Silvana Elena Ciorănescu: „România rămâne în inima mea pentru totdeauna!”

Emanuel Ciocu: Când am ajuns prima dată în Tenerife am aflat cu surprindere că un român cunoscut aici sub numele de Alejandro Cioranescu „a aprins lumina în Canare” prin aportul său la dezvoltarea culturală a arhipelagului și chiar a Spaniei, fiind părintele literaturii comparate spaniole. Apoi te-am cunoscut pe tine, Silvana Elena Rădescu Ciorănescu, nepoata lui, profesor de fizică la Universitatea din La Laguna. Cum ajunge un fizician român cu studii la Moscova să predea în spaniolă în mijlocul Atlanticului, din cel mai estic punct al continentului în cel mai vestic?

Silvana Ciorănescu: E o poveste lungă, care se poate rezuma la faptul că m-am aflat la locul potrivit în momentul corect, adică un cumul de circumstanțe fericite. În ianuarie 1990, exact după Revoluția din Decembrie’89, mă întorsesem în țară din URSS unde tocmai îmi terminasem studiile de fizică la Universitatea de Stat M.V. Lomonosov din Moscova (MGU). Adică, în acel moment mi s-a deschis un orizont întreg de posibilități la care înainte nici nu puteam visa. Sosirea mea în Occident a fost orchestrată împreună cu mama mea, Ana Eliza Ciorănescu (care, din păcate, s-a stins recent din viață, în luna ianuarie a acestui an) fiind majoritatea familiei ei deja plecată de mult timp. Mama mi-a dat aripi și m-a inspirat, iar forțele motrice din spatele ajungerii mele aici, în Tenerife, a fost unchiul meu (fratele bunicului meu) Alexandru Ciorănescu, cel pe care l-ai menționat tu adineauri.

Emanuel Ciocu: Dar să începem cu începutul. Se poate spune că te-ai născut pentru fizică. Ai fost chiar botezată ca atare. Care e povestea prenumelui Cuantina și a familiei de fizicieni?

Silvana Ciorănescu: Cuantina e prenumele inventat de tatăl meu, Eugen Rădescu, fizician recunoscut în timpul lui, care lucra/cerceta în domeniul fizicii cuantice. Predestinată pentru fizică? Poate. Însă nu am nici un merit în a alege fizica, sunt a treia generație de fizicieni – matematicieni în familia mea, sora mea și fratele meu tot studiile complete de fizică au terminat (doctorat inclus). Toți am crescut între cărți de fizică și matematică, toți am ales calea științei cu toate că aveam pe mama pianistă care ne delecta auzul cu nocturne de Chopin.

Emanuel Ciocu: Se poate spune că ai fost un copil precoce al fizicii, care a ars repede etapele. Ai plecat devreme în lume. Cum ai ajuns la Moscova și la ce vârstă?

Silvana Ciorănescu: Într-adevăr, la 16 ani am început anul întâi la Facultatea de Fizică de la MGU (accesul fiind după reușita unui concurs foarte greu și competitiv), însă am reușit să mă prezint și să realizez aceste examene fiindcă veneam cu un bacalaureat rus obținut la Liceul nº 8 din Dubna (regiunea Moscovei), la clasa cu mențiune specială la fizică-matematică (adică aveam o pregătire excepțională). Acolo, în Dubna am locuit câțiva ani cu familia mea deoarece tatăl meu a fost invitat ca cercetător la Institutul de Fizică – Joint Institute for Nuclear Research, (JINR). Și ce era de făcut în serile lungi de iarnă în Dubna? Citeam reviste științifice, pregătiri pentru olimpiade de fizică/ matematică, jucam șah, schi de fond (așa ajungeam câteodată la școală iarna).

Emanuel Ciocu: Faci parte din această fantastică familie a Ciorăneștilor, din păcate mai cunoscută în afara țării, în prezent cel puțin, decât în țară, deși a avut contribuții într-o multitudine de domenii, de la literatură la matematică, de la chimie la poezie și chiar la învățământul special pentru surdomuți. În ce domenii mai activează urmașii Ciorăneștilor și în ce țări?

Silvana Ciorănescu: Da, am fost o mare familie de oameni erudiți și culți, excepționali în multe domenii. Circumstanțele vieții, ori a epocii trăite nu a facilitat contactul celor care fac parte din generația mea (nepoții acestor nouă frați Ciorănescu). Știu că împrăștiați prin lume am verișori de gradul doi (matematicieni, un pianist, un jurist…). Mama mea, profesoară de pian la Liceul de Muzică din București, în ultima decadă s-a zbătut mult ca tatălui ei, matematicianul Nicolae Ciorănescu, profesor și rector al Politehnicii din București să-i fie recunoscută cariera (mai ales fiind un mare patriot). Și a avut satisfacție de reușită, bunicul meu a fost numit academician post mortem, i s-au pus plăci memoriale la casele unde a locuit. Mă uimește faptul că mătușa mea, Ecaterina Ciorănescu, decedată de câțiva ani în București (unde mereu a locuit), academician în chimie (câte femei sunt academicieni în România!?) nu are mai mare recunoștință publică. De exemplu, aici, în Santa Cruz de Tenerife, unchiul meu, profesor universitar, a avut parte în viață de un omagiu binemeritat. Există o stradă cu numele lui (Calle Alejandro Cioranescu) și a fost numit fiu adoptiv al orașului (1978).

Emanuel Ciocu: Ești un european prin excelență nu doar în ceea ce privește formarea profesională și cariera academică, dar și din punct de vedere familial ești căsătorită cu un spaniol. Fiica ta trăiește în Franța. Cât mai ești de româncă în străfundul sufletului tău?

Silvana Ciorănescu: Sunt de acord, am o familie europeană în toată amplitudinea cuvântului. Sunt căsătorită din 1995 cu un spaniol (canarian, tot fizician și coleg cu mine); unchiul meu și-a împlinit un vis conducându-mă de braț la nuntă și, din 1998 sunt mămica unei fetițe. Pe fata mea am crescut-o pe premisa efortului și a responsabilității unde muzica (a terminat studiile profesionale de violoncel) a fost și va fi o parte importantă în viața ei. Suntem foarte mândri de ea, acum puțini ani a absolvit cu succes „Grand École” renumită de inginerie (unde meritocrația e la baza promovării), iar în prezent lucrează în Franța (ca inginer de telecomunicații, rețele și securitate cibernetică), unde s-a și căsătorit recent (cu un francez, fost coleg al ei de la facultate).

România rămâne în inima mea pentru totdeauna! Sună probabil banal această afirmație, dar așa este, o duc cu mare nostalgie în suflet. Îmi place să port ie românească, să savurez mâncarea românească, să vorbesc românește când am prilejul, să cutreier locurile copilăriei mele și să le arăt fetei mele. Mama mea mi-a insuflat dragostea pentru pământul în care m-am născut, de aceea sunt foarte recunoscătoare pentru această ocazie oferită, de a scrie, de a mă exprima în limba mea maternă. Mi-am asumat cu mare drag acest lucru.

Emanuel Ciocu: Cum vezi, de departe, evoluția lucrurilor din țară. Mă refer la societate în general, dar și la mediul academic? Ai mai păstrat legătura cu foștii colegi?

Silvana Ciorănescu: Sunt din 1991 plecată din țară, adică obiectiv vorbind, România a trecut prin transformări majore în toate dimensiunile. Cum voiajez destul de regulat în țară, de la an la an văd schimbări pozitive, la propriu și la figurat. E o societate în efervescență și cu un mare potențial. Dar încă există multe aspecte care trebuie corectate, probabil e nevoie de mai mult timp pentru o schimbare completă de mentalitate, realitatea este o reflecție a societății. Totuși sunt optimistă. Tineretul, generația nouă e promițătoare, e responsabilă, deci se evoluează spre o societate mai dreaptă, mai umană și mai puțin coruptă. Am păstrat contactul cu foste colege ale mele de la facultate (eram puține fete), în special cu două prietene cu care am împărțit în cursuri diferite, aceeași cameră (am locuit la cămin cinci ani și jumătate – atât durează fizica la MGU), relații care durează în timp.

Emanuel Ciocu: Când spui Canare și Tenerife te gândești la vacanță și la banane, în nici un caz la faptul că ar avea o universitate veche de trei secole sau că în mijlocul Atlanticului se studiază fizica. Cum e viața unui profesor universitar în Canare, comparată cu cea a unuia de pe continent? Cum o percepi tu și cum o percep ceilalți profesori cu care te întâlnești când le spui unde predai?

Silvana Ciorănescu: În domeniul fizicii, Insulele Canare sunt destul de cunoscute datorită Institutului de Astrofizică (IAC), care este un centru de cercetare de excelență în astrofizica de renume internațional cu cele mai importante telescoape din lume situate la Izaña-Teide (Tenerife) și Roque de los Muchachos (La Palma). Din 1989, o dată cu înființarea Facultății de Fizică (înainte era doar o secție a Facultății de Chimie) s-au dezvoltat foarte mult și alte domenii precum fizica aplicată (specialități de materiale, molecular, optică, etc.), ocupând în prezent domeniul de fizică de la Universidad de La Laguna (ULL), posturi top în diferite clasamente naționale sau internaționale (la Shanghai 2023 se clasează între 151-200, iar național în intervalul 3-7).

În prezent sunt profesoară la Facultatea de Știință de la ULL, cercetătoare la Departamento de Física, membră al Institului IMN (Instituto de Materiales y Nanotecnología), și mă dedic studiului proprietăților materialelor în condiții extreme folosind metode mecano-cuantice în cadrul DFT (Density Functional Theory) și simulări numerice abinitio. Cu alte cuvinte, lucrez la modelarea numerică de diferite materiale de interes tehnologic în cadrul unor colaborări active și fructuoase cu diverse grupuri de cercetare (Spania, Franța, Canada, Australia). Datorită subvențiilor primite în cadrul proiectelor de cercetare dispunem de echipamente informatice foarte avansate, adică nu văd nicio diferență în a-mi desfășura activitatea aici. Trăim în era de conectivitate internet! În privința activității de predare (didactica), aceeași afirmație, nu sunt diferențe plauzibile cu Spania peninsulară în ceea ce privește organizarea acestor activități/ cursuri (poate aici se observă mai mulți studenți bronzați în clasă), toate universitățile spaniole fac parte din planul Bologna.

Alt subiect este finanțarea în general, care este ceva mai deficitară, în sensul că partea bugetului de la stat (PIB) dedicată învățământului superior sau cercetare, dar acest aspect e global, este o problemă a țărilor din sudul Europei (cred), dar asta este o altă temă. Când spun unde locuiesc, la început stârnesc o mare incredulitate și diferite reacții amuzante. (Cred că vă imaginați cum se reacționează în cazul vostru?!).

Emanuel Ciocu: Mai sunt profesori români în ULL? Dar studenți?

Silvana Ciorănescu: Nu cunosc. Nici studenți. Dacă aceștia există sunt foarte puțini probabil, fiindcă nu am avut cunoștință de ei până acum (avem mulți studenți Erasmus), cel puțin la Facultatea de Știință unde dețin funcția de vice decan de la Secția de Fizică (adică responsabila de la licența de fizică) de vreo 10 ani.

Emanuel Ciocu: Trăim vremuri efervescente din punct de vedere tehnologic. Omenirea caută soluții pentru viitor în toate domeniile, de la comunicații la transporturi. Cum vezi viitorul din perspectiva fizicianului, la ce ar trebui să ne așteptăm să ne aducă?

Silvana Ciorănescu: Probabil că măsurile cele mai relevante pe termen scurt și lung vor fi acele în legătură cu schimbul climatic. Fiindcă va fi o provocare să trecem de la o societate atât de dependentă de combustibilii fosili la una dependentă de surse de energie mai puțin poluante. În ceea ce mă privește, cred că ar trebui să se facă progrese în dezvoltarea de noi materiale pentru stocarea și alocarea energiei în vederea utilizării eficiente a acesteia. Studiul fizic al proprietăților și caracteristicilor materialelor împreună cu progresul tehnologic face posibilă utilizarea lor în viața de zi cu zi, adică fizica este deja prezentă în viața noastră în orice moment și în orice loc, deoarece guvernează totul.

Ultimele premii Nobel pentru fizică indică direcțiile de interes pentru cercetare (un exemplu este etanglarea cuantică, care anunță schimbări în criptografia actuală, o eră a unui „internet cuantic”, calculul cuantic). Viitorul tehnologic nu poate exista fără știință, unde fizica va juca un rol foarte relevant într-o lume interdisciplinară din punct de vedere științific (în procesele fenomenelor climatice, în stocarea energiei, în rețelele neuronale etc.).
Un interviu realizat de Emanuel Ciocu (Tenerife), publicat în ediția lunii martie 2024, nr. 155, Anul XIV. O ediție aniversară.
Fotografii: Silvana Elena Ciorănescu (Arhiva personală)

 Nota Redacției OR:

Emanuel Ciocu a fost jurnalist în România. Un jurnalist bătăios, de investigații, care trăia pe muchie de cuțit. A plecat de la Cluj la București unde a continuat să facă presă. Dar și altceva. Și-a deschis un bistro, Librăria Arles, inspirat din Van Gogh. Bucătăria era o pasiune care-l ispitea și ea i-a fost de mare folos când, împreună cu soția, au decis să se stabilească în Tenerife. Sunt ani buni de când Emanuel scrie de foarte departe, de sub soarele tropicului. Acolo, el, soția și copilul lor au o altă viață. Gătesc, scriu, fac grădinărit, conduc proiecte inovative, dar stau cu ochii pe țara de acasă. Dacă urmărim mesajele fostului jurnalist plecat din România putem crede că încă trăiește acolo. Emanuel Ciocu a fost premiat cu Trofeul Excelenței pentru întreaga sa activitate jurnalistică și valoroasa reprezentare a excelenței românești în jurnalism, la secțiunea Media a celei de-a treia ediții a campaniei „Noi susținem excelența!” lansată de către organizația non-profit El Occidente Rumano la 15 ianuarie 2015, prin publicația de limbă română „Occidentul Românesc”.