Spania și Portugalia, paralizate de cea mai gravă pană de curent electric din istoria recentă

1.907

Luni, 28 aprilie 2025, începând cu ora 12:00, o pană masivă de curent electric a afectat milioane de cetățeni din Spania (cu excepția Insulelor Baleare și Canare) și Portugalia, provocând haos generalizat: blocaje în trafic, întreruperea comunicațiilor mobile, paralizarea căilor ferate, a aeroporturilor, a rețelelor comerciale și a clădirilor publice. Deși spitalele au reușit să funcționeze grație generatoarelor electrice de rezervă, criza a întors Spania și Portugalia, brusc, în secolul XIX.

Până la această oră, nu există o explicație oficială privind cauza avariei. Autoritățile spaniole și portugheze investighează incidentul prin echipe tehnice specializate. Guvernul portughez ia în considerare ipoteza unui atac cibernetic care ar putea afecta mai multe țări europene.

Compania publică Red Eléctrica, responsabilă de rețeaua electrică spaniolă, a subliniat caracterul „absolut excepțional” al incidentului, precizând că procesul de refacere a alimentării este lent și gradual. Potrivit lui Eduardo Prieto, directorul Serviciilor de Operare al Red Eléctrica, recuperarea completă a rețelei ar putea dura între șase și zece ore, ceea ce înseamnă că alimentarea cu energie electrică ar putea fi restabilită integral între orele 21:00 și 1:00.

La nivel guvernamental, președintele Pedro Sánchez a condus o reuniune de urgență la Centrul de Control Red Eléctrica, iar Consiliul Național de Securitate a fost convocat pentru ora 15:00. De asemenea, guvernele regionale, inclusiv cele din Catalonia, Andaluzia și Țara Bascilor, au activat propriile celule de criză.

Consecințe imediate

Transport public: Metroul din Madrid și Barcelona a fost complet suspendat, trenurile operate de Renfe nu circulă de la ora 12:30, iar aeroporturile Madrid-Barajas și Barcelona-El Prat întâmpină perturbări majore. Controlorii aerieni raportează restricții semnificative în Madrid și Lisabona.

Siguranță rutieră: Semaforile sunt nefuncționale, iar poliția reglementează manual circulația în zonele esențiale. Trecerea prin tunelele M-30 din Madrid a fost interzisă.

Telecomunicații: Se înregistrează dificultăți în realizarea apelurilor telefonice și utilizarea serviciilor de mesagerie, inclusiv WhatsApp. Companiile de telecomunicații depun eforturi pentru remedierea rapidă a problemelor.

Activități industriale: Mari producători industriali, precum Seat, Ford și Iveco, au oprit complet liniile de producție. Complexul petrochimic din Tarragona a fost închis în regim de urgență.

Sănătate: Intervențiile chirurgicale neurgente au fost suspendate în spitalele din Madrid și Barcelona, însă echipamentele vitale funcționează datorită generatoarelor de rezervă.

Aprovizionare: Supermarketurile sunt închise, iar micile magazine sunt asaltate de cozi interminabile.

În Portugalia, situația este similară. Aeroportul din Lisabona rămâne blocat, iar alimentarea cu energie electrică nu a fost încă restabilită. Red Eléctrica Nacional a confirmat un „defect generalizat” și lucrează la identificarea cauzelor.

Deși avaria a afectat grav Peninsula Iberică, Franța a fost marginal impactată, înregistrând întreruperi minore în orașe apropiate de frontieră, precum Perpignan.

A consemnat: Mircea Fluieraș – Redactor, Occidentul Românesc

Sursă informații și foto: El País