Spania a adoptat o reformă care facilitează recurgerea la imigraţie, în contextul în care ţara se confruntă cu o criză de personal în mai multe sectoare, printre care turismul şi agricultura, în pofida unei rate a şomajului ridicate.
Această reformă, aprobată de guvern, prevede ”mai multe măsuri de anvergură” menite să ”încurajeze o imigraţie reglementată, ordonată şi sigură”, a dat asigurări ministrul spaniol al securităţii sociale José Luis Escriva, într-o conferinţă de presă.
Textul facilitează mai ales regularizarea imigranţilor fără documente prezenţi pe teritoriul spaniol de cel puţin doi ani. Aceştia vor putea astfel ocupa în mod legal un loc de muncă sau beneficia de formare în sectoarele economice unde există numeroşi angajaţi nepregătiţi, scrie agerpres.ro.
Reforma simplifică, de asemenea, accesul pe piaţa de muncă spaniolă pentru studenţii străini, care vor fi autorizaţi să muncească până la 30 de ore pe săptămână, pe durata studiilor şi, ulterior, să se integreze pe piaţa muncii după formarea lor, fără obligativitatea de a fi trăit în prealabil trei ani în Spania.
În plus, noile norme favorizează reunificarea familială şi acordarea de vize de muncă în sectoarele care se confruntă cu criză de forţă de muncă, procedurile administrative care trebuie îndeplinite urmând a fi simplificate şi uniformizate.
Măsurile vor contribui şi la scăderea costurilor sociale şi economice pentru Spania, în prezent ridicate, a adăugat ministrul Escriva.
Spania, ce are o rată a şomajului de 13,65%, una dintre cele mai ridicate din zona euro, se confruntă de ani întregi cu o lipsă de forţă de muncă în anumite sectoare economice, precum HoReCa, agricultura, construcţiile sau transporturile.