„România – 100 rădăcini și o privire către viitor”: Concurs cu premii în dolari americani, pentru copiii români din diaspora

La inițiativa președintelui „Authentic Society for Language and Romanian Culture, Chicago – SUA”, Alina Cumpan, un amplu eveniment dedicat copiilor români din diaspora va fi organizat cu prilejul aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, sub numele „România – 100 rădăcini și o privire către viitor”.

Proiectul se va defășura sub patronajul Consulatului General al României la Chicago, cu susținerea Excelenței Sale, Consulul General Tiberiu Trifan și este susținut de Institutul , “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, prin directorul general Nicolae Brînzea.

Proiectul include cinci etape cu activități specifice și este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani care s-au născut sau au crescut în afara hotarelor României. Cele cinci etape se întind pe intervalul de timp 26 octombrie 2017 – 1 iunie 2018. Provocarea adresată celor mici este să realizeze imagini, desene, colaje sau picturi prin care să prezinte România așa cum au cunoscut-o ei în cadrul familiei și al comunității, lucrări în care să surprindă elemente de identitate națională românească raportate la limbă, cultură, obiceiuri, tradiții etc. Toate lucrările înscrise trebuie să fie originale. Proiectul se adresează copiilor români din diaspora de pretutindeni – Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Australia.

Materialele trimise vor fi analizate de un juriu complex, care le va selecta pe acelea ce vor apărea în albumul colectiv de artă vizuală al proiectului. Lucrările se vor posta doar online, pe pagina de Facebook a evenimentului: România – 100 Rădăcini (https://www.facebook.com/Rom%C3%A2nia-100-R%C4%83d%C4%83cini-1478410465539503/), de către părinții copiilor, în format foto JPG; fiecare lucrare trebuie să fie identificată prin consemnarea de către unul dintre părinții copilului a prenumelui acestuia, vârsta și orașul (această informație de identificare trebuie să fie poziționată în cadrul imaginii, în colțul din dreapta jos, după modelul: Mihai, 5 ani – Chicago).

În limita posibilităților oferite prin colaborarea cu partenerii locali, se vor organiza expoziții cu lucrările copiilor în jurul datei de 24 ianuarie. Ulterior, din februarie până în mai, coordonatorii de proiect se vor ocupa de realizarea și publicarea albumului colectiv de artă vizuală „România – 100 rădăcini și o privire către viitor”, în care vor fi incluse 100 de lucrări. Albumul se va publica în 500 de exemplare, la editura „Create Space” din SUA.

Fiecare copil cu lucrare selectată și prezentată în album va primi un exemplar al acestuia. Trei lucrări vor fi premiate, la 1 iunie 2018, cu 300 de dolari – locul întâi, 200 de dolari – locul al doilea și 100 de dolari – locul al treilea, plus diplomele aferente.

Mai multe informații despre proiect, precum și date de contact, puteți obține accesând pagina de Facebook a acestuia: România – 100 Rădăcini (https://www.facebook.com/Rom%C3%A2nia-100-R%C4%83d%C4%83cini-1478410465539503/)

Coordonatori de proiect:

  • Europa: Iuniana Daniela Popescu, blogger, coordonator regional CNCRI Coordinamento Nazionale Cittadini Romeni in Italia; date de contact: iunianadanielapopescu@gmail.com
  • America de Sud și America de Nord: Alina Cumpan, poet, președintele Authentic Society for Language and Romanian Culture; date de contact: alinacumpan@yahoo.com
  • Australia: Daniel Ioniță, scriitor, traducător, preșendintele Australian-Romanian Academy for Culture;
  • Asia: Casiana Pascariu, profesor univeristar Maricopa Community Colleges și American Univeristy of Emirates, fondator Casiana Connection.

Echipa redacțională a publicației Occidentul Românesc urează tuturor participanților la concurs, mult succes!