România – Campioană europeană la gimnastică

Antrenorii lotului feminin de gimnastică al României, Octavian Bellu şi Mariana Bitang au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, la finalul Campionatelor Europene din Belgia, că rezultatele obţinute sunt bune, dar toată atenţia trebuie îndreptată deja spre Jocurile Olimpice de la Londra.
Echipa feminină a României se întoarce acasă cu un bilanţ de invidiat de la CE din Belgia: patru medalii de aur, din cinci posibile, şi două de argint. Ziua de duminică a adus bucurii românilor de acasă, celor aflaţi în alte ţări, dar mai ales celor din tribunele belgiene.
Mariana Bitang s-a declarat impresionată de ataşamentul compatrioţilor, prezenţi în sala de la Bruxelles. „Pentru noi au fost zile lungi, obositoare, cu 7-8 ore petrecute în sala de concurs, dar acum s-a încheiat şi cu rezultate bune. Ne-a bucurat mult faptul că am făcut românii fericiţi şi am fost impresionaţi de atmosfera creată de suporterii noştri în tribune. Unii au venit din Luxemburg, din alte ţări… Au fost moment frumoase. Am zâmbit şi noi, dar cu noi, ştiţi cum e, râdem la sfârşit, dacă avem de ce. Azi am avut motiv, rezultatele sunt bune, dar trebuie să ne trezim repede, avem puţin timp de relaş, pentru că obiectivul cel mai important – Jocurile Olimpice – e din ce în ce mai aproape„, a spus Bitang.
La rândul său, Octavian Bellu a declarat, pentru MEDIAFAX, că este foarte mulţumit de faptul că gimnastele sale nu au probleme medicale, după acest concurs greu. „De asta ne temem cel mai tare, pentru că la doar două luni rămase până la Olimpiadă, orice accidentare scoate practic o sportivă din echipă. Nu mai este timp de recuperare. A ieşit bine la Europene, dar sigur că mai sunt lucruri de corectat, detalii legate de ţinută, de amplitudine etc. N-am făcut o pregătire specifică pentru a lua multe medalii, ci pentru Europene. Am avut tăria să ne revenim, să ne ridicăm după rezultatele slabe de la Mondiale, la care am participat cu o echipă de conjunctură, luând locul 4. Acum se apropie Jocurile Olimpice, unde vom avea aceiaşi adversari tradiţionali, adică SUA, China şi Rusia. După rezultatele noastre slabe de la Mondiale, lumea poate fi îndreptăţită să spună că ne vom bate doar pentru locul 3 la Olimpiadă, dar noi ne ştim problemele, defectele şi calităţile”, a menţionat el.
Octavian Bellu a recunoscut că a existat un moment care l-a impresionat pe parcursul zilei de duminică, în care elevele sale au cucerit cinci medalii. „Am avut o mare satisfacţie când le-am văzut pe Cătălina Ponor şi Larisa Iordache, aflate în spaţiul de competiţie, îmbrăţisându-se cu Sandra Izbaşa, care era în afara zonei, pentru că nu concura. S-a văzut un transfer de responsabilitate, în care s-a îngemănat experienţa cu dorinţa de afirmare a tinereţii. Ca antrenor, am avut şi satisfacţia aceea că nu ai muncit sute de ore de pomană, adică nu ai intrat în sală degeaba. Au căpătat şi fetele roşu în obraji, cum se spune, suport moral înaintea Olimpiadei şi am încredere că va ieşi onorabil la Londra. Fetele au văzut că se poate, a fost un balon de oxigen pentru ele şi au fost ca o familie. Cred că e un câştig pentru România şi imaginea gimnasticii româneşti. La final am zâmbit şi noi, n-o prea facem, dar azi a meritat. Mă gândesc mereu la următoarea competiţie, iar acum e chiar Olimpiada. Ştim cu toţii ce înseamnă asta„, a adăugat Bellu.
Lotul României revine acasă luni, iar antrenorii spun că după-amiază fetele vor intra înapoi în sală, pentru o mişcare uşoară, pentru ca de marţi să reia programul normal de pregătire.
România a încheiat participarea la CE de la Bruxelles, cu 6 medalii la senioare, dintre care patru de aur, din cinci posibile. Rezultatele au fost următoarele: aur pe echipe, aur la sărituri (Sandra Izbaşa), aur la bârnă (Cătălina Ponor), argint la bârnă (Larisa Iordache), aur la sol (Larisa Iordache), argint la sol (Cătălina Ponor).

Citește și