„Spania, o ţară care și-a făcut temele”, sfidează încetinirea economică din zona euro

Cheltuielile populaţiei au luat locul exporturilor ca motor al economiei Spaniei, schimbare ce se reflectă în scăderea ratei de economisire a gospodăriilor – de la peste 10% la începutul deceniului la aproximativ 5% acum, unul dintre cele mai mici niveluri din UE.

În urmă cu şapte ani, investitorii refuzau să împrumute guvernul Spaniei, forţând ţara să ceară un bailout internaţional costisitor şi social şi zona euro spre punctul de explozie. Acum, deşi Spania, a patra economie ca mărime din zona euro, este în criză guvernamentală, investitorii mai au puțin şi plătesc Spaniei pentru privilegiul de a o împrumuta pe termeni de până la zece ani. Iar ieri, 5 septembrie a.c., Madridul a testat „foamea” de randament a investitorilor  cu o emisiune de obligaţiuni pe 50 de ani şi a obţinut yielduri minime istorice.

Acesta este efectul goanei investitorilor după active sigure într-un mediu în care randamentele pozitive sunt pe cale de dispariţie, al aşteptărilor ca Banca Centrală Europeană să reînceapă achiziţiile de active pentru a stimula inflaţia, dar şi al faptului că economia spaniolă sfidează trendul din zona euro şi încă mai înregistrează un ritm de creştere sănătos când altele privesc recesiunea în faţă, scrie Financial Times.

Ieri, 5 septembrie, Spania a testat piaţa datoriilor cu o emisiune de obligaţiuni cu scadenţa la 50 de ani, considerate în mod normal toxice. Aşteptările erau ca la această licitaţie obligaţiunile să fie vândute la un yield de 1,5%. Guvernul a reuşit să plaseze datorii cu maturitatea de jumătate de secol de 996 milioane de euro, la un randament de 1,4%. La o emisiune anterioară, yieldul obţinut a fost de 3%. Emisiunea de ieri a înregistrat o cerere de 1,22 miliarde de euro. Yieldul titlurilor de 10 ani este de 0,1%. Departe sunt zilele de criză în care yieldurile acestor obligaţiuni depăşeau 7%, obligând guvernul să ceară ajutor internaţional.

Cu obligaţiuni cu maturităţi de 50 de ani mai mari au de obicei curaj să iasă pe piaţă doar guvernele economiilor puternice. Creşterea economică spaniolă este de mai bine de cinci ani peste media zonei euro, însă în ultimele 12 luni economia şi-a schimbat motorul de propulsie. Dacă din adâncurile recesiunii Spania a ieşit cu ajutorul exporturilor, acum avansul se datorează cererii consumatorilor, mai precis cheltuielilor gospodăriilor, încurajate de majorări salariale promovate de guvern. Schimbarea a stârnit controverse. Unii analişti, şi mai ales politicieni, văd în Spania un model de urmat de către alte economii, în timp ce alţii se tem că energia pompată de stat în economie nu asigură o creştere sustenabilă.

Cele mai multe prognoze arată un avans al PIB-ului spaniol de peste 2% anul acesta faţă de mai puţin de 0,5% în cazul Germaniei şi puţin peste 1% pentru blocul euro.

„Economia o duce chiar bine, dacă este comparată cu altele, mai ales din Europa“ spune Erik Nielsen, economist-şef la UniCredit, care vede cu ochi buni orientarea economiei spre cererea internă. „Este o adevărată lecţie pentru nemţi.”. Consumul a fost încurajat de decizia guvernului de a majora anul acesta salariul minim cu 22%. Este cea mai mare creştere din ultimele patru decenii. „Spania este percepută ca o ţară care şi-a făcut temele”, spune şi Angel Talavera, analist la Oxford Economics.

Citește și