S-a semnat memorandumul pentru desfăşurarea fără restricţii a programului LCCR în Comunitatea Valenciană

189

La 23 ianuarie 2018, s-a semnat Memorandumul de înţelegere între Institutul Limbii Române (ILR) şi Generalitat Valenciana, privind realizarea cursurilor de limbă, cultură şi civilizaţie română (LCCR) în instituţiile de învăţământ public din Comunitatea Valenciană.

Din partea română documentul a fost semnat de către domnul George Doca, directorul ILR. Autorităţile de la Valencia au fost reprezentate de către domnul Vicent Marza Ibañez, consilierul pentru educaţie, cercetare, cultură şi sport al Generalitat Valenciana.

Memorandumul va permite desfăşurarea fără restricţii a programului LCCR în instituţii de învăţământ public din Comunitatea Valenciană, în acele localităţi cu o comunitate română însemnată, pe baza unei solicitări scrise din partea primăriei locale.

Acesta reprezintă punctul final al unui demers reiniţiat în urmă cu aproape doi ani (februarie 2016) de către Consulatul României la Castellón de la Plana.