Ambasada României și Consulatul General la Madrid, cu sprijinul Crucii Roșii din Spania, au organizat o campanie de donare sânge, care s-a desfășurat, marți, 20 septembrie 2022.
La evenimentul umanitar, apreciat în termeni superlativi de către reprezentanții Crucii Roșii din Spania, au participat cetățeni din comunitatea românească, alături de diplomații români de la Madrid. Ca urmare a acestui efort comun, 69 de vieți vor putea fi salvate.
„Donarea de sânge nu este un gest mărunt, fiecare picătură de sânge donată constituie un strop de speranță. În momentul donării, am avut sentimentul împlinirii umane de a contribui la salvarea a cel puțin o viață, de a face ca cineva, fie copil sau adult, să poată fi îmbrățișat din nou de către cei dragi. Dacă dorim ca lumea să se schimbe în bine, avem nevoie de modele care să facă binele, nu de lași care se ocupă cu intriga și diversiunea. Puterea exemplului oferit de diplomații români și de comunitatea românească din Spania face ca împlinirea binelui să fie posibilă. Alături de colegii mei de la Ambasadă și Consulatul General, am dorit și noi să participăm la această campanie, de o manieră voluntară, conștienți fiind că, prin promovarea unui spirit de echipă, împreună cu cetățenii români de pe plan local, putem să contribuim la crearea unei comunități mai unite, mai solidare, mai sensibilă la nevoile celuilalt”, a declarat ambasadorul României George Bologan.
Sursa: Ambasada României în Regatul Spaniei