Un reportaj al jurnaliștilor de la Euronews.com a reușit să aducă în atenția mondială, un sat în care hoții nu există. Suntem tentați să credem că e situat prin Noua Zeelandă sau țările nordice, dar nu e așa. Satul face parte din comuna Dubova, și se află în Banat, pe teritoriul județului Mehedinți. În prezent, populația acestei așezări numără aproximativ 300 de persoane, cele mai multe de origine cehă.
În Eibenthal, noțiunea de seif sau de ascunzătoare a banilor nu există. Oamenii trăiesc într-o liniște și într-o armonie perfectă. Ba mai mult, localnicii din Eibenthal lasă sacoșele – cu bani – agățate în stâlpul de la poartă cu un scop precis: alimentarea gospodăriilor cu pâine.
„Mașina care ne aduce pâinea vine o dată la două zile și eu cumpăr 4-5 pâini. Pun suma necesară în sacoșă sau las un bilețel pe care scriu câte pâini doresc, iar șoferul îmi lasă restul.”, a mărturisit Augustina Pospisil, localnică a satului Eibenthal pentru Euronews.com.
Pâinea este adusă în sat, o dată la două zile, din localitatea Svinița, situată la 20 km depărtare. „Îmi las sacoșa acolo și mă duc să lucrez pe teren, iar seara, când mă întorc, găsesc pâinea și restul de bani”, a declarat Ștefan Benedict, în vârstă de 75 de ani.
Nu doar localnicii văd acest fapt ca pe o normalitate, ci însuși primarul: „Noi considerăm că este un lucru normal, nu știm de ce pentru alții aceasta pare o minune”, scriu jurnaliștii de la Euronews.com.
Localnicii vorbesc cu mândrie despre satul lor, unde nu a fost niciodată nevoie de intervenţia poliţiei. Este satul unde nu se fură şi casele au uşile deschise. Eibentahl este un loc cu adevărat special străjuit de Munţii Banatului, unde vara, simţi mirosul ierbii şi al florilor, asculţi trilurile păsărilor şi unde, dacă vrei să scapi de aglomeraţia urbană, găseşti adăpost la vreun localnic primitor.