Riscurile creditelor rapide în Spania
„Banii tăi online când doreşti, fără garant”, „Împrumut pe loc: simplu şi rapid, în 15 minute ai banii”, „Primul împrumut fără dobânzi”, sunt câteva exemple de reclame pe care cu toţii le-am întâlnit pe internet, mai ales în reţelele de socializare. Aceste reclame sunt oferite de către societăţi care se ocupă de credite rapide pentru nevoi personale. Scopul acestor societăţi, în general non-bancare, este de a convinge persoana aflată în necesitate, să semneze un contract prin care, în schimbul unei mici sume de bani împrumutată pe o perioadă scurtă de timp, să achite o dobândă foarte ridicată.
În acest articol vă voi prezenta principalele riscuri la încheierea unui contract de împrumut rapid de nevoi personale cu o societate non-bancară în Spania, la ce clauze contractuale trebuie să acordăm o atenţie deosebită şi ce putem face în cazul în care nu putem achita sumele împrumutate.
Care sunt principalele diferenţe între împrumuturile bancare şi non-bancare? Diferenţele dintre cele două tipuri sunt importante atunci când se decide obţinerea unui împrumut – în cazul unui împrumut bancar, banca verifică veniturile persoanei care solicită împrumutul şi studiază posibilitatea economică a acesteia de a returna suma solicitată. În schimb, societăţile non-bancare acordă împrumuturi rapide, oferind informaţia instantaneu, fără a solicita dovada veniturilor şi fără a solicita garant, deci fără a analiza posibilitatea solicitantului de a înapoia suma împrumutată. Având informaţia instantaneu – suma împrumutată, perioada şi rata lunară – puţini se opresc să analizeze condiţiile contractuale. Ceea ce se oferă mai ales de către societăţile non-bancare este împrumutul non-reflexiv (fără a citi, a gândi şi fără a analiza bine consecinţele).
Deşi pare o soluţie simplă, fără fluturaşi de salariu şi fără aprobări complicate, unde doar prin completarea unui simplu formular se obţine suma solicitată, este clar că în spatele acestor facilităţi se ascunde o dobândă cu mult mai mare decât la entităţile convenţionale, care solicită documentele necesare şi verifică situaţia economică a împrumutatului. Pe cale de consecinţă, înainte de a lua decizia de a solicita împrumutul la o societate non-bancară, trebuie să aveţi în vedere mai ales dobânzile pe care le veţi achita şi să vă întrebaţi dacă această decizie vă va rezolva întradevăr problema economică prin care treceţi sau tot ce veţi obţine va fi o îndatorare şi mai mare.
În schimbul rapidităţii şi condiţiilor aproape inexistente se achită dobânzi exorbitante, ajungând şi la 40% TAE (Taxa Anuală Echivalentă), în condiţiile în care o bancă oferă credite pentru nevoi personale cu o dobândă de 3-10% TAE, depizând de suma împrumutată.
Care sunt principalele riscuri la solicitarea unui credit rapid de nevoi personale? În primul rând, lipsa de informaţii. Avantajele apar cu majuscule, fotografii amabile, pagini web intuitive cu informaţii pe loc, astfel că nu ne axăm atenţia pe ceea ce contează, şi anume, dobânzile şi condiţiile de împrumut. Sunt campanii de marketing bazate pe studii de piaţă foarte complexe şi care în general nu dau greş.
În al doilea rând, costul unui astfel de credit. Societăţile non-bancare oferă împrumuturi rapide fără a analiza situaţia economică a consumatorului, astfel că dobânzile unui astfel de împrumut vor fi considerabil mai mari în comparaţie cu o societate care va analiza situaţia economică a debitorului, tocmai pentru a acoperi pierderile suferite cu debitorii care nu vor reuşi să achite împrumutul. Iar în cazul în care rata nu se va achita la data scadentă, vom observa că dobânzile se vor multiplica.
În al treilea rând, trebuie să avem în vedere pericolul rapidităţii. Obiectivul acestor societăţi este de a oferi cât mai multe împrumuturi în cel mai scurt timp, astfel că vor invada spaţiul virtual cu fraze precum ,,în 15 minute ai banii´´, ,,te sunăm acum´´ sau ,,solicită acum´´. Aceste fraze fac parte tot dintr-o strategie de marketing care incită la a încheia contractul imediat, fără ca, consumatorul să cunoască condiţiile contractuale care îl vor afecta.
În al patrulea rând, trebuie să avem în vedere clauzele considerate abuzive pe care un astfel de contract le poate include, cum ar fi dobânzile excesive în cazul întârzierii plăţii, renunţarea la anumite drepturi cum ar fi renunţarea la notificarea cesiunii creditului, etc. Şi nu în ultimul rând, atenţie cui solicitaţi împrumutul. Internetul este o altă lume şi există persoane care din nefericire nu domină instrumentele tehnologice.
Un caz nefericit care a ajuns la biroul nostru a fost cel al unui client care a dorit să obţină un astfel de împrumut pentru nevoi personale de la o bancă online şi prin metode bine puse la punct (cu documente false) a fost înşelat să achite o sumă de bani pentru comision de deschidere cont şi o asigurare obligatorie, desigur cu promisiunea constantă că dacă achită i se va vira imediat în cont suma solicitată. Odată achitate sumele solicitate, s-au solicitat în continuare alte sume, în final împrumutul nefiind acordat. Avocatul biroului nostru a însoţit clientul la secţia de poliţie pentru a depune plângere pentru infracţiunea de înşelăciune, în cauză efectuându-se investigaţiile necesare. Acestea fiind spuse, trebuie avut în vedere că putem da peste mafii bine organizate în acest domeniu, iar recuperarea sumelor achitate poate fi dificilă.
Ce drepturi are consumatorul la semnarea unui contract de împrumut rapid? Consumatorul trebuie să cunoască înaintea semnării contractului tipul de credit, suma pe care o va împrumuta, condiţiile în care poate dispune de împrumut şi suma totală de achitat. De asemenea, trebuie să cunoască durata împrumutului, dobânda aferentă, orice alte cheltuieli pe care le-ar putea avea, cum ar fi comisionul de deschidere a contului, de întreţinere a contului sau cheltuieli notariale, serviciile accesorii cum ar fi o poliţă de asigurare a împrumutului, dobânzile de întârziere şi consecinţele în caz de neachitare a împrumutului.
Contractul trebuie încheiat întotdeauna în scris, pe suport hârtie sau pe alt suport rezistent în timp cum ar fi e-mail/fax şi trebuie să includă toate elementele menţionate anterior.
Ce se întâmplă în cazul în care nu putem achita împrumutul? Este posibil ca în cazul neachitării împrumutului să fiţi contactat de către o altă firmă (aşa numitele firme de recuperări), care vă va solicita achitarea imediată a sumei datorate. Cesiunea împrumutului, adică cedarea dreptului de a vă reclama datoria pe care o aveţi cu societatea iniţială către o altă societate este legală atâta timp cât sunteţi notificat de această schimbare. Consumatorul va avea în continuare aceleaşi drepturi pe care le avea şi cu societatea iniţială.
De asemenea, societatea vă poate înscrie în fişierul rău-platnicilor în cazul în care nu achitaţi datoriile (cum ar fi ASNEF-EQUIFAX, EXPERIAN / BADEXCUG, INFODEUDA, CIREX, INFORMA D&B) şi puteţi ieşi din lista acestor fişiere odată cu achitarea datoriilor, în cazul introducerii în aceste fişiere a datelor dvs. fără a fi respectate prevederile legale sau în cazul unei sentinţe care vă exonerează de plata datoriei.
În cazul în care societatea vă dă în judecată, este important să păstraţi toate documentele legate de împrumut, cum ar fi contractul, publicitatea care v-a determinat să încheiaţi contractul, plăţile efectuate şi puteţi să apelaţi cu încredere la biroul nostru în cazul în care consideraţi că aţi fost înşelaţi.
Autor: Avocat Ioana Bratuleanu (Madrid) – Colaborator voluntar la Occidentul Românesc
Avocat ICAM specializat în Drept internațional
Telefon 642.308.360
E-mail: secretaria@brilawabogados.es