Spania îi va naturaliza pe urmaşii evreilor sefarzi
Autorităţile de la Madrid au anunţat că vor adopta o lege care să faciliteze naturalizarea descendenţilor evreilor sefarzi care au fost expulzaţi din ţară în 1492, scrie Le Monde.
Proiectul de lege adoptat vineri de către guvern ”va mai lua timp” înainte de a fi trimis parlamentului spre aprobare, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Justiţiei. Proiectul are mari şanse de a fi votat, pentru că Partidul Popular aflat la guvernare deţine o majoritate absolută în legislativ.
Mai complicat este că noua lege va modifica şi Codul civil, pentru a permite obţinerea cetăţeniei spaniole, indiferent de ţara de origine, de către persoanele care pot demonstra că aparţine comunităţii sefarde, fie printr-un document oficial, fie printr-un rabin.
A fi sefard va presupune ”o circumstanţă excepţională de legătură cu Spania”, care va oferi dreptul la naturalizare. Toate persoanele aflate în această situaţie îşi vor putea păstra naţionalitatea iniţială, în timp ce legea interzice acest lucru în mod obişnuit.
Textul subliniază ”legăturile speciale dintre comunitatea sefardă şi Spania, după expulzarea evreilor în 1492”, a precizat guvernul de la Madrid într-un comunicat de presă. ”Este o recunoaştere istorică a ceea ce s-a petrecut în urmă cu cinci sute de ani, când evreii din Spania au fost expulzaţi sau ucişi dacă refuzau să se convertească la catolicism”, arată într-un comunicat Malcolm Hoenlein, cel care conduce Conferinţa preşedinţilor, care reprezintă 50 de organizaţii internaţionale evreieşti.
”Evreii sefarzi au păstrat moştenirea lor, obiceiurile şi tradiţiile, indiferent unde se află” a adăugat Hoenlein. În 1492, regii catolici Isabela de Catilia şi Ferdinand de Aragon au ordonat expulzarea tuturor evreilor care refuzau să se convertească la catolicism.
Este greu de stabilit numărul celor care ar putea cere cetăţenia spaniolă conform noilor reglementări. Ministerul Justiţiei de la Madrid a semnalat totuşi că, potrivit studiilor, în lume există 250.000 de persoane care vorbesc dialectul sefardo-spaniol–ladino.