Rusaliile și Sânzienele – între tradiții populare și sărbători religioase

Rusaliile (din latină rosalia), cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit), sunt o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Isus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Isus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime (în latină Pentecostes, în franceză Pentecôte, în germană Pfingsten, în maghiară Pünkösd etc.). Alături de marele eveniment creştin al naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, românii mai sărbătoresc și Sânzienele sau Drăgaica. Se spune că noaptea de 24 iunie este una magică. Toate ierburile capătă puteri de leac, neobişnuite. Ziua este aproape de solstițiul de vară, când soarele stă cel mai mult pe cer. Rusaliile derivă din sărbătoarea romană Rosalia, când se puneau trandafiri pe morminte. Dacii au preluat sărbătoarea și au continuat să o celebreze ca pe o sărbătoare a morților, de unde mai târziu s-a ajuns la pomenirea morților: Moșii de vară. Se spune că sufletele celor morți se întorc printre cei vii în Joia Mare și se întorc înapoi de Rusalii, iar atunci trebuie să se facă pomeni pentru ca sufletele adormiților să se întoarcă în tihnă în locurile de unde vin. De asemenea, se face legătura și cu superstițiile legate de rusalce, zâne ale apelor, care luau mințile bărbaților. Pentru a se feri de rusalce, oamenii purtau frunze de pelin. Se mai credea de asemenea că dacă te speli în ziua de Rusalii există pericolul să mori înecat. Aceste superstiții ajunse la rangul de tradiții populare se păstrează în Oltenia și Muntenia. În schimb, obiceiurile nopții de Sânziene este specific întregii țări și este încă respectat la sate.

Apărarea gospodăriei

Sânzienele sunt plante cu flori galbene-aurii și plăcut mirositoare. Cresc prin livezi, pășuni, margini de păduri și poienițe. Însoțite de muzică și chiuiturile flăcăilor, fetele adună „florile de sânziene” în buchete, fac colane și împletesc cununi circulare și cruciforme sau le strâng în buchețele. Aceste coronițe și buchete sunt aduse în sat, unde sunt așezate pe porți, uși, ferestre, pe șuri, pe stupi și chiar în straturile de legume, în credința că ele vor ocroti casa și gospodăria de puterea forțelor malefice, aducând totodată noroc, sănătate și belșug oamenilor, animalelor și semănăturilor (vor înflori ca Sânzienele).

Interzis la cusut, spălat şi măturat

Noaptea, Sânzienele, nişte fete frumoase care trăiesc neştiute în păduri şi câmpii, se prind în horă şi împart rod bogat holdelor. Ele cântă minunat şi dau puteri deosebite florilor şi buruienilor care devin plante de leac pentru toate bolile. Femeile au cele mai multe şanse să rămână însărcinate, iar păsările cerului şi animalele se înmulţesc. Tot Sânzienele apără semănăturile de grindină. La ţară, această zi este respectată cu sfinţenie pentru că, în caz contrar, zânele se fac surate bune cu înrăitele Rusalii sau Iele. Se zice că femeilor care nu ţin tradiţia li se poceşte gura, însă nici bărbaţii nu sunt scutiţi de pedepse îngrozitoare. Dacă mint, jură strâmb ori fac rău semenilor la această dată, ei pot rămâne fără vlagă în oase sau, după caz, fără vedere. Sânzienele sunt zâne justiţiare, îi apără pe cei slabi şi umiliţi, în faţa celor care-i batjocoresc. Oamenii de la țară cred că, în această noapte, fetele dansează goale în pădure. Cel care le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblageşte. De Sânziene sunt interzise: spălatul, cusutul ori măturatul. Cine nu respectă aceste „legi” este în pericol de a fi fulgerat.

Căsătoria făcută de Sânziene este cea mai fericită

Noaptea de Sânziene e un prilej minunat pentru cei care vor să-şi unească destinele. Încă din zori, tinerele fete trebuie să-şi spele feţele cu rouă, dar mai ales să fie cuminţi. Secretul unei căsnicii fericite pentru tot restul vieţii este tocmai alegerea acestei zile pentru nuntă. Fetele bune de măritat culeg flori de sânziene de pe câmpuri şi apoi împletesc din ele cununițe pe care le aruncă peste case. Dacă acestea se lovesc sau se agaţă de horn, e semn că nunta se apropie.

„Du-te, Soare, vino, Lună

Sânzienele îmbună,

Să le crească floarea – floare,

Galbenă, mirositoare,

Fetele să o adune,

Să le prindă în cunune,

Să pună la pălărie,

Floare pentru cununie,

Babele să le rostească,

Până-n toamnă să nuntească.”

A doua zi, în zori, cetele de feciori străbat satele cu florile de Sânziene la pălărie, în semn că au văzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i interesează. Ei cântă, chiuie și strigă:

„Du-te, Lună, vino, Soare,

Că tragem la-nsurătoare,

Cununile neursite,

Zac sub hornuri azvârlite.”

Cea mai cuminte şi frumoasă fată este aleasă Drăgaică în cadrul unei ceremonii la care participă întreaga comunitate. Ea este împodobită cu spice de grâu. Alaiul pleacă pe la casele oamenilor şi fiecare gospodar primeşte câte un pai de grâu. Sătenii aşează aceste mici talismane cât mai sus, pe grindă sau în şură sperând ca până acolo să se înalţe grânele până la toamnă.

Leac de boli

În noaptea de Sânziene, femeile pornesc în plină noapte spre locuri știute numai de ele pentru a aduna ierburi de leac și descântece. Multe din florile și ierburile care se culeg în această zi, se duc la biserică, cu credința că vor fi sfințite și prin aceasta vor fi curățite de influențele negative ale Rusaliilor, un fel de zâne rele ale pădurilor. Numai astfel, se zice, vor fi bune de leac. Sărbătoarea de Sânziene are şi un caractet funerar. Tot acum sunt Moşii de Sânziene, din ciclul Moşilor de vară, când se dau de pomană, pentru sufletele celor dispăruţi, fructe şi legume. Copiii sunt stropiţi cu apă pentru a fi feriţi de boli, iar oamenii suferinzi de reumatism trebuie să intre de dimineaţă în râu până la brău şi aşa să aştepte răsăritul. Ei vor privi soarele în apă, nu pe cer, şi doar aşa, cică, se vor vindeca. Întreaga natură este implicată în sărbătoarea de Sânziene, iar ciocârlia, care-şi începe cântatul la echinocţiul de primăvară, încetează să mai cânte după această dată. Tradiția spune că verbina culeasă în noaptea de Sânziene are efect în farmecele de dragoste. De asemenea, florile de sânziene nu trebuie smulse sau rupte, ci tăiate dintr-o singură lovitură cu cuțitul, timp în care se rostesc versuri speciale.

A consemnat, Tiberiu Grădiștean – Timișoara

Redactor, Occidentul Românesc

Citește și