Şcoala părinţilor

Senzaţiile şi percepţiile la copii între 1 şi 3 ani

Percepţiile auditive cunosc treptat o specializare şi o anumită fineţe, dobândind funcţii psihologice mai ample. Numeroase tipuri de fenomene sonore devin obiect al percepţiei. Muzica începe să determine la copii reacţii pozitive sau atenţie încordată, mai ales după vârsta de un an şi jumătate, ceea ce demonstrează că începe să se dezvolte sensibilitatea muzicală. La doi ani, copilul este sensibil la ritm; poate chiar să danseze la auzul de melodii ritmate. Dezvoltarea analizatorului auditiv e implicată şi în diferenţierea cuvintelor, a modului cum sunt pronunţate. Progresele sensibilităţii în această direcţie măresc baza perceptivă de înţelegere a limbajului. Se formează treptat auzul fonematic. Se dezvoltă totodată, percepţiile vizuale. După 1 an, spre 1 an şi 6 luni, se manifestă interesul pentru figuri colorate din reviste, ziare etc. Spre 2 ani, interesul rămâne viu şi atunci când pozele sau figurile nu sunt colorate. La 3 ani, pe copil îl interesează cărţile cu ilustraţii. El are preferinţe pentru ilustraţiile clare şi simple, cu puţine detalii şi expresive. Obiectele îndepărtate, precum şi cele mici le percepe mai greu, ceea ce se datorează dezvoltării încă nesatisfăcătoare a capacităţilor de acomodare a cristalinului. De fapt, recunoaşterea obiectelor de la distanţă, perceperea lor clară, presupune o anumită experienţă perceptivă de care antepreşcolarul nu dispune încă. Percepţiile şi senzaţiile gustative şi olfactive se dezvoltă şi ele. Antepreşcolarul mai obişnuieşte să ducă lucrurile la gură. În general, gusturile sale se diferenţiază; el începe să aibă preferinţe pentru alimente de o anumită culoare, sau o saţietate gustativă şi olfactivă care determină reacţii negative. La 1 an şi 6 luni, la 2 ani şi jumătate, mulţi copii refuză grisul cu lapte, de care s-au plictisit.

 

O deosebită dezvoltare au între 1 şi 3 ani percepţiile tactile. Mai ales după formarea capacităţii de deplasare independentă şi de folosire a cuvântului, tactul furnizează şi creează, împreună cu văzul, condiţii de percepere a spaţiului faptic, concret, direct, nemijlocit. Încă la 15 luni este evident faptul că, atunci când aruncă obiecte sau le scapă din mâini, copilul prezintă o mare mobilitate în urmărirea vizuală a traiectoriei pe care o descrie căderea obiectului. Tot în această perioadă se constituie şi alte caracteristici structurale ale percepţiei. Datorită implicaţiei tactile, vizuale şi kinestezice în percepţie, copilul antepreşcolar diferenţiază mai bine şi mai clar dimensiunile obiectelor. Deşi progresul în această privinţă este lent, totuşi, în legătură cu anumite situaţii care au fost fixate puternic, în special prin experienţa tactilă şi vorbire, copilul începe să folosească criterii de diferenţiere, categoriile de ,,mare” şi ,,mic”. Jocul de mânuire a obiectelor contribuie la dezvoltarea acestui gen de aprecieri. Este adevărat că obiectele îndepărtate sunt încă distinse greu şi defectuos. Dificultatea rămâne mare în această privinţă şi din cauză că extinderea zonei vizuale este limitată (în adâncime, această zonă este clară de la 5 la11 m, iar limitele câmpului vizual sunt cuprinse între aproximativ 45 şi 50 cm). Ceea ce depăşeşte câmpul vizual (în lărgime şi adâncime) este perceput relativ haotic. De altfel, copilul nici nu-şi ridică probleme de percepere a obiectelor aflate la distanţă decât în foarte rare ocazii. Inconsistenţa experienţei antepreşcolarului cu privire la dimensiunile şi forma obiectelor este, încă, evidentă. În percepţia spaţială se include, într-o coordonare foarte fină, ce evoluează intens în perioada antepreşcolară, neatingând însă limita de confluenţă necesară în perceperea corectă a mărimii la distanţă, activitatea pară (binară) a receptorilor (ochi, urechi, tact etc.). Experienţa tactilo-vizuală  încă imperfectă, se va dezvolta totuşi simţitor, se va stabiliza şi, în continuare, în perioada preşcolară, copilul va câştiga treptat experienţa (cognitivă) că obiectele nu-şi modifică, decât în mod aparent, mărimea la distanţă. Copilul trăieşte din plin prezentul; perceperea evenimentelor trecute este confuză. Totuşi, vorbirea influenţează constituirea elementară a percepţiei de timp, datorită necesităţii de expunere ,,pe rând” a ceea ce în percepţie se dă împreună. La acestea se adaugă necesitatea, uneori puternică, de a explica şi comunica adultului etape ale unor activităţi consumate şi ale unor intenţionalităţi gradate. Deşi percepţia constituie modalitatea cea mai dezvoltată de reflectare a realităţii obiective, caracterul ei încă fragil la antepreşcolar este evident. Dacă o persoană cunoscută se îmbrăcă altfel decât de obicei, ea este greu recunoscută chiar şi de copilul de 2 ani. Generalizarea perceptivă este manifestată în numeroase împrejurări. În acest sens, o fetiţă de 1 an şi 7 – 8 luni, care avea obiceiul să lase capul în jos când cineva o privea insistent,  procedează în acelaşi acelaşi mod  în faţa oglinzii unde se privea pe ea însăşi, fetiţa manifestând astfel o percepţie generalizată, primitivă, cu elemente ale recunoaşterii confuze, la situaţii doar aparent asemănătoare.  Dezvoltarea percepţiei este influenţată în ontogeneza timpurie de îmbogăţirea mijloacelor de comunicare verbală. Atenţia copilului poate fi orientată, la vârsta de 3 ani, discret, prin limbaj, spre anumite însuşiri ale obiectelor, ceea ce face ca percepţia să se desfăşoare în condiţii noi, mai evoluate.
Toate acestea ne permit să considerăm că dezvoltarea percepţiei are loc în trei moduri: sub influenţa acţiunii cu obiectele, sub influenţa comunicării verbale şi sub forma percepţiei contemplative. Între 1 şi 3 ani modalitatea mai frecventă de percepere este aceea care priveşte acţiunea cu obiectele.

Sexualitatea adolescentului pe înţelesul părinţilor

 

Cum faci faţă debutului vieţii sexuale a copilului tău?

Evită să îi ţii predici, rezumă-te la a pune întrebări şi încurajează-i întrebările fără să le consideri puerile sau naive. A face educaţie sexuală înseamnă a asculta întrebările şi comentariile copilului tău. Fiecare generaţie are propriile sale valori şi norme. Ascultând feedbackul copilului tău, vei şti cum să-ţi nuanţezi discursul astfel încât să fii sigură că a fost corect înţeles de către receptor, în cazul acesta, copilul tău. Numai mamele vor putea să descrie o femeie unui băiat, numai taţii vor fi cei care îi vor putea explica fetei ce gândesc bărbaţii. Poate este una dintre cele mai dificile discuţii pe care le-ai purtat vreodată şi asta nu din cauza lui, ci mai ales din cauza atitudinii tale faţă de sex. Primul pas este să accepţi sexualitatea ca pe ceva pozitiv, iar adolescenta ca pe ceva firesc.

Când este momentul potrivit?

Parcă o discuţie despre sex devine din ce în ce mai dificilă. Sunt atâtea aspecte la care trebuie să fii atent ca părinte, ca să nu uităm că trebuie să fii „politic corect”, să nu iei heterosexualitatea drept o alegere subânţeleasă a copilului tău. Cine ştie, poate nu este, iar în cazul acesta, el se poate simţi jignit sau îndepărtat de ceea ce se consideră normalitate.

Preia iniţiativa! Dacă ai un copil mai timid, încearcă să deschizi tu discuţia. Sunt foarte multe oportunităţi: scenele din filme, cuplurile de pe stradă, etc. Aşteaptă să vezi cum reacţionează copilul tău şi încearcă să nu faci presiuni asupra lui. Foloseşte denumirea corectă a părţilor corpului. Evită diminutivele şi « parafrazarea» cu diferite apelative. Aceasta poate provoca o confuzie în percepţia copilului sau îl pot complexa. Nu trebuie să uităm că fetele şi băieţii au nevoie de instrucţiuni diferite. De exemplu, este de preferat să le înveţi  pe fete să spună „Nu” atunci când nu îşi doresc un contact sexual. De cele mai multe ori, ele nu spun nimic sau se uită în altă parte, ceea ce nu este interpretat că un „Nu” de către băiatul care va continua avansurile. Pe băieţi este de preferat să îi înveţi despre ce înseamnă un consimţământ şi că a spune „Nu” chiar înseamnă „Nu”, indiferent de cât de departe s-a ajuns.

Psiholog, Jeni Chiriac

. Competenţă în consiliere psihologică şi psihoterapie, în psihologie clinică şi psihologia muncii

. Membru a Comitetului Filialei Teritoriale Bucureşti a Colegiului Psihologilor din România, comisia de deontologie

. Consilier de specialitate al Asociaţiei Naţionale a Taţilor din România

Citește și