.

Timotei Cipariu ( 21 februarie 1805, Pănade, Plasa Hususău, comitatul Târnava –Mică, 3 septembrie 1887, Blaj)  și-a făcut studiile gimnaziale, filosofice, teologice la Blaj, devenind apoi profesor la Gimnaziul din Blaj, mai târziu director al instituției, inspector al școlilor din oraș, director al Tipografiei Diecezane. În anul 1827 a devenit preot, din 1842 fiind canonic, iar mai târziu prepozit capitular al Diecezei de Alba Iulia și Făgăraș. După încheierea revoluţiei din Ardeal a fost deputat în Dieta transilvăneană de la Sibiu, între anii 1863-1864. A făcut parte din Societatea literară aprobată de Locoțenența Domnească la 1/13 aprilie 1866, ca membru din Transilvania alături de George Barițiu şi Gavril Munteanu.

Concluzionând, putem afirma  că opera lui Timotei Cipariu este un model pentru cei care se ocupă de studiul limbii, iar patriotismul său luminat poate fi demn de urmat și astăzi. Poate că exemplul cel mai concludent  în acest sens este fragmentul din cuvântarea sa, din luna iulie 1862, de acum 256 de ani, când lansează fără echivoc ideea de uniune națională. Mesaj peste timp al acestui mare cărturar, acum la o sută de ani de la Marea Unire. Ce frumoasă profesiune de credință! „Dea Cerul ca, precum toţi suntem de un sânge, toţi ne-am îndulcit de la sânul mamei noastre cu aceleaşi cuvinte dulci, toţi ne suntem fraţi, – oricât ne despart munţii şi văile şi oricât ne împart stările politice şi confesiunile religioase, – tot una să fim, o naţiune, o limbă, o literatură. Şi dacă pe alt câmp românul e tăiat în bucăţi şi purcede pe căi diferite, uneori cu totul contrarii, dar cel puţin în literatură, în paşii cătră cultură, numai un corp şi numai un suflet să fie. Atunci, orice despărţiri politice, sociale şi religioase ne vor tăia de laolaltă, dar spiritul naţiunii şi geniul român va tinde aripile sale peste toţi fii lui Traian şi-i va ţine legaţi întru legăturile păcii, frăţiei şi unităţii naţionale. Aşa să fie în veci”.

Autor: Pușa Roth (Scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România; jurnalistă, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişi din România).

Citește și