„Am putea evolua mai bine ca societate, ca omenire, dacă fiecare dintre noi am avea măcar ocazional momente de reflecție asupra modalităților prin care am putea face mai bună lumea, țara sau comunitatea în care trăim. Dincolo de orice carieră sau statut profesional, ceea ce ne definește cu adevărat este capacitatea de a rămâne umani, de a asculta cu empatie și de a căuta, sincer, moduri prin care putem contribui la binele celor din jur.” — Cristian Încalțarău, cercetător, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Într-o lume grăbită, în care succesul profesional pare să fi devenit măsura supremă a valorii, vocea unui cercetător care reamintește importanța empatiei, reflecției și responsabilității colective devine cu atât mai necesară. Cristian Încalțarău ne invită la o redescoperire a dimensiunii umane din spatele carierelor și titlurilor, acolo unde se naște, de fapt, speranța unei societăți mai bune.
Cristian Încalțarău (foto) are 40 de ani și activează de peste 12 ani ca cercetător științific în cadrul Centrului de Studii Europene al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În calitate de beneficiar în grupul țintă al Centrului de Orientare, Asociere și Consiliere în Cariera de Cercetător – COACH-USV*, din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, și cercetător în cadrul proiectului City-Focus – „City: Future Organization of Changes in Urbanization and Sustainability” (cod proiect CF 23/27.07.2023, contract de finanțare nr. MCID-DGGCPNRR 760277/26.03.2024), finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Componenta C9 – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, Investiția I8 – Dezvoltarea unui program național de atragere a personalului din străinătate, Cristian Încalțarău ne-a vorbit despre începuturile carierei academice, despre importanța cercetării într-un context european dinamic, precum și despre provocările muncii de cercetare și calitățile esențiale ale unui cercetător de succes.
Motivația unei cariere academice: între prietenie, valori europene și fascinația cunoașterii
Cu o notă de nostalgie, acesta își amintește începuturile în mediul academic, marcate de un context simbolic: „Îmi amintesc cu plăcere de momentul angajării, care a coincis cu evenimentele dedicate promovării valorilor europene, organizate în fiecare an, în luna mai, de către Centrul de Studii Europene.”
Parcursul său educațional s-a desfășurat aproape integral în cadrul aceleiași instituții, unde a urmat toate cele trei cicluri de studii universitare, în domeniul Economie și Afaceri Internaționale. El subliniază influența decisivă a mentorilor întâlniți pe acest traseu: „Am avut șansa să întâlnesc persoane înzestrate atât cu rigoare și talent științific, cât și cu tact pedagogic.” Experiențele internaționale au avut un rol formator în parcursul său profesional, chiar dacă acestea nu au fost foarte numeroase.
A efectuat un schimb de experiență în Spania în timpul studiilor de licență și un stagiu de cercetare în Austria pe durata studiilor doctorale. Reflectând asupra acestor episoade, consideră că mobilitatea academică este esențială pentru evoluția personală și profesională: „Am constatat faptul că mobilitatea academică are menirea de a apropia oameni, de a le lărgi orizonturile cunoașterii și de a-i conecta la idealuri comune. (…) Cred că sunt extrem de rare cazurile în care studenții rămân angajați la aceeași universitate la care au absolvit programele de licență, master și doctorat.” În opinia sa, lipsa mobilității poate deveni o piedică în calea progresului academic: „Ca exponent al mediului academic, e de preferat să nu rămâi captiv într-o bulă universitară. O astfel de izolare poate afecta atât dezvoltarea personală a cercetătorului, prin limitarea expunerii la perspective și metode diverse, cât și competitivitatea instituției, care riscă să rămână ancorată într-un cadru intelectual închis și să piardă contactul cu evoluțiile internaționale.”
Pentru tânărul cercetător, Cristian Încalțarău alegerea unei cariere în mediul academic nu a fost rezultatul unui singur impuls, ci al unei combinații de factori care s-au conturat în timp, în special în perioada studiilor doctorale. Atunci a avut ocazia să cunoască echipa Centrului de Studii Europene din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, un colectiv pe care l-a descris ca fiind „plin de umanitate și entuziasm”. Legătura profesională s-a transformat rapid într-o relație de prietenie, ceea ce a contribuit decisiv la dorința de a se alătura echipei.
Pe lângă atmosfera colegială, l-a atras în mod deosebit specificul muncii de cercetare, pe care o consideră o formă rară de libertate intelectuală și o sursă permanentă de stimulare: „Mi s-a părut întotdeauna fascinant faptul că în activitatea de cercetare ești remunerat pentru a explora problematicile de prim-interes de la nivel european sau internațional și pentru a lua parte la un proces continuu de învățare.” A fost motivat și de angajamentul clar al departamentului față de promovarea valorilor europene, de la coeziune socială și economică, la guvernanță responsabilă și deschidere către cooperare internațională.
În opinia sa, această orientare pro-europeană a avut un rol decisiv în modernizarea României, iar aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă un pas firesc în această direcție. Fără astfel de repere externe și presiuni reformatoare, afirmă el, „există o inerție care pare să frâneze destul de mult dezvoltarea economică sau instituțională.” Totuși, remarcă faptul că aceste limitări pot fi compensate, cel puțin parțial, prin participarea la conferințe internaționale și prin colaborări cu cercetători din afara țării.
Provocările unui cercetător în științele economice: între accesul la cunoaștere și dezvoltarea competențelor empirice
Cristian Încalțarău recunoaște că activitatea de cercetare nu este lipsită de provocări, mai ales în domeniul științelor economice, unde complexitatea analizei empirice necesită o formare solidă și continuă. Una dintre dificultățile majore întâmpinate în parcursul său profesional a fost legată de dezvoltarea abilităților tehnice în prelucrarea și interpretarea datelor cantitative. „La finalul studiilor de licență și master, abilitățile mele de a realiza astfel de analize, chiar și cu metode relativ simple, erau destul de limitate”, afirmă cercetătorul.
A fost nevoie de o aprofundare riguroasă a literaturii științifice odată cu începerea studiilor doctorale, un proces desfășurat într-un context în care accesul la resurse era încă limitat. „În acel moment nu erau implementate proiectele ANELIS pentru extinderea accesului la publicațiile științifice (…) însă această expediție intelectuală a avut un rol esențial în formarea mea ca cercetător.” Pentru tânărul cercetător Cristian Încalțarău, contactul permanent cu cele mai recente contribuții din literatura de specialitate este fundamental: „Doar menținând contactul cu cele mai recente contribuții științifice poți descoperi metode noi de cercetare și identifica direcții prin care să extinzi cunoașterea într-un domeniu.”
Un alt obstacol important a fost lipsa de pregătire practică în analiza empirică a datelor, o carență frecvent întâlnită în rândul absolvenților din domeniul economic. Pentru a o depăși, a început să își creeze propriile fișe de lectură, analizând diverse metode de estimare, avantajele lor, situațiile în care se aplică și codurile de comandă aferente.
Înainte ca limbajul R să devină larg răspândit în cercetarea economică, folosea frecvent Stata, un pachet software apreciat pentru flexibilitatea sa. „Chiar dacă o anumită metodă nu putea fi accesată direct din meniul de utilizator, utilizând fereastra de comandă și coduri specifice, se puteau instala pachete adiționale mai recente, dezvoltate de comunitatea științifică.” Această flexibilitate făcea esențială stăpânirea unor noțiuni de programare, competență care i-a permis să transpună în practică metodele statistice studiate. Astăzi, odată cu popularizarea limbajului R și cu apariția inteligenței artificiale, spune că accesul la metode avansate de analiză este mult mai facil, iar procesul de cercetare a devenit considerabil mai eficient: „Identificarea și implementarea unor linii de cod a devenit mult mai facilă, sporind în mod exponențial accesul la diverse metode științifice.”
Calitățile unui cercetător de succes: răbdare, perseverență și empatie
Pentru universitarul Cristian Încalțarău, succesul în cercetare nu depinde de un profil unic sau de un tipar prestabilit de personalitate, ci de capacitatea fiecărei persoane de a-și valorifica punctele forte în sprijinul demersului științific. Este convins că în cercetare există loc atât pentru minți analitice și perseverente, cât și pentru comunicatori eficienți și empatici. „Fiecare persoană posedă calități proprii care pot fi puse în valoare în sprijinul procesului de cercetare. Pe de o parte, este nevoie de persoane care să dovedească răbdare și perseverență în explorarea diverselor subiecte de cercetare”, afirmă cercetătorul.
Acest efort continuu de învățare presupune analizarea studiilor existente, testarea de metode variate și confruntarea cu numeroase obstacole. Într-un astfel de proces, descurajarea poate apărea frecvent: „Există momente în care te poți simți descurajat, fie pentru că nu găsești datele necesare, fie pentru că metoda de analiză nu este adecvată contextului, fie pentru că rezultatele obținute nu confirmă ipotezele inițiale. (…) Perseverența rămâne, în opinia mea, una dintre cele mai importante calități ale unui cercetător.”
Pe de altă parte, comunicarea rezultatelor este la fel de importantă ca realizarea lor. Încalțarău subliniază valoarea abilităților de exprimare și dialog științific: „Calitatea comunicării, a transmiterii mesajului, este esențială pentru o conectare mai bună a cercetării cu societatea și pentru a ne putea face mai bine înțelese rezultatele.” Dincolo de aspectele tehnice sau cognitive, cercetătorul insistă asupra unei dimensiuni esențiale, adesea trecută cu vederea: responsabilitatea umană și socială a celor care fac cercetare.
În viziunea sa, cercetătorii au și rolul de a contribui la binele comun: „Cred că am putea evolua mai bine ca societate, ca omenire, dacă fiecare dintre noi am avea măcar ocazional momente de reflecție asupra modalităților prin care am putea face mai bună lumea, țara sau comunitatea în care trăim. Dincolo de orice carieră sau statut profesional, ceea ce ne definește cu adevărat este capacitatea de a rămâne umani, de a asculta cu empatie și de a căuta, sincer, moduri prin care putem contribui la binele celor din jur.”
Să alegi cercetarea ca profesie: între privilegiul de a învăța continuu și provocarea echilibrului personal
Pentru lect. univ. dr. Cristian Încalțarău, cercetarea nu este doar o profesie, ci o formă de angajament intelectual și moral față de cunoaștere și progres social. Întrebat ce ar recomanda unui tânăr care dorește să urmeze o carieră în acest domeniu, mai ales în științele economice, subliniază mai întâi latura profund motivantă a acestei alegeri: „A fi remunerat pentru a învăța continuu, pentru a înțelege mai bine lumea și a contribui, chiar și într-o manieră restrânsă, la îmbunătățirea ei, mi se pare una dintre cele mai privilegiate forme de muncă.”
Pe lângă această dimensiune intelectuală și etică, menționează și flexibilitatea programului ca un posibil avantaj, dar nu ezită să puncteze și reversul medaliei: „Chiar dacă această flexibilitate este însoțită de o conectare permanentă cu procesul de cercetare, chiar și în timpul liber.” Libertatea de a-ți organiza timpul vine, astfel, cu o implicare constantă, ceea ce poate duce la o suprapunere între viața profesională și cea personală. În ceea ce privește provocările, Cristian Încalțarău atrage atenția asupra unui aspect mai subtil, dar fundamental al muncii de cercetare: „Deși ideile de cercetare necesită întotdeauna o înțelegere a tematicii analizate, a literaturii științifice recente, aceasta nu reprezintă o condiție suficientă pentru apariția unor noi idei sau unor noi direcții de cercetare.”
Cu alte cuvinte, acumularea de cunoștințe nu garantează automat originalitatea. Cercetarea presupune nu doar informare riguroasă, ci și intuiție, răbdare și disponibilitate de a tolera incertitudinea. Un sfat esențial oferit tinerilor este găsirea unui echilibru între perseverență și eficiență. „În caz contrar”, avertizează cercetătorul, „riști să rămâi captiv unei rutine cronice cu randament scăzut.” Această implicare intensă, chiar pasională, poate deveni obositoare. De aceea, Cristian Încalțarău consideră că detașarea temporară de o temă de cercetare poate avea un rol benefic: „Cred că uneori, forțarea unei desprinderi mentale de la o anumită temă, pentru scurte perioade de timp, poate fi benefică.” Cu alte cuvinte, reușita într-o carieră în cercetare nu ține doar de competențe tehnice, ci și de gestionarea inteligentă a ritmului personal, de pasiunea pentru cunoaștere și de capacitatea de a regăsi sensul muncii într-un dialog constant cu lumea și cu sine.
Viitorul cercetării între tehnologie și etică: direcțiile de interes ale cercetătorului Cristian Încalțarău
Tânărul cercetător, Cristian Încalțarău privește cu optimism și luciditate spre viitorul cercetării, pe care îl vede strâns legat de evoluția tehnologiilor emergente, în special a inteligenței artificiale și a procesării avansate a datelor. În opinia sa, trăim o perioadă de transformare profundă, comparabilă cu Revoluția Industrială, ale cărei efecte se vor resimți în toate sferele vieții umane. „Suntem norocoși să trăim perioada unei transformări de anvergură, similare Revoluției Industriale. Dacă echipamentele hardware își vor continua ritmul accelerat de extindere a capacității de procesare a datelor, precum adoptarea procesoarelor cuantice, inteligența artificială va deschide perspective fără precedent de avansare a științei în toate domeniile.”
Cristian Încalțarău este convins că domenii precum medicina, ingineria, protecția mediului sau astrofizica vor cunoaște progrese spectaculoase, grație capacității tot mai mari de a procesa simultan volume uriașe de date. „Fie că vorbim de diagnosticare sau tratamente revoluționare în medicină, de producerea unor noi materiale în inginerie, reducerea poluării sau chiar despre înțelegerea universului, capacitatea de prelucrare simultană a unui volum imens de date poate furniza soluții inovatoare în toate domeniile.” Speranța sa este că aceste descoperiri nu vor rămâne doar performanțe tehnologice, ci se vor traduce într-o îmbunătățire reală a calității vieții: „Nădăjduiesc că aceste evoluții vor contribui, într-un interval relativ scurt, la creșterea productivității, la extinderea speranței de viață și, în ansamblu, la construirea unei societăți mai bune.”
Totuși, cercetătorul atrage atenția că direcția în care vor evolua aceste transformări depinde nu doar de progresul tehnic, ci mai ales de modul în care alegem să-l gestionăm. Etica, spune el, va juca un rol esențial: „Rezultatele vor depinde în mare măsură de modul în care aceste tehnologii vor fi utilizate, de etica aplicării lor și de măsura în care vor fi folosite spre binele comun al societății și al umanității.” Cu un interes clar pentru intersecția dintre știință, societate și etică, universitarul Cristian Încalțarău conturează o viziune în care cercetarea nu este doar un instrument de progres tehnologic, ci și un catalizator pentru o dezvoltare umană sustenabilă și echitabilă.
Articol scris pe baza interviului realizat de Prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, Director COACH USV, Drd. Oana Grosu, consilier psiholog și lector dr. Sergiu Raiu, consilier sociolog COACH USV
*Acest material a fost realizat cu sprijinul Proiectului cu codul 9/31.01.2023 „Crearea și dezvoltarea Centrului de orientare, asociere și consiliere în cariera de cercetător pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (COACH USV)