Spania și România sunt sufletul meu…

Dacă foștii studenți străini care au absolvit diverse facultăți în România în perioada comunistă s-ar reuni într-un anume loc ar forma populația unei țări, a unei „Românii necunoscute” de noi. Acest număr impresionant de străini nu ar fi trebuit neglijat după 1989 pentru că întorși în țările lor de proveniență, datorită funcțiilor pe care le ocupă ar fi putut influența în bine imaginea României. Ziariști, rectori de universități, miniștri sau parlamentari, oameni de afaceri, medici sau primari sunt oameni cu legături spirituale față de țara unde au petrecut perioade importante din tinerețea lor sau și-au schimbat viața căsătorindu-se cu cetățeni români. Din această “Românie necunoscută” face parte și Alejandro Villalante.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Știu că aveți o relație specială cu România. O relație care dăinuie de aproape 50 de ani. Ar fi interesant de știut cum ați ajuns într-o țară comunistă și care au fost motivele?

Alejandro Villalante: Am ajuns în România în anul 1964 și de atunci a început relația mea cu România care a devenit a doua țară a mea. Spania și România fac parte din sufletul meu iar în momentul de față am mai mulți prieteni români decât spanioli. Am trăit în România 14 ani. De la vârsta de 21 de ani la 35. Cea mai frumoasă perioadă a vieții mele am petrecut-o în această țară. La Santander, orașul unde m-am născut, am urmat prima facultate care se numea la acea vreme Escuela Profesional de Comercio de Santander, Facultatea de Științe Economice de astăzi. Am urmat apoi, serviciul militar, după care am plecat la Paris să urmez Facultatea de Științe Economice. După un an de pregătire pentru limba franceză, am urmat cursurile primului an de facultate. În cel de-al doilea an, pentru studenții cu cele mai bune medii s-au oferit patru burse de studii în alte țări. Am fost printre beneficiarii uneia dintre cele patru burse. La început, am fost tentat să aleg Cehoslovacia dar m-am oprit până la urmă la România, o țară din Europa de Est care la acea vreme era renumită pentru universitățile sale. Cu toate că era o țară comunistă, iar familia și prietenii mei erau scandalizați pentru alegerea făcută de mine, am insistat să plec în România. Așa am ajuns unul dintre studenții străini ai Facultății de Comerț Exterior din București.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce amintiri aveți din perioada studenției, din anii petrecuți în România?

Alejandro Villalante: Deși era comunism, studenții străini erau privilegiați, astfel că am beneficiat de loc la un cămin studențesc din București în care aveam condiții destul de bune pentru acele vremuri și loc la cantină. Eu am fost primul spaniol pe care majoritatea colegilor mei din facultate și nu numai, l-au cunoscut în viața lor. Am foarte multe amintiri plăcute din acea perioadă. La București mi-am petrecut cea mai frumoasă și mai importantă parte a tinereții mele.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Aveați prieteni? Cum era viața unui student străin într-o țară comunistă?

Alejandro Villalante: Mircea Lucescu spre exemplu, a fost coleg de grupă cu mine și unul dintre cei mai buni prieteni români ai mei. Primele cuvinte în spaniolă eu l-am învățat pe Mircea. Un alt coleg de care îmi aduc bine aminte este și Dan Voiculescu care era un tip mai rezervat dar un bun student. Aș mai aminti de fiul lui Emil Bodnăraș sau nepotul lui Chivu Stoica, oameni importanți în acele timpuri și mulți alții. Cu unii mențin și astăzi o legătură, pe alții nu i-am mai reîntâlnit niciodată fiind plecați departe de România. Am foarte multe amintiri din acea perioadă pentru că au fost cei mai frumoși ani din viața mea. În afară de facultate am cunoscut mulți români din București, oameni cu care am rămas prieten și astăzi. Aș aminti pe regretatul Dan Spătaru sau Dumitru Furdui, Ion Dichiseanu, cel care a fost într-o relație de mare dragoste cu Sarita Montiel, cunoscuta actriță spaniolă. Cât a rămas Sara în România, timp de trei-patru luni, eu am fost cu ei peste tot. Apoi, bunul meu prieten Alexandru Arșinel cu care m-am întâlnit la Madrid anul trecut la un spectacol și mulți de care nu-mi mai aduc aminte acum. Noi, studenți străini fiind, eram puțini și ne cunoștea toată lumea din campusul universitar. Și de buni și de nebuni. Eram tineri și ne plăcea să mergem la Casa Armatei la baluri, la un restaurant bun precum Lido sau Athénée Palace. Să ne distrăm. Eram tineri și atât de frumoși sufletește…

În timpul interviului i-am ascultat fascinată povestea cu mult interes și i-am privit de multe ori ochii luminoși care din când în când se umezeau… Își amintea cu mult drag de Bulevardul Magheru cu magazinele lui luxoase, cinematografele unul lângă altul, parcurile Cișmigiu, Libertății, Herăstrău cu verdeața luxuriantă specifică și flori, Opera Română, Arcul de Triumf, Piața Unirii, Snagovul. Toate i-au rămas în minte și-n suflet lui Alejandro la fel de spectaculoase și pentru fiecare-n parte are ceva special. Primește zilnic zeci de mesaje de la bunii lui prieteni din România și de la cei stabiliți în diferite colțuri ale lumii. Uimitor pentru vârsta lui, Alejandro stăpânește computerul foarte bine. Este puntea lui de legătură cu prietenii din România și de pe alte meridiane. Cunoaște mulți români stabiliți și în Spania cu care are o relație de strânsă amiciție. De asemenea, participă la diverse evenimente organizate în comunitatea românească, fiind cunoscut de colectivul de la ICR sau Ambasada României la Madrid. Cetățeni spanioli care au afaceri în România apelează cu multă încredere la Alejandro pentru a le da o mână de ajutor atunci când este posibil.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Am urmărit câteva reportaje realizate de televiziunile spaniole în comunitățile românești din Spania din care reieșea faptul că românii nu mai sunt apreciați ca în trecut. Care-i părerea dumneavoastră în acest sens?

Alejandro Villalante: În general, românii sunt foarte muncitori și fac muncă de calitate, sunt serioși și cu credință. Își cresc copiii frumos și au grijă de familiile lor rămase în țară, dar cum bine știm cu toții, există și un număr de români care fac rele în Spania și din pricina acestora, suferă toată lumea. E normal ca spaniolii să reacționeze negativ la modul lor de comportament. Eu cunosc o mulțime de români care trăiesc în comunitatea Madrid. Sunt serioși și își văd de treburile lor. Spaniolii reacționează și în funcție de evenimente. Spre exemplu, când a fost găsit decedat copilul Gabriel Vidrașcu, toată lumea a fost afectată și oamenii erau supărați și impresionați de tragedie ca și cum ar fi fost unul dintre copiii lor, un copil spaniol. Apoi mai este un aspect. Faptul că mass-media românească publică numai știri cu hoți, prostituție, efectuate de către români, iarăși este un aspect care influențează negativ spaniolii. Adevărat, sunt unii care fac astfel de nenorociri, dar dacă voi publicați tot timpul numai despre astfel de cazuri și nu promovați oamenii care trebuie să fie cunoscuți de către noi, oameni cu caracter și educație, nu este bine. Nu numai eu, există foarte mulți spanioli care sunt prieteni cu români. Peste tot în Spania. Și cunosc faptul că majoritatea românilor sunt de foarte bună calitate.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce credeți că trebuie să facă românii din Spania pentru ca imaginea lor să devină din nou pozitivă iar părerea și comportamentul spaniolilor față de aceștia să se schimbe în bine?

Alejandro Villalante: Trebuie și voi să învățați să vă respectați istoria, trebuie să învățați să fiți de încredere și să vă respectați între voi și când spuneți un cuvânt, să fie lege. La spanioli nu le place să fie mințiți și înșelați. De nimeni. Ei oferă tuturor multă înțelegere, încredere și prietenie dar când toate acestea sunt călcate în picioare, spaniolul schimbă foaia și părerea lui bună despre român se schimbă pentru totdeauna. Sunt destui români aici care lucrează în tot felul de domenii care fac onoare României. Pe aceștia trebuie ca voi să-i faceți cunoscuți, să știe și spaniolii că mai sunt și români de bună credință, nu numai hoți și escroci cum spune presa. Eu cred că din acel milion de români care sunt în Spania poate 1-2% nu sunt cum trebuie și creează probleme, restul de români au venit aici să muncească, să strângă un ban, să-și facă o viața mai frumoasă și își văd de treburile lor. Mai cunosc mulți tineri români foarte bine pregătiți, cu facultate, serioși, care au venit aici să muncească. Nu în meseria lor, că nu găsesc, dar fac diferite munci. Eu îi admir și tare îmi este necaz că nu pot să îi ajut decât poate cu un sfat și o vorbă de bine. Îmi este milă de ei dar nu am ce să fac. În aceste momente ne confruntăm cu foarte multe probleme de muncă și în Spania, știți și voi.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Cunoașteți care este situația României în momentul de față? Care este părerea dumneavoastră în acest sens?

Alejandro Villalante: Eu am ajuns în România de foarte multe ori. Cum am spus, am mulți prieteni acolo. Prima dată după ce a căzut Ceaușescu am fost în România prin 1998 și am fost șocat să văd că nu s-a schimbat nimic cu adevărat din perioada când eu eram la București student în anii ’60 – ’70 și am făcut comparație cu Spania care după intrarea în UE s-a dezvoltat extraordinar și foarte rapid. Puteți vedea și voi schimbarea. Avem șosele și autostrăzi pe tot cuprinsul țării. Foarte moderne și bine lucrate. Apoi transportul în comun este foarte bine pus la punct, sănătatea. A fost dureros pentru mine să văd că în România toate au rămas în stadiul în care erau la anii 1970 și asta spune foarte multe despre clasa politică, nu trebuie să spună nimeni nimic. Se observă cu ochiul liber. Chiar am vorbit zilele trecute cu un prieten care a avut o problemă medicală și spunea că a trebuit să dea bani la toată lumea ca să i se ofere asistență și atenție. De la infirmieră, asistentă, până la medicul șef. Fiecare avea un preț. Vă spun că m-a apucat o mare revoltă când am auzit așa ceva. Mi se pare o situație foarte gravă și mă întreb de ce autoritățile nu iau măsuri în acest sens ca să elimine astfel de practici. La noi nu există așa ceva. Eu am suferit două operații grele. Una la cap și alta la inimă. Condițiile sunt cele pe care le știți și voi. Spitalul arată ca un hotel de cea mai mare clasă, nu miroase a spital ca la voi, iar serviciile sunt impresionante. Eu nu am plătit la nimeni nici măcar un cent. Totul a fost gratuit iar medicii și personalul medical mi-au oferit atenția pe care o oferă la toată lumea. Aici nu se fac diferențe. Toți suntem tratați la fel. Spanioli, imigranți, nu contează. Mai sunt și excepții dar foarte rare și acestea din același motiv despre care îți spuneam mai devreme. În România trebuie să se schimbe cu adevărat tot și toate. De la mentalitate și obiceiul acesta inuman de a se da peste tot bani, până la construirea șoselelor și a mijloacelor de transport. De la o schimbare la 360 de grade în sănătate până la o alta în educație. Eu sunt în contact cu foarte mulți români. În România foștii mei colegi sunt în tot felul de funcții înalte sau beneficiază de o situație materială bună că nu știu real cu ce se confruntă oamenii de rând. Oricum, totul depinde de clasa voastră politică. Ei pot schimba totul în România. În bine. Este rușinos că la anul 2012 în România există așa un mare dezastru peste tot. La anii când eu studiam la București, industria era foarte puternică, agricultura, toate domeniile. Educația era foarte bună și recunoscută la nivel mondial. Din facultate ieșeau oameni foarte bine pregătiți în toate domeniile. Acum am citit undeva că anul acesta la bacalaureat a fost un adevărat dezastru. Și toate acestea numai din vina politicienilor. E rușinos ce se întâmplă acolo. UE a ajutat România cu bani mulți ca să evolueze. Să se schimbe viața socială. Unde sunt banii? Ce au făcut cu ei?

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce sfat le dați românilor care sunt în Spania?

Alejandro Villalante: Nu știu dacă le pot da sfaturi pentru că nu am fost un sfânt, dar chiar dacă și Spania se confruntă în momentul de față cu foarte multe probleme economice, viața socială a românilor de aici este diferită de cea din România. Dacă nu ar fi așa, toți s-ar întoarce acasă. Aș îndrăzni să spun că trebuie să aibă răbdare și încredere. Oricum, Spania le oferă o viață socială mult mai bună decât cea cu care se confruntă românii din România. Cei care au de muncă, să rămână la fel de serioși și să aibă grijă de familiile lor și să-i țină aproape pentru că familia este cea mai importantă. Românii muncitori și de bună credință au învățat foarte multe în Spania și sunt sigur că atunci când va sosi momentul să se întoarcă în țara lor natală, cu experiența acumulată în diverse domenii în Spania, vor putea pune în practică tot ce au învățat aici și vor avea numai de câștigat.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce proiecte de viitor aveți legate de România?

Alejandro Villalante: Ultima vizită pe care am făcut-o în România a fost în 2010 când am aniversat un număr important de ani de la absolvirea Facultății de Comerț Exterior din București. A fost o întâlnire extrem de emoționantă și foarte bine organizată de foștii mei colegi. Am petrecut împreună, am râs, am plâns și am depănat amintiri de neuitat din timpul studenției, ani care nu se pot uita niciodată. Am cântat împreună Du-mă acasă, măi tramvai! și multe alte cântece de aur din vremurile tinereții noastre. În legătură cu eventuale proiecte de viitor legate de România… (Râde, ștrengărește…) Mărturisesc faptul că am un proiect. Unul foarte important pe care doresc să-l pun în aplicare în această toamnă sau cel târziu în primăvara următoare. I-am spus soției mele că-mi doresc să fac o ultimă vizită în România. Dar singur de data aceasta. Să vizitez toate locurile care mi-au marcat tinerețea, din București și de pe Valea Prahovei, să mă întâlnesc cu prietenii mei la o porție de sărmăluțe în foi de viță cu smântână și o ciorbică de burtă, la niște mici și-o halbă de bere. Să depănăm amintiri și să ne luăm rămas bun unii de la alții. Să ne rugăm la Dumnezeu să ne primească când ne-o veni vremea de ducă, aproape de EL unde să ne fie tot așa de bine ca în anii studenției petrecuți la București… Voi face o ultimă vizită, una de rămas bun! Sunt la o anume vârstă și nu îmi mai pot permite toate pe care mi le doresc. Așa că, mă pregătesc pentru ultima vizită în România, să-mi iau rămas bun de la toate amintirile, de la toți prietenii mei care mi-au bucurat viața și tinerețea. Va fi un ultim omagiu adus țării care m-a adoptat pentru 14 ani și unde am petrecut cei mai frumoși ani din viața mea.

Alejandro Villalante… Un spaniol la vârsta a treia cu dor de România și cu sufletul legat pentru totdeauna de această țară care nu-i a lui. O țară care l-a adoptat pentru o vreme și care pentru el a rămas cea de a doua patrie de care încă se simte atât de legat. Mi-am privit de foarte multe ori interlocutorul în timpul interviului și mă gândeam câtă diferență există între sentimentele reale de dragoste și respect pentru România ale lui Alejandro și nepăsarea celor care au condus țara și au prăduit-o fără milă, bătându-și joc de poporul român pe care l-au adus în pragul sărăciei și al disperării. M-am întrebat câtă istorie despre România a învățat Alejandro în acel an pregătitor pentru limba română din 1964 pentru că știe cu exactitate cine a fost Ștefan Cel Mare și când a domnit, cine a fost Mihai Eminescu sau Liviu Rebreanu… Își aduce aminte perfect anii în care s-au născut și cele mai importante opere ale lor. (Mă întreb câți dintre absolvenții de liceu din România – promoția 2012 știu cine a fost Eminescu sau Cioran?) Povestește cu multă nostalgie despre Transfăgărășan și Brașov, despre Breaza și Comarnic. Nu a uitat nimic și pe nimeni. Amintirile îi sunt mai vii ca niciodată. Și nu mai are acei 20 și… de ani. Dar mintea îi este clară și sănătoasă iar sufletul tânăr și cu mult dor de România. Și nu e unul dintre românii stabiliți în străinătate. Nici unul autentic de acasă. E spaniol. Un străin. Dar un străin supărat și revoltat pentru că din România sufletului său nu au mai rămas astăzi decât ruine și dezamăgiri. Amintirile tinereții sale însă, vor rămâne la fel de frumoase până în ultima clipă…

Un material realizat și editat de Kasandra Kalmann Năsăudean

Occidentul Românesc – Ediția tipărită/noiembrie 2012


Citește și