„Talentul este ceea ce ne lipseşte pentru a dispreţui sau a distruge ceea ce am făcut!”

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!

S-a luat cu mâinile de cap toată suflarea de la Bruxelles. Huzur ca în România, mai rar! Eu mă şi mir că nu s-au trezit încă să dea mai repede buzna, să ia locurile de muncă românilor de acasă. Parcă o şi văd pe alde von der Leyen cum încearcă să se strecoare neobservată la coada de la oficiul forţelor de muncă din Bucureşti, să prindă şi ea un job, că ăla de la Comisie acuşi, acuşi se gată. Din buget, din buget, altfel cum?!

Şi pensiile au crescut cu vreo opt sau nouă bani, nu e clar încă, dar lucrările de doctorat ale experţilor guvernamentali în statistici economice şi sociale vor fixa definitiv înălţimea acestei fabuloase ştachete pe care nimeni nu o credea abordabilă.

Oriîncotro se uită guvernanții noștri creşte ceva. Chiar şi dumnealor au crescut. Ca guvernanţi. Au crescut în maturitate, în capacitate operaţională, în înţelegerea şi abordarea rezolutivă a celor mai complexe probleme ale societăţii româneşti. Cât ne costă învăţarea şi creşterea asta a lor, nu are rost să mai socotiţi. Adăugaţi încă trei, patru zerouri la coada numerelor din ediţia anterioară şi aveţi o aproximare decentă.

Linişte, vă rugăm, la guvern se lucrează şi se creşte! Cresc… cresc toate cele. Şi preţurile cresc mai ceva ca Vrejul de fasole a lui Jack. Am luat-o din timp, din vară, cu gazele şi electrica, dar până în iarnă o să crească orice preţ doriţi dumneavoastră, de o să răsune ţara. De bucurie, desigur!

Aşa e în economia de piaţă. Creşte economia, cresc şi preţurile. Da ce, ele nu sunt parte din economie? Creşte economia, cresc şi datoriile publice, private, toate într-o egalitate! Păi, nu-i asta reţeta liberală standard pentru succes şi propăşire?! Economia e economie, are regulile ei, nu aşa cum „crede” toţi ageamiii! Creşte una, musai creşte şi ailaltă! E mâna nevăzută, vericule! Ea le aşază pe toate.

De aia creşte şi inflaţia, de aia cresc deficitele, de aia creşte expunerea pe finanţare din buzunarul altora, adică al ălora care mai au ceva bani la ciorap, ori care au tiparniţe la discreţie şi pot aproviziona cu împrumuturi pe oricine. Păi ce, doar economia creşte! Creşte tot ce mişcă şi e viu. Iaca, bunăoară, covidul! Nici nu s-a întors bine Arafat din concediu şi de la nici câteva zeci de cazuri pe zi s-a ajuns într-o lună la câteva mii. Până spre iarnă, șase sau șapte mii de cazuri la hectar sunt ca şi realizate.

Culegem viile şi umplem butiile cu vin; culegem câmpul şi bucatele cu care umplem hambarele, păi culegem şi covizii ca să umplem spitalele care ajunseseră peste vară să şadă goale şi triste de se bătea personalul medical de muscă şi era cât pe ce să cadă în depresie din lipsă de activitate. Acu, e clar, creşte! Creşte viguros. Aşa-i în societatea post-modernă, toate sunt corelate şi aşezate pe o şină.

Toate… cresc şi unde nici cu gândul nu gândești. Bunăoară, creşte personalul ministerului de interne. Cu miile. O fi nevoie, că de…, dacă se împute treaba mai rău pe final de an, de guvernare, de mandat sau de mai ştiu eu de ce, e nevoie de băieţii ăia vânjoși să iasă la zăpadă şi să dea. Nu, nu cu lopata, ce naiba, suntem un stat de drept, european, civilizat; cu bulanul şi, la nevoie, cu gazul, să nu o ia populaţia razna din cauza creşterii atât de puternic corelate a sărăciei, cu spaima şi disperarea în faţa zilei de mâine.

Toate cresc. Şi şuşanelele culturale cresc ca ciupercile după ploaie. Orice scenetă încropită din trei personaje şi două situaţii mustind de vulgaritate şi comic de canal este „operă teatrală” de căpătâi, iar bieţii actoraşi sunt decretaţi instantaneu „stâlpi ai treatrului românesc”.

După câtă muzică ratată s-a cântat anul ăsta la Festivalul Enescu şi după câte formaţii ori concerte de încropeală s-au produs pe scena lui, nu m-aş mira ca la ediţiile viitoare cel puţin jumătate din reprezentaţii să fie susţinute de formaţii artistice de manele, cu două secţii obligatorii: culte şi de mahala. Manelele, vreau să zic, desigur!

Restul, va fi împlinit cu muzica viitorului, doar prime audiţii mondiale, de sertar, pe care nu le-a mai cântat nimeni niciodată, compuse de iluştrii de care nu a auzit nimeni, dar care vor înnobila cu producţiile lor colecţia tot mai largă de eşecuri şi rateuri de răsunet mondial a ceea ce a fost cândva Festivalul dedicat lui Enescu şi muzicii sale!

Ce mai, totul creşte! Logic, legic, inevitabil. Chiar şi cancerul politic care roade din interior, fibră cu fibră, rădăcină cu rădăcină, viaţa. A ei, a României, şi a noastră, a tuturor românilor, fie că trăim prin „străinătățuri” sau… acasă.

„Talentul este ceea ce ne lipseşte pentru a dispreţui sau a distruge ceea ce am făcut!” (Paul Valéry)

Autor: Kasandra Kalmann-Năsăudean – Director editorial la Occidentul Românesc, economist, scriitor și jurnalist de investigații, membru CCNMA.