Sonorități germane

Prezența timpurie a etnicilor germani în Transilvania, influența Austriei, dar și contactul savant cu cultura germană, începând cu secolul al XIX-lea, ne-au lăsat, pe lângă bunele obiceiuri domestice și morale, cam vreo 640 de cuvinte de bază, din care unele sunt de neînlocuit. Modernismul românesc este, în esență, tributar Italiei, Austriei și Germaniei, și, covârșitor, așa cum vom vedea într-un număr viitor, Franței. Maiorescu, Eminescu sau Blaga sunt doar câteva din personalitățile de marcă, puternic influențate de cultura germană. Lucian Blaga susținea, de pildă, că în timp ce cultura franceză te absoarbe, modelându-te după canonul ei intern, cea germană, dimpotrivă, te restituie obârșiei și valorilor autohtone. Un fel de formare restitutivă, am zice. Nu este locul aici de a continua speculațiile pe această temă, cum nu este locul disputei afinităților. Un lucru rămâne de nedezmințit: filozoful, poetul, lingvistul sau psihanalistul nu pot fi străini de beneficiile culturii germane. Chiar dacă lexical nu putem afirma că româna a suferit o puternică influență germanică, în limba comună se regăsesc cuvinte cu sonorități recognoscibile, pe care prefer să le ordonez semantic, pentru a fi mai bine fixate. Aș începe cu meseriile, reamintind termeni tehnici ca: baiț, fălțui, flec, grund, lac (pentru mobilă, de exemplu), maistru, matriță, nit, pensulă, porțelan, rașpel, rips, șablon, șamotă, șapirograf, șpăltui, șpraițui, șurub, valț, vană, zețar. Apoi, poate ar merita menționate cuvintele legate de școală: absolvent, docent, exmatricula, lector, repetent.S-ar putea adăuga câțiva termeni legați de obiceiuri, cum este fumatul: tabac, țigară sau țigaretă. Iată și o listă de cuvinte indispensabile, pe care le folosim aproape zilnic: abstract, bere, cartof, firmă, ladă, lampă, pantof, procent, ramă, rochie, spital, șorț, teoretic, turn, țel, vest. Poate nu este lipsit de interes faptul că unele cuvinte germane au pătruns indirect în română prin poloneză, maghiară sau rusă. Nu este, astfel, limpede dacă șină ne vine pe cale directă sau prin intermediar polonez. La fel, maior, intrat se pare prin rusă, o dată cu modernizarea armatei în vremurile postfanariote. M-am gîndit să vă arăt cum călătoresc cuvintele, o tema pasionantă, pe care Al. Graur a abordat-o, cândva, în al sau Dicționar de cuvinte călătoare. Am să mă opresc asupra unui singur exemplu, „savuros” și iberic. Portughezii numesc gutuia marmelo (din lat. pop. malimellum, provenit din gr. melimelon, un soi de măr foarte dulce). La bază stau, așadar, mierea și mărul. Din marmelos se face marmelada, care echivalează cu o pastă compactă de gutui. Nu știm prin ce influențe gurmande sau pur culinare, marmelada a pătruns în castiliană, franceză (secolul al XVI-lea) și engleză, de unde ajunge în germană și, prin aceasta (sau prin franceză), în română. La noi, marmelada nu este obținută din gutui, ci dintr-un amestec de fructe zemoase, ulterior fierte cu zahar și presate. Transformarea s-a petrecut la francezi și nemți, iar noi am luat cuvântul și prepararea aidoma. Și dacă în copilăria mea, ne jucam înfulecând felii de pâine unse cu marmeladă, astăzi copiii noștri vor doar produse de firmă. Nu se prea mai găsește nici vata pe băț, nu mai auzi pe nimeni cântând din flașnetă, nimeni nu mai pomenește de vreun gheșeft. Sunt vremuri înnourate, în care vorbim zilnic de faliment, cu privirile pironite spre Deutsche Bank. E fain, nu?

Dan Caragea – Critic literar