Spania: Săptămâna Patimilor şi Învierea Domnului în parohia Coslada

Last updated apr. 24, 2012

Erau trei ani de când Domnul Hristos, coborât din veşnicie în trup asemănător cu al nostru, propovăduia dumnezeiasca învăţătură de-a lungul Palestinei. Mângâia pe cei necăjiţi şi împovăraţi, vindeca pe bolnavi, alunga duhurile rele aciuate în trupuri omeneşti, mustra pe cei răi şi făţarnici, chema la Sine pe cei păcătoşi spre a-i spăla de întinare, sătura pe cei însetaţi cu duhul, dându-le pacea vie a învăţăturii Lui, făcând peste tot locul minunile credinţei şi înviind pe cei morţi. Se dovedea prin acestea toate că este chiar Mesia, Cel arătat de prooroci şi aşteptat veacuri întregi de biata omenire, cotropită de toate păcatele, cele moştenite de la Adam cel căzut. Unii iubindu-L, Îl urmau; alţii, neînţelegându-L, Îl părăseau, iar fariseii Îl urau, pentru că le descoperise minciuna şi răutatea vieţii lor. În hotărârea lui Dumnezeu era pus de la început că Domnul lisus avea să fie răscumpărătorul păcatelor noastre, luându-le, printr-o Sfântă Jertfă, asupra Sa. Când Mântuitorul Iisus Hristos intră în Ierusalim, El merge, de fapt, spre suferinţă ca, prin sfintele şi mântuitoarele Sale Pătimiri, să vindece patimile omeneşti egoiste, întunecate şi ucigătoare de oameni, adică: invidia cărturarilor şi fariseilor, lăcomia de bani şi trădarea lui Iuda, frica prea mare a lui Petru, laşitatea lui Pilat, violenţa soldaţilor romani, ignoranţa mulţimilor folosită de conducători cu viclenie, pentru a stăpâni peste popor.

Sărbătoarea Floriilor este o îngemănare de bucurie şi întristare, bucurie, pentru că ştim sfârşitul istoriei, întristare, pentru că ştim ce urmează, bucurie, pentru că Împăratul a venit, întristare, pentru că ştim de ce a venit, bucurie, pentru că ne apropiem de Hristos-Paştele nostru, întristare, pentru că ne apropiem de Hristos-Mielul nostru, bucurie, pentru că se ridică din mormânt, întristare, pentru că Îl vom coborî în mormânt.

De dimineaţă, ne-am strâns cu toţii în rugăciune, la Praznicul cel mare al Intrării Domnului în Ierusalim, acum că se încheiase cele 40 de zile de post, în care am adunat în suflet florile credinţei, cultivate prin post şi rugăciune. După Sfânta Liturghie, la care mulţi copii şi adulţi s-au cuminecat, am rânduit o agapă, la care au participat toţi cei care au dorit să se bucure şi de acestă formă de comuniune.

Seara, sub genericul: “Pe Cel ce S-a răstignit pentru noi, veniţi toţi să-L lăudăm!”, a avut loc în biserica parohială un concert de muzică religioasă şi poezie creştină dedicat sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim şi Săptămânii Patimilor. Concertul a fost pregătit şi susţinut de tineri credincioşi ai comunităţii noastre, sub îndrumarea domnului George Bucurică, protopsaltul parohiei. Cu o zi înainte, sâmbătă, 7 aprilie, în cadrul activităţilor şcolii parohiale, copiii, îndrumaţi de dra profesoară Florentina Craiu şi de dna preoteasă Gina Cimpoca, au desfăşurat de acum tradiţionala activitate de încondeiere a ouălor pentru sărbătoarea Învierii Domnului, copiii reuşind să treacă de la o simplă joacă la o activitate foarte serioasă, având ca scop deprinderea autenticului în acest frumos meşteşug. Ouăle se încondeiază folosind chişiţa, acesta fiind un instrument simplu, format dintr-o tijă metalică subţire care este fixată pe o coadă de lemn. Cu ajutorul acestei tije se ia ceara în stare topită şi se aplică pe coaja oului în diverse modele.

De duminică seara au început Deniile, cu patimile lui Hristos. Cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cântări, cu impresionante rânduieli. Am mers întreaga săptămână după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui.

În Joia Mare s-a făcut aducere aminte şi s-a trăit aievea momentul Cinei celei de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii Săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca acelea pe care le-a făcut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui. Luând pâine în sfintele, preacuratele şi fără prihană mâinile Sale a sfinţit, a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor săi, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” (Mt. 26, 26-28). Înainte de cină, însă, am văzut măreţia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului, rânduind să facem şi noi la fel: „Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori să ca să spălaţi picioarele unii altora.” (Ioan 13, 14). Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii faţă de alţii slujitori, osârduitori, jertfitori. Creştinul nu poate fi decât slujitor. Mântuitorul, spălând picioarele ucenicilor Săi, a zis: ”…v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi.” (Ioan 13, 15). Omul, prin păcat, a căzut din slujirea aproapelui, preocupat fiind, însă, de slujirea de sine. Spălarea picioarelor este o intervenţie tămăduitoare, salvatoare. Ea îi redescoperă omului slujirea, prin care poate scăpa de mândrie şi, astfel, poate trăi în mod corect viaţa.

Ca în fiecare an, şi anul acesta, în biserica parohială, după Sfânta Liturghie, s-a săvârşit ritualul spălării picioarelor, la care au participat copii din cadrul Şcolii parohiale “Sfinţii Martiri Brâncoveni”. A fost un moment încărcat de emoţie, vibrant, care a adus ceva din atmosfera ultimelor ceasuri petrecute de Mântuitorul înainte de Cinstitele Sale Patimi.

Iată şi zorii zilei de Vineri… Mântuitorul, legat şi batjocorit ca un tâlhar, este dus la judecată. Şi, iată, pe Petru care se leapădă de El! Apoi, vine toată lunga zi de Vineri, când a trebuit să se săvârşească Sfânta şi Marea Jertfă a Mântuitorului nostru pentru toate păcatele neamului omenesc. Mântuitorul s-a lăsat bătut, scuipat, ocărât, lovit cu trestia în cap, batjocorit, judecat şi trimis la moarte de răutatea fariseilor şi de Pilat cel fricos şi laş.

În seara de joi, am mers şi noi, credincioşii comunităţii parohiale, cu Domnul pe drumul Golgotei! De multe ori crucea de pe umeri Îl doboară la pământ. E grea pentru că în ea stau toate păcatele omenirii de-atunci şi din toate vremurile. Picioarele şi palmele Domnului Hristos sunt zdrelite de colţii pietrelor de care se lovesc. Dar, El urcă spre locul cel mai de sus, întru împlinirea Legii. Sus, la locul Căpăţânii, toţi au fugit. Câteva femei şi mai puţini bărbaţi, dintre cei care urmau pe Domnul, tari de iubire şi de virtute, stau de faţă la răstignire. Cuiele pătrund vrăjmaşe în palme şi în picioare. Crucea se ridică sus, spre a putea fi văzută de toţi oamenii, din toate veacurile. Şi Mântuitorul primeşte asupra Sa moartea, după ce cu glas plin de iubire iertase pe toţi. Tot atunci însă cerul s-a întunecat, iar perdeaua Templului s-a sfâşiat. Cutremur mare s-a pornit şi oamenii au strigat: „Cu adevărat Acesta este Fiul lui Dumnezeu!”

Apoi, am fost la vecernia din Sâmbăta cea plină de tăcere, de durere şi de aşteptare. Am pomenit, cu darul lui Dumnezeu, în Sâmbăta cea Mare, înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Am retrăit cele ce s-au petrecut pentru noi şi pentru a noastră mântuire în această zi. Hristos este în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul şi în Rai, ca un Dumnezeu, cu tâlharul. Prohodul Domnului de vineri seara a fost ultima etapă a tânguirii lui Hristos, Care se află acum în mormânt. Adunaţi în jurul epitafului, credincioşii comunităţii L-au prohodit pe Domnul, după care, la sfârşitul slujbei, au înconjurat, în procesiune, biserica, cu Sfântul Aer, pe sub care au trecut cu toţii.

Iar Învierea Domnului aşa a fost: “După ce-a trecut ziua Sâmbetei, când începea să se lumineze spre ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul…”

În parohia noastră, credincioşii au participat la slujba Învierii şi la Sfânta Liturghie, organizate într-un spaţiu din cadrul Polideportivo El Olivo, oferit de către Primăria municipiului.

În cuvântul adresat credincioşilor, părintele paroh a spus: „Cea mai tristă zi din istoria omenirii a fost ziua răstignirii Domnului, iar cea mai mare şi mai frumoasă sărbătoare, cea mai înălţătoare zi, a fost Ziua Învierii Domnului, ziua cea mai curată a bucuriei, ziua care a adus cele mai dulci mângâieri în lume, ziua în care s-a săvârşit cea mai mare minune, ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa. Am cunoscut o mulţime de oameni nefericiţi pentru că nu au ceea ce au şi alţii. Deşi sănătoşi şi inteligenţi, sunt neliniştiţi că nu posedă maşina, mobila, trupurile sau hainele pe care alţii şi le permit. Însă nu ştiu mulţi oameni care să nu doarmă noaptea pentru că nu L-au cunoscut încă pe Dumnezeu, sau pentru că L-au supărat pe Cel ce le-a dat viaţă, sau pentru că nu au lacrimi pe care să le verse pentru păcatele lor! Până la urmă, întreaga istorie a omenirii şi a vieţii fiecăruia dintre noi este o mare dramă. Drama despărţirii de Dumnezeu, drama rătăcirii departe de Hristos, drama părăsirii Duhului Sfânt pentru păcatele şi desfrânările cele multe, drama unei libertăţi umane prost înţelese. Omul suferă din prima clipă a îndepărtării de Părintele său şi suferinţa i se adânceşte tot mai mult – şi, totuşi, persistă în această stare bolnavă din care nu mai vede cum ar putea ieşi… De ce să te desparţi de Cel ce te iubeşte? De ce să nu ceri ajutorul Celui ce te poate ajuta? De ce să nu-i mai vorbeşti Celui ce te poate asculta? De ce să suferi, când te-ai putea bucura? De ce să mori, când ai putea învia? Poate că par prea mari cuvintele acestea pentru a fi rostite într-o lume care nu mai înţelege cum ar putea trăi fără televizor şi internet, fără micile sau mai marile plăceri. Dar ele, credem, trebuie spuse şi repetate cu curaj în faţa unei lumi înspăimântate mai mult de criză decât de pedeapsa lui Dumnezeu, venită pentru păcatele noastre. Este, poate, una din ultimele clipe pe care ni le mai îngăduie Dumnezeu în faţa valului de apostazie care-l va aduce peste lume mulţimea păcatelor strigătoare la cer. Este momentul în care noi, cei ce am avut şansa să ne apropiem mai mult de El, trebuie să-I mărturisim Învierea. Hristos e viu! Hristos trăieşte! Hristos a înviat! Hristos este Dumnezeu adevărat pe care-L mărturisim împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt! Aceasta este temelia credinţei noastre ortodoxe. Pentru cel credincios, Hristos este învierea şi viaţa lui!”

Primarul Municipiului Coslada, domnul Raúl López Vaquero, a transmis un mesaj celor prezenţi: “Fraţilor: Fiţi mereu bucuroşi în Domnul; vă repet: Fiţi bucuroşi! Fie ca bunătatea Lui să ajungă cunoscută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă neliniştiţi pentru nimic; mai degrabă, în orice situaţie, îndreptaţi către Dumnezeu cererile voastre prin rugăciune însoţită de recunoştinţa.” (Epistola Sf. Ap. Pavel către Filipeni) Rugăciunea este lumina sufletului; cuvintele unesc oamenii, popoarele, sufletele. Aş dori ca prin aceste umile cuvinte să vă felicit pe toţi cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului nostru care, după rânduielie dumneavoastră liturgice, ca Biserică Ortodoxă, este pe 15 aprilie anul acesta. Cei care credem în Hristos trebuie să ne felicităm într-un moment atât de special şi plin de speranţă, chiar şi în mijlocul problemelor vieţii de zi cu zi. Ca Primar al Cosladei vă spun bun venit şi, cu umilele mele cuvinte, doresc să vă transmit dorinţa ca pacea, dialogul – în cuvinte şi rugăciune – şi entuziasmul să prezideze aceste evenimente astăzi şi mâine şi în fiecare zi, pentru că aceste sentimente dau căldură sufletului. Coslada, oraş deschis, este format din oameni, persoane care au dorit să facă din nucleul lor de convieţuire un centru de înţelegere şi colaborare. Aşa să fie, şi fie ca această bucurie de Paşti, pe care fiecare şi-o va exprima în mod personal şi intens în felul său, să nu plece niciodată din această comunitate, din acest oraş şi din fiecare locuitor al Cosladei.” În prima zi de Paşti, a fost săvârşită în biserica parohială „Sf. Nectarie Taumaturgul” Vecernia Învierii, cunoscută în popor ca „a doua Înviere”. Această denumire nu trebuie să deruteze. De ce vorbim de a doua Înviere? Pentru că este a doua minune pe care o face Mântuitorul în mod concret, personal. La Învierea propriu-zisă nimeni nu a fost de faţă, soldaţii au căzut ca seceraţi, dar trebuia să existe un moment pentru a fi văzut de ochii omeneşti, iar aceştia trebuiau să fie ucenicii Domnului. Ei trăiau o stare de frică. Mântuitorul vine la apostoli prin uşile încuiate, în dublu sens: repetând gestul trecerii prin piatra de la uşa mormântului, dar intră şi prin uşile zăvorâte ale sufletelor lor, vindecându-le de frică. În această zi se citește Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, după rânduială în 12 limbi, în amintirea celor 12 Apostoli care au fost trimiși de Mântuitorul Iisus Hristos să binevestească lumii Evanghelia Învierii. Textul de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul al XX-lea, versetele de la 19 la 25, a fost citit şi de copiii şcolii parohiale în limbile latină, ebraică, spaniolă, engleză, franceză, germană şi italiană. Cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului, în biserica parohială a fost organizată, o expoziţie de cruci şi ouă încondeiate, cu titlul: „Prin Cruce spre Înviere”. Peste 30 de cruci, de diferite forme şi mărimi, pictate în stil tradiţional românesc, şi peste 200 de ouă încondeiate, au putut fi admirate pentru frumuseţea lor de către credincioşii prezenţi la slujba celei de a doua Învieri.

Prezbitera Gina Cimpoca