Sfântul Ilie – Tradiţii, obiceiuri, superstiţii

Ca şi Sân-George şi Sânmedru, Sânt-Ilie este o divinitate populară care a preluat numele şi data celebrării de la un sfânt creştin – sfântul Prooroc Ilie. În tradiţia populară românească, Sânt-Ilie era o divinitate a Soarelui şi a focului, identificată cu Helios din Mitologia greacă sau Gebeleizis din mitologia geto-dacă. Sânt-Ilie provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi când să bată grindina.

Se spune că în perioada sa de pământean, Ilie a fost păcătos şi, sub mânarea Diavolului, şi-a ucis părinţii. El şi-a ispăşit însă păcatele şi a fost chemat de Dumnezeu în rândul sfinţilor, urcându-l la cer într-o trăsură de foc, trasă de cai înaripaţi. Din cer, Sânt-Ilie cutreieră norii şi trăsneşte dracii cu biciul de foc, pedepsindu-i astfel pentru răul ce i l-au pricinuit.

În ajunul zilei de Sf. Ilie, fetele se duceau pe câmp semănat cu cânepă, se dezbrăcau şi se tăvăleau prin holde. Apoi se întorceau acasă. Dacă noaptea visau cânepă verde, era semn că îşi vor lua bărbat tânăr. Dacă visau cânepă uscată, se măritau după om bătrân.
În dimineaţa zilei de Sf. Ilie se culegeau plante de leac, în special busuioc, şi plante pentru vrăji şi farmece. Femeile duceau la biserică busuioc, iar după slujbă îi dădeau foc. Cenuşa o păstrau şi o foloseau ca leac împotriva aftelor.

Se zice că în ziua de 20 iulie nu este bine să mănânci mere, ca să nu-l superi pe Sf. Ilie, mărul fiind pomul lui preferat. Femeile duc la biserică mere, pentru a fi sfinţite şi astfel vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

Românii pomenesc în ziua de Sf. Ilie sufletele morţilor, în special pe cele ale copiilor. În unele sate, femeile care au copii mici morţi chemau copii străini sub un măr pe care îl scuturau şi le dădeau de pomană merele care cădeau.