Serviciile de eliberare a pașapoartelor vor avea program prelungit pe toată durata verii

297

MAI a anunțat că pentru perioada de vară, s-a decis ca programul zilnic de lucru cu publicul să se desfășoare, începând cu data de 24.06.2019, între orele 08:30 – 18:30, la structurile teritoriale de pașapoarte, acolo unde volumul cererilor înregistrate impune acest lucru, scrie stiriletransilvaniei.ro

Ghișeele unde aglomerația o va impune, vor lucra până la ora 18:30, iar programările se fac online. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că, de la începutul anului, au fost transmise peste 407.000 de SMS-uri prin care li se reamintea românilor că în următoarele luni le expiră pașapoartele.

Conform sursei citate, de la începutul anului 2019, au fost transmise 407.192 de SMS-uri de notificare (390.749 la nivel național și 16.443 la nivel internațional). În luna aprilie au fost transmise notificări pentru pașapoartele care urmau să expire în lunile iulie, august şi septembrie 2019.

MAI reamintește că o altă măsură pentru evitarea aglomerației a fost prelungirea termenului de valabilitate al pașaportului simplu electronic, de la 5 ani la 10 ani, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 25 de ani.

Mai multe informații, pe stiriletransilvaniei.ro