Ambasadorul României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, a avut, în 16 noiembrie 2020, o reuniune de lucru cu ministrul spaniol al justiției Juan Carlos Campo. Discuțiile au avut ca tematică centrală evaluarea de etapă a stadiului și dinamicii cooperării în domeniul justiției, desprinzându-se satisfacția ambelor părți pentru evoluțiile pozitive înregistrate atât în plan comun european, cât şi bilateral, în ultimii ani, pe segmente specifice ale cooperării juridice, precizează ambasada într-un comunicat.
Ambasadorul român s-a interesat de practica spaniolă în ceea ce privește acreditarea unui magistrat de legătură pe lângă autoritățile spaniole, care ar reprezenta un facilitator al dialogului tehnic în domeniu și ar putea asigura celeritate în aplicarea instrumentelor juridice.
De asemenea, ambasadorul a pledat pentru continuarea discuțiilor pentru identificarea, împreună cu autoritățile spaniole, a unei soluții juridice pentru ca românii rezidenți în Spania care își doresc dubla cetățenie română și spaniolă să o poată obține, acesta fiind un deziderat constant al membrilor comunității române din Spania.