Puterea de-a dărui

Libertatea de-a alege

Iubesc România desigur, dar mărturisesc că, aşa cum este acum, nu mi-e dragă… Pentru că a furat liniştea şi zâmbetul multora dintre noi, pentru că a distrus valoarea şi tot ce-a fost mai bun şi mai sfânt celor rămaşi acasă. Detest manelele, şi politica de mahala, şpaga, minciuna şi nepotismul și obiceiul comunist de-a pupa în stânga şi-n dreapta pentru a abţine favoruri. Şi mizeria din care România pare că nu mai poate să iasă. Sufăr că mulţi români nu se mai raportează la ei inşişi, la ceea ce reprezintă cu adevărat. Şi-au pierdut puterea de a se bucura împreună. De aceea, refuz să fac parte din generaţia care-şi îngroapă valorile şi îşi necinsteşte eroii și istoria. Îmi place America pentru că mi-a redat zâmbetul, liniștea și valoarea reală. Îmi place Spania pentru că spaniolii şi-au primenit ţara, i-au făcut drumuri şi case de patru şi cinci stele. Sunt mereu veseli, toleranţi, civilizaţi şi atenţi să-i educe şi pe cei mai răi. În loc să reducă pensiile, statul spaniol preferă să crească numărul şi cuantumul amenzilor, pentru orice. În caz de nevoie, contribuţiile anterioare la sistemul asigurărilor sociale, îi ajută pe cetăţeni să trăiască, nu doar să supravieţuiască. Îmi place Spania pentru că în drumurile mele am cunoscut patroni cu zeci de angajaţi care munceau cot la cot cu ei, de dimineaţă până seara. Pentru că fiecare spaniol adult are propria maşină, dar străzile sunt pline de autoturisme decente, necostisitoare. Pentru că mâncarea e mai ieftină decât în România, iar salariul de câteva ori mai mare. Îmi place Spania pentru că spaniolii iubesc viaţa, iar viaţa îi iubeşte pe ei. Sunt cei mai longevivi locuitori ai Terrei. În anii cât am trăit în România, sunt convinsă că, mulţi dintre cei care suntem departe de țară, nu ne-am dorit maşini luxoase şi nici case de 1.000 de mp, dar nici să ne împodobim ca un brad de Crăciun cu bijuterii de aur de prost gust. Ne-am dorit o viaţă simplă, frumoasă şi decentă pentru copiii noştri, o şcoală adevărată care să-i înveţe să ţină drumul drept, spitale care să garanteze românilor sănătatea, străzi pe care să poţi circula în siguranţă. Şi libertatea de-a alege. Pentru că, aşa cum spune maestrul Radu Beligan: „…, dintre toate operele, cea mai frumoasă este viața decentă bine trăită…”

Țara ignoranței

Se știe că, cea mai mare bogăție a unei națiuni sunt cetățenii ei, nu resursele naturale. Cetățenii unei societăți sănătoase și educate. Din păcate însă, schimbările sociale care au avut loc în ultimii 20 de ani în România au creeat efecte tot mai catastrofale de la an la an în aceste domenii. Sistemul de sănătate se află într-o continuă formă de degradare. Medicii din România sunt în situația de-a alege între sărăcie şi mirajul străinătăţii, astfel că, în curând spitalele vor funcţiona pe post de muzee. Lipsa aproape în totalitate de fonduri alocate sănătăţii, incapacitatea de gestionare a acestora, corupţia din sistem şi, mai ales, lipsa de viziune face ca sistemul de sănătate românesc să fie falimentar, iar sănătatea să devină un lux pentru o clasă extrem de mică de privilegiaţi, nu o prioritate naţională, aşa cum ar trebui să fie. Efectele nocive ale acestui sistem bolnav a afectat și familia Monicăi Pană din Bistrița. Statul român a ignorat aproape în totalitate situația dezastruoasă a acesteia, precum a milioane de români pensionari sau bolnavi. O alocație de copil dublă din partea statului (aproape 10 euro pe lună) nu este suficientă nici măcar pentru scutecele absorbante zilnice (pampers) a unui copil cu grad mare de invaliditate. De asistență medicală de specialitate, tratamente sau analize speciale nici nu se poate discuta. Într-un stat normal și civilizat care investește în primul rând în sănătate și educare, integrarea persoanelor cu handicap nu reprezintă doar sarcina statului ci și a întregii societăți și a tuturor membrilor, reprezentanților și instituțiilor acesteia. Considerația pentru persoanele cu handicap nu constituie numai responsabilitatea familiei, prietenilor și vecinilor, ci și a tuturor membrilor societății care sunt vigilenți cu toate formele de intoleranță și realizează că și ei au datoria de a a permite persoanelor care suferă de handicapuri să participe „cât de normal posibil” la viață. Copiii cu asemenea probleme beneficiază de educare, recuperare, socializare, stimulare complexă, iar familiile, de informare și consiliere, în instituții ale statului sau private, care sunt abilitate să ofere astfel de servicii. Da, într-o țară normală, precum e și Spania, unde sănătatea și educația sunt prioritare. Nicidecum în România unde șpaga, minciuna, nepotismul, prostia și corupția sunt la rang de cinste! Nu într-un stat al ignoranței în care istoria, oamenii pregătiți profesional, cinstea și corectitudinea sunt batjocorite!

Efectele unui sistem sanitar bolnav

„Ce te zbați atâta? Nu înțelegi că cei ca el nu trăiesc? Veizi-ți de viață și uită…!” Acestea au fost cuvintele cu care Monica Pană a fost apostrofată de cadrele medicale de la spitalul din Târgoviște unde fiul ei Alin, acum 15 ani, tocmai venise pe lume. Incompetența și ignorarea celor care au asistat-o pe Monica la naștere au dus la apariția unei boli cumplite pentru micuțul ei: tetrapareză spastică bilaterală, forma cea mai gravă de diplegie spastică. O boală care afectează membrele inferioare, dar mai accentuat sunt afectate membrele superioare, simptomele acestei boli fiind: strabism, crize epileptice, atrofie optică, retard mintal, deviație la coloană vertebrală (cifoză, scolioză), luxație de șold. Doar citind despre dezastruoasa boală și te cutremuri la gândul că viața unui om poate fi atât de distrusă din neglijența, nepăsarea și lipsa de profesionalism al unor cadre medicale incompetente, din pricina unui sistem sanitar bolnav… Și cu toate acestea, Monica Pană a rămas alături de fiul ei. Nu a dispus de bani și nici de resurse materiale care să o ajute să-și facă dreptate și apoi, sărac fiind, nu te poți lupta cu un sistem corupt și cu o justiție oarbă. Și-a crescut cei trei copiii cu multă dragoste, muncind cu palmele și spatele-i fragil. S-a mutat în zona de proveniență a soțului ei, Bistrița, și din lucru la câmp ori căratul lemnelor din pădure cu spatele, Monica a oferit un minimum de existență micuților ei. I-a crescut și îngrijit deopotrivă, cu aceeași atenție și dragoste fără să facă vreo diferență între ei.

Spre alte zări de soare pline…

O viață simplă, decentă pentru ea și copiii săi și-a dorit și Monica Pană. La divorț, statul i-a încredințat unul dintre cei trei copiii tatălui, iar pe Alin, copilul cu handicap și pe Ștefan Viorel, mamei. Libertatea de-a alege pentru Monica a însemnat anul 2007 când a hotărât să plece în străinătate pentru a oferi copiilor un alt trai, o altă viață. Cu ajutorul și bunăvoința firmei Badoc din Bistrița care le-a oferit transportul gratuit, Monica a plecat în Spania împreună cu cei doi copii. La început în Alicante la niște cunoștințe care i-au găzduit și au ajutat-o pe Monica să-și găsească de muncă. Și astfel, o schimbare de 180 de grade s-a produs în viața celor trei. Băiatul cel mare, Ștefan Viorel a fost înscris la școală iar Alin îngrijit în condiții umane. În interviul acordat ziarului nostru, Monica spune că își aduce aminte cu emoție de faptul că în perioada cât a locuit în Alicante, pentru prima oară în viața ei a simțit că este mulțumită și fericită știindu-și copiii în siguranță. Din păcate însă, liniștea Monicăi nu a durat foarte mult. Criza economică și mișcările politice la nivel național, i-au afectat pe toți imigranții din Spania, inclusiv pe ea. Și-a pierdut locul de muncă și s-a trezit în imposibilitatea de-a mai găsi ceva în zonă. Înnebunită de durere, de disperare și de faptul că-și vede visul cum se spulberă, s-a hotărât să încerce în altă parte hotărâtă fiind să nu mai părăsească Spania. Astfel că, prin grija unor familii de români de bine, Monica și-a luat copiii cu ea și s-a mutat în El Acebrón, un sat așezat în Provincia Cuenca, la 13 km de Tarancón, un loc unde Monica a aflat că s-ar mai găsi câte ceva de muncă. Din nou pe drum, spre o altă viață luată de la zero, într-o altă lume, printre alți oameni.

Precum pasărea Phoenix

Aflăm zilnic din mass-media cum așa zise mame își abandonează copiii fără pic de remușcare pe cine știe unde și uită de ei și, compar în minte situațiile cu drama acestei mame extraordinare. Mă întreb și vă întreb, cum a reușit să-ți țină strâns copiii lângă ea toată viața ei cu atât de multă putere, cu atât de multă forță și dragoste încât nu i-a abandonat nici măcar o clipă. Pentru că atunci când o privești, veizi, o mână de om de nici 40 de kg. De unde atât optimism, de unde atât de mult curaj să renaști din cenușă precum pasărea Phoenix, iar și iar cu și mai multă forță, cu și mai multă încredere?! Se spune că mamele singure niciodată nu reuşesc să-şi crească bine copiii, că nu reuşesc niciodată să devină persoane pe care să te poţi baza şi în care să ai încredere totală. Sunt convinsă de faptul că aceste păreri sunt doar teorii care nu au nicio bază reală și drept dovadă aduc în faţa dumneavoastră acest caz al Monicăi Pană. Ascultându-i declarațiile, am aflat că în El Acebrón, un sat nu foarte bogat unde majoritatea locuitorilor sunt pensionari, li s-a oferit Monicăi și celor doi copii o nouă speranță de viață. Prin grija parohului catolic din localitate, Don Perpetu și a sătenilor care i-au acceptat cu multă căldură în mijlocul lor, cei trei au primit găzduire în casa unor români de bine și posibilitatea de-a lucra, doar cu ziua, la curățenie prin case și în agricultură. Monica a acceptat tot ce i s-a oferit de muncă, inclusiv să taie la vie și să sape (muncă pentru un bărbat) numai să obțină un venit care să le asigure supraviețuirea. Ei, și celor doi copii. Impresionați de munca ei de calitate, de modul cum își crește copiii într-o curățenie și ordine desăvârșite, sătenii au solicitat autorităților locale ajutorul de specialitate pentru copilul cu handicap, Alin. Vanesa Navalón și Elena Clemente Fernández, asistente de specialitate din cadrul Serviciului Social Fuente de Pedro Naharro, au fost cele care au efectuat la urgență un proiect de ajutor direct pentru familia Monicăi Pană, beneficiid astfel de ajutor și de asistență de specialitate pentru Alin. De asemenea, autoritățile au luat legătura și cu Asociația Hispano-Română din Provincia Cuenca cu sediul în Tarancón pentru colaborare și susținere. Este incredibil cum oameni dintr-o altă nație cu tine știu și pot să ofere imediat, un ajutor uman dezinteresat. Doar din respect pentru o situație specială, din omenie și drag.

Calitatea de-a dărui necondiționat

Voluntariatul este o componentă fundamentală a societății civile care însuflețește cele mai nobile aspirații ale omenirii: pacea, libertatea, oportunitatea, siguranța și justiția pentru toate persoanele. E greu să accepţi cu uşurinţă ideea de a lucra fără bani şi de a investi timp şi energie fără să ai un beneficiu imediat. Mulți nu o fac pentru că, „nu iese nimic…”, dar majoritatea se implică în totalitate în astfel de situații. Asociația Hispano-Română din Provincia Cuenca are în componența sa români de bine, de valoare, care știu să prețuiască omul și să-l respecte, iar președinta asociației, Violeta Vartic, este recunoscută pentru proiectele realizate în folosul și pentru comunitatea românească din regiune și putem afirma fără să greșim că, este un ambasador real și de valoare al României pentru care noțiunea de voluntariat este prioritară și reală. În cazul nostru, este cea care, la apelul autorităților din El Acebrón și a Serviciului Social Fuente de Pedro Naharro a răspuns promt și a intrat în contact direct cu Monica Pană. După câteva investigații rapide, asociația a luat legătura cu autoritățile superioare din Provincia Cuenca și la finele anului 2008, s-a solicitat transferul familiei în orașul Cuenca unde Alin a fost încadrat în Colegio Público De Educación Especial Infanta Elena unde, din acel moment beneficiază de luni până vineri de educare și recuperare, de socializare și de o asistență reală de specialitate. Asociația, cu sprijinul Cáritas Parroquial de Tarancón, a asigurat familiei lună de lună, hrana necesară, haine și contribuția bănească pentru a-și putea achita chiria și utilitățile în lunile în care, Monica nu și-a găsit de muncă. Prin grija Delegației de Bunăstare Socială și Sănătate a Provinciei Cuenca, a  Junta de Comunidades de Castilla-La Mancha, Crucea Roșie din Cuenca și Tarancón, Caritas Cuenca, familia s-a mutat definitiv în oraș, iar Monica a beneficiat de un loc de muncă la firma Inico până în luna mai, anul acesta. De atunci, deși este înscrisă la serviciile sociale și în planul de formare a viitorilor angajați, caută în continuare cu disperare o posibilitate de angajare. Nu așteaptă mila nimănui, zilnic caută fier vechi, pe care-l predă centrelor autorizate și cu banii obtinuți și-a achitat parte din cheltuielile lunare. Din iunie 2011 i-a fost aprobată o subvenție de la JCCM-Delegacion de Salud și Bienestar Social pentru procurarea unui scaun special, adaptat stării de dezabilitate a lui Alin, subvenție care, din nefericire nu s-a încasat nici până astăzi, datorită crizei economice care a afectat și Comunitatea Castilla-La Mancha.

Să fim alături de Alin, măcar pentru o zi

La solicitarea Asociației Hispano-Române din Cuenca cu sediul în Tarancón, ne-am deplasat în weekend-ul trecut pentru a realiza o anchetă jurnalistică la fața locului a cazului prezentat mai sus și am constatat faptul că, minorul Alin Andrei Rus, beneficiază de o ingrijire de specialitate de luni și până vineri în Colegio Público De Educación Especial Infanta Elena, iar sâmbătă și duminică este asistat și îngrijit de Crucea Roșie din Cuenca, în apartamentele dotate special pe care le au în proprietate. Le-am cunoscut pe cele două asistente, Barbara venită tocmai din Austria și Jorgelina din Cuenca, două tinere voluntare la Crucea Roșie care, cu mult profesionalism îl îngrijesc pe Alin. Am rămas impresionați de curățenia, grija, căldura și dragostea de care copilul beneficiază. În discuțiile purtate, atât cu Barbara cât și cu Jorgelina, am aflat că disperarea lor este enormă pentru faptul că Alin nu are scaunul special realizat pentru el. Din acest motiv extrem de important, copilului i s-a deplasat mult coloana vertebrală, i s-a format un fel de hernie la spate, datorită scaunului incomod și neadecvat pe care îl are. Cu toți înțelegem situația de criză, dar acel scaun special este o urgență de maximă importanță pentru viața minorului, motiv pentru care, ne alăturăm Asociației Hispano-Române din Cuenca, a tinerelor asistente de la Crucea Roșie și facem un apel către autoritățile implicate în acest caz pentru soluționarea acestei situații în sistem de urgență, având în vedere faptul că, este vorba de sănătatea și viața acestui copil. De asemenea, apelăm la toți oamenii de bine din Spania, la toți românii cu suflet, care pot oferi un loc de muncă pentru Monica Pană, indiferent unde pe teritoriul acestei țări. Vă semnalăm faptul că, în momentul de față, pentru că nu a reușit să-și mai achite chiria și utilitățile unde a locuit împreună cu băiatul cel mare, Ștefan Viorel, au fost dați afară zilele acestea din apartamentul pe care îl împărțeau cu alți imigranți din America Latină, fiind obligați de situație să locuiască sub cerul liber, pe câmp. Iar ca să supraviețuiască, adună bucăți de fier vechi și îl transportă cu geamantanul la centrele autorizate pentru a-și asigura o bucată de pâine zilnică. Un caz extrem de trist pe care am dorit să-l facem cunoscut pentru că Monica merită toată atenția noastră. La modul cum a luptat pentru viața și sănătatea copiilor ei, la cât s-a zbătut și a îndurat pentru a-i ține aproape de ea, situația copiilor care sunt sensul vieții ei, nu poate fi ignorată. Haideți cu toții, să întindem o mână de ajutor din puținul nostru și să fim măcar pentru o zi, alături de această familie greu încercată.

Un material realizat de Kasandra Kalmann Năsăudean

Nota Redacției:

  • Menționăm faptul că toate documentele care susțin acest material se găsesc arhivate atât de Asociația Hispano-Română din Provincia Cuenca, cât și de Occidentul Românesc.
  • Cei interesați pot depune donația dorită în contul deschis pe numele Monicăi Pană la Caja Rural de Cuenca: 3064 0840 4121 3779 4315
  • Pentru alte informații, puteți lua legătura cu Asociația Hispano- Română din Provincia Cuenca, pe adresa de e-mail: hisparucuenca@hotmail.com, telefon: 639 178 615, disponibil de luni până vineri între orele 19 – 20.

 

Citește și