Răpirea copiilor de către unul dintre părinți

Răpirea copiilor de către unul dintre părinți

O temă de actualitate pe perioada vacanțelor de vară este reprezentată de cazul în care unul dintre părinți, fie în desfășurarea unui program de vizită pe teritoriul altei țări, refuză înapoierea minorului la termenul stabilit prin hotărârea judecătorească, fie a luat copilul și a plecat în altă țară, fără acordul dumneavoastră.

De exemplu, avem un părinte ce are custodia minorului și reședința obișnuită pe teritoriul României, un părinte ce nu are custodia minorului, dar are reședința pe teritoriul Spaniei și o hotărâre judecătorească pronunțată de către instanța română care dă dreptul părintelui care nu are custodia să beneficieze de desfășurarea programului de vizită (de o lună de zile pe perioada vacanței de vară) la domiciliul acestuia de pe teritoriul Spaniei.

Ori, neavând o hotărâre judecătorească, unul dintre părinți hotărăște să plece cu copilul în afara țării de rezidență a copilului, fără a solicita și primi acordul din partea celuilalt părinte. Ce se va întâmpla dacă, la sfârșitul acestei perioade, părintele care nu are custodia va refuza înapoierea copilului în România? Și ce poate face părintele care nu și-a dat acordul pentru ieșirea copilului de pe teritoriul național?

În materia înapoierii minorului în cazul deplasării sau refuzului înapoierii/reținerii ilicite a acestuia, au aplicabilitate la nivel internațional dispozițiile Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, care are ca obiect asigurarea înapoierii imediate a copiilor deplasați sau reținuți ilicit în orice stat contractant și de a face să se respecte efectiv în celelalte state contractante drepturile privind încredințarea și vizitarea, care există într-un stat contractant, până la vârsta de 16 ani a copilului și Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.

Convenția și Regulamentul au aplicabilitate, printre alte țări, atât în Spania, cât și în România. Ce înțelegem prin caracterul ilicit al deplasării sau reținerii copilului? Cele două instrumente juridice menționate anterior atribuie un caracter ilicit deplasării sau reținerii unui copil atunci când aceasta are loc prin violarea unui drept privind încredințarea (de exemplu o hotărâre judecătorească ce acordă custodia copilului), atribuit unei persoane sau unei instituții prin legea statului în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau refuzului înapoierii sale și dacă la momentul deplasării sau refuzului înapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv.

Legislația românească prevede ca formă de protejare a deplasării ilicite a copiilor de pe teritoriul României pe teritoriul altei țări, prezentarea la punctul de vamă a unei împuterniciri eliberate de către celălalt părinte, prin care acesta din urmă își dă acordul ca minorul să părăsească teritoriul național pe o perioadă determinată de timp. Însă, fiind în posesia unei sentințe pronunțate de către instanța românească în sensul că unul dintre părinți se bucură de program de vizită pe teritoriul altei țări, pe o perioadă determinată, acesta poate părăsi teritoriul național fără acordul expres al celuilalt părinte și putem întâmpina situația în care se refuză înapoierea copilului după terminarea programului de vizită.

În aceste cazuri, aveți dreptul de a apela la justiție pentru a vă recupera copilul adresându-vă autorităților centrale ale statului membru de reședință, care răspund de cazurile privind răpirile internaționale de copii, ce vă pot ajuta să întreprindeți demersule necesare pentru înapoierea copilului.

Ministerul Justiţiei este autoritatea centrală din România pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor stabilite prin Convenţie asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga, la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992.

În calitate de autoritate centrală română, Ministerul Justiţiei va coopera cu autorităţile centrale ale celorlalte state părţi la Convenţie şi, de asemenea, colaborează cu instituţiile şi autorităţile române cu atribuţii în domeniul de aplicare al Convenţiei.

Astfel, România în calitate de stat solicitant, adică în situația în care copilul rezident în România este deplasat sau reținut ilicit pe teritoriul unui alt stat semnatar al Convenției, prin Ministerul Justiției ca Autoritate Centrală desemnată, va primi de la reclamant cererea de înapoiere a unui copil ce a fost deplasat ori reţinut ilicit într-un alt stat contractant sau, după caz, cererea privind organizarea sau exercitarea dreptului de vizită, va înainta cererea Autorităţii Centrale străine pe al cărei teritoriu se crede că s-ar putea afla minorul și va asigura colaborarea între cele două autorităţi şi reclamant până la soluţionarea cererii.

În calitate de stat solicitat, adică atunci când copilul rezident pe teritoriul unui alt stat semnatar al Convenției a fost deplasat sau reținut ilicit în România, prin Ministerul Justiției va  primi de la autoritatea centrală străină sau direct de la reclamantul dintr-un stat contractant, cererea de înapoiere a minorului deplasat sau reţinut ilicit pe teritoriul României sau, după caz, a cererii privind organizarea sau exercitarea dreptului de vizită și va desfăşura toate demersurile necesare localizării copilului şi încercării de soluţionare a cererii pe cale amiabilă cu persoana răpitoare.

În cazul în care minorul nu este înapoiat de bunăvoie, Ministerul Justiţiei din România va sesiza instanţa judecătorească competentă conform Legii nr. 369/2004 – Tribunalul Bucureşti, în vederea soluţionării cauzei având ca obiect înapoierea copilului deplasat sau reţinut ilicit pe teritoriul României, procedură ce se va rezolva în regim de urgență. După obţinerea hotărârii judecătoreşti, definitive şi irevocabile, dacă hotărârea nu este executată de bunăvoie de către pârât, Ministerul Justiţiei poate formula o cerere de executare silită a hotărârii judecătoreşti.

Deși în România legiuitorul național a prevăzut ca formă de protecție a intersului superior al minorului și evitarea răpirii internaționale, cerința prezentării împuternicirii eliberate de către celălalt părinte la punctul de vamă, în Spania nu există o astfel de prevedere.

Astfel, în cazul în care copilul își are reședința obișnuită pe teritoriul Spaniei, acesta poate ieși împreună cu unul dintre părinți de pe teritoriul Spaniei fără a fi necesar acordul expres al celuilalt părinte. Cum putem evita această situație?

Pentru a preveni ieșirea de pe teritoriul Spaniei a copilului rezident aici, fără acordul celuilalt părinte, Codul Civil spaniol permite adoptarea unor serii de măsuri, ca norme generale și anume:

– Interzicerea ieșirii de pe teritoriul spaniol fără autorizație expresă;

– Interzicerea eliberării pașaportului minorului sau retragerea acestuia dacă a fost deja eliberat;

– Solicitarea unei autorizații judiciare anterioare oricărui schimb de domiciliu al minorului.

– Dacă sustragerea minorului a avut loc deja, se va aplica procedura menționată anterior, instanța competentă, pe teritoriul Spaniei, pentru rezolvarea cauzei fiind Judecătoria de Primă Instanță.

Cazuri din practica instanțelor române:

Curtea de Apel București – Decizia nr. 1606/2009. În considerentele deciziei s-a reţinut că printr-o hotărâre a instanţelor spaniole din 21.02.2008, s-a dispus încredinţarea minorei, mamei-pârâte, urmând ca pentru stabilirea domiciliului minorei şi cu privire la deplasarea acesteia în afara Spaniei, pârâta să obţină în prealabil, acordul instanţei.

Pârâta a obţinut acordul instanţei spaniole pentru deplasarea minorei pe teritoriul României la data de 31.07.2008, pe durata lunii august 2008, pentru ca, ulterior, autorizaţia din 31.07.2008 să fie anulată de către Judecătoria de Primă Instanţă şi Instrucţie nr.2 din Spania, astfel că pârâta a fost notificată la data de 23.10.2008 să se prezinte la Ambasada Spaniei, pentru a i se pune la dispoziţie actele necesare readucerii minorei în Spania, pârâta refuzând să se prezinte la Ambasadă. S-a constatat astfel, că prin refuzul pârâtei de a readuce minora în Spania şi menţinerea acesteia în ţară, peste termenul acordat – august 2008, pârâta s-a făcut vinovată de refuzul înapoierii în mod ilicit a minorei în Spania, în sensul art. 3 din  Convenţia de la Haga.

Curtea de Apel bucurești – Decizia nr. 1314/2009. Minora s-a născut la data de în  Spania, din relaţia de concubinaj dintre pârâta E.D.M. şi reclamantul G.E.E. Anterior deplasării în România ce a determinat declanşarea de către reclamant a procedurii de înapoiere prevăzute de  Convenţia de la Haga, copilul avea reşedinţa în Spania.

Prin hotărârea Judecătoriei de Primă Instanţă şi Instrucţie din Spania, custodia minorei i-a fost acordată mamei şi s-a stabilit dreptul de vizitare în favoarea tatălui. În cadrul acestei hotărâri s-a stabilit în temeiul art.103 din Codul civil spaniol şi interdicţia de ieşire a minorei de pe teritoriul Spaniei fără autorizarea instanţei de judecată, precum şi obţinerea autorizării judecătoreşti a oricărei schimbări a domiciliului minorei.

În baza unei autorizaţii emisă de instanţa spaniolă în 2008, mama a sosit împreună cu minora în România în cursul lunii august 2008, doar pentru şedere temporară întrucât, aşa cum rezultă din dispoziţia instanţei, autorizaţia a fost acordată la solicitarea pârâtei doar în urma prezentării biletelor de călătorie dus-întors în România.

Ulterior eliberării acestei autorizări, Consulatul României a transmis instanţei spaniole informaţii privind legislaţia română în materia regimului circulaţiei în străinătate a cetăţenilor minori români, iar Judecătoria de Primă Instanţă şi Instrucţie, luând în considerare riscul ca minora să nu poată reveni pe teritorul Spaniei la data la care ar trebui, a anulat autorizaţia de călătorie a minorei în afara graniţelor Spaniei.

Având în vedere faptul că deplasarea a avut loc anterior anulării autorizării de călătorie în afara graniţelor Spaniei, aceeaşi instanţă a solicitat mamei minorei, prin intermediul Ambasadei Spaniei la București, să se prezinte de urgenţă la sediul ambasadei în vederea eliberării unui titlu de călătorie pe numele minorei pentru întoarcerea acesteia în Spania.

Întrucât mama minorei nu a dat curs cererii Ambasadei, reclamantul a solicitat declanşarea procedurii prevăzute de  Convenţia de la Haga, cerând înapoierea minorei la reşedinţa sa obişnuită din Spania. Astfel, a fost obligată mama să înapoieze minora la reședința sa din Spania.

Un material realizat de Ioana Brătuleanu – Abogado Junior în cadrul Sarbu Abogados Madrid