Spania: Guvernul spaniol nu va solicita finanţare externă

198

Ministrul de Externe german, Guido Westerwell, este convins că Spania nu va solicita sprijin financiar extern pentru a depăşi problemele cauzate de criza economică. „Guvernul spaniol, alături de premierul Mariano Rajoy, a arătat o mare hotărâre în a implementa reformele economice. De aceea sunt atât de optimist. Consider că Spania este o naţiune foarte puternică cu o economie puternică”, a declarat Guido Westerwell pentru AFP. La mijlocul lunii iulie, Uniunea Europeană a aprobat un pachet financiar de ajutor pentru Spania care poate ajunge pana la 100 de miliarde de euro. În schimb, Spania va trebui să-şi reducă deficitul financiar pana în 2014 şi să aplice recomandarile Uniunii Europene în privinţa politicilor sale economice. Pana acum, Spania a reuşit să vândă obligaţiuni suverane în cadrul licitaţiilor publice, ce-i drept, la nişte dobânzi mari, şi nici nu trebuie să dea înapoi o mare parte din datorie, decât la sfârşitul lunii octombrie. Ceea ce înseamnă că viitorul va fi din ce în ce mai dificil. În aceste condiţii, analiştii se asteaptă ca Rajoy să anunţe, în septembrie, că va accepta planul de salvare din partea UE. Spre deosebire de ajutorul acordat Greciei, Italiei sau Portugaliei, care a scos aceste ţări de pe pieţele financiare, Spania va continua să emită obligaţiuni şi după primirea pachetului de salvare. Rajoy, care se va întoarce din vacanţă în a treia saptămâna din august, a declarat că vrea să cunoască în amănunt tot ceea ce presupune un astfel de ajutor.