Spania expulzează 25 de diplomați ruși în contextul evenimentelor din Ucraina

Guvernul Spaniei a anunţat expulzarea a 25 de diplomaţi ruşi, ca reacţie la evenimentele petrecute în ultimele zile în Ucraina, după decizii similare luate de numeroase alte state din cadrul Uniunii Europene, inclusiv de Franţa, Germania şi Italia, scrie rtve.es/noticias/.

„Am decis expulzarea din Spania a unor diplomaţi şi funcţionari din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse, care constituie ameninţări pentru interesele de securitate ale ţării noastre şi ca reacţie la evenimentele petrecute în ultimele zile în Ucraina, în special în Bucha. Este vorba despre 25 de persoane”, a afirmat José Manuel Albares, ministrul spaniol de Externe, citat de cotidianul El Pais.

Decizia Spaniei a fost luată în coordonare cu Belgia, Polonia, Cehia, Olanda, Franţa, Germania, Danemarca şi cu Serviciul European de Acţiune Externă (EEAS), a subliniat José Manuel Albares, ministrul pentru Afaceri Externe, Uniunea Europeană și Cooperare din Spania.