FITUR, organizat la Madrid, Spania, în perioada 18-22 ianuarie este cea mai importantă manifestare expozițională la nivel mondial pentru profesioniștii din domeniul turismului și cel mai prestigios târg de profil pentru piețele ibero-americane.
În cadrul standului național al României, care are o suprafață de 54 m², vor fi promovate destinațiile de tip-city break, precum și turismul cultural. Manifestarea expozițională este dedicată și consumatorilor, care, în general, vin în număr de peste 250.000. La ediția din acest an vor fi prezenți aprox. 10.000 de expozanți.
Asociațiile, organizațiile, federațiile și patronatele, prezente la FITUR – Madrid, în cadrul pavilionului național:
- Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România;
- Asociația Incoming România;
- Asociația pentru Promovarea Timișoarei;
- Asociația Karpaten pentru o Dezvoltare Durabilă;
- Asociația Județeană de Turism Sibiu;
- Asociația Valea Zimbrilor – Vama Buzăului.
Ediția 2023 a FITUR se va desfășura în cadrul centrului expozițional IFEMA din MADRID. Primele trei zile sunt dedicate exclusiv profesioniștilor din domeniu, iar în weekend târgul își deschide porțile pentru publicul larg. Aceste cinci zile vor oferi numeroase oportunități pentru a încheia contracte, a iniția proiecte și pentru a cunoaște noi destinații turistice, precizează Ambasada României în Regatul Spaniei într-un comunicat.
Standul României (4D26) se va afla în pavilionul 4, dedicat Europei.
Turismul este un factor important în evoluția economică, socială și culturală a țării, astfel încât România va promova principalele produse turistice: circuite culturale, turism rural, pachete de tip city break.