Pușa Roth: Ulița copilăriei – Ionel Teodoreanu

„Pe harfa răsturnată a ierburilor tale, Vara, trupul și sufletul meu sunt începutul unui mare cântec și tremurul mâinii care-l caută.” (Ionel Teodoreanu, ,,Lorelei”)

„În loc să fie tânăr, pierzându-și copilăria, întinerește cu copilăria-n el.” (Ionel Teodoreanu, ,,În casa bunicilor”)

Luna lui cuptor mi-aduce aminte de copilăria mea, de zilele fierbinți în care mă bucuram de libertate, era vacanță, nu mai trebuia să am un program complicat și profitam din plin de vară, de copilărie, de jocurile și de năzdrăvăniile vârstei de aur. Mi-aduc aminte de primele cărți de vacanță, ca apoi, încet, încet să descopăr bucuria lecturii, să intru în pielea personajelor, să trăiesc o dată cu ele, să-mi imaginez că sunt altcineva, să văd lumea cu alți ochi, pentru că, din punctul meu de vedere, în fiecare carte există măcar o idee care să te îndemne să citești. „Ulița copilăriei mele” am regăsit-o în cartea lui Ionel Teodoreanu, recunoscut pentru scrierile sale care evocă în stil inconfundabil copilăria și adolescența. Îmi imaginam atunci că toți copii au o uliță a copilăriei, o uliță a libertății, a jocului, o uliță pe care nu se instalau grijile celorlalte vârste.

Pentru că am amintit de volumul ,,Ulița Copilăriei” (1923) autorul, Ionel Teodoreanu s-a născut în Iași, la 6 ianuarie 1897, ca cel de-al doilea fiu al avocatului Osvald Teodoreanu și al Sofiei Musicescu Teodoreanu, profesoară de pian la conservator. Bunicii săi sunt dinspre tată, Alexandru Teodoreanu (magistrat) și Elencu Teodoreanu, iar dinspre mamă, Gavriil Musicescu (director al conservatorului și conducătorul corului mitropoliei) și Ștefania Musicescu. Frații săi sunt: Alexandru O.Teodoreanu, supranumit Păstorel și Laurențiu Teodoreanu (Puiu), fratele mai mic, mort pe frontul francez în 1918.

Primii doi ani de școală  i-a urmat la școala primară germană „Pitar-Moș” din București, după care a revenit la Iași. Între 1908-1912 este elev al Liceului Internat din Iași (astăzi Colegiul Național „Costache Negruzzi”). Clasele superioare a V-a și a VI-a de liceu le continuă la Liceul Internat, după care se transferă la Liceul Național (astăzi Colegiul Național), urmând clasele a VII-a și a VIII-a, secția modernă, pe care le termină în 1916. La doi ani după terminarea liceului Ionel Teodoreanu promovează în trei sesiuni consecutive, toate examenele din cei trei ani de studii ai Facultății de Drept de la Universitatea din Iași. În 1920 este licențiat în drept, pe baza examenului pe care îl trece cu un succes deosebit. În același an se căsătorește cu Ștefana Lupașcu (scriitoarea Ștefana Velisar Teodoreanu), iar un an mai târziu, la 3 februarie 1921 s-au născut cei doi fii gemeni, Ștefan și Osvald-Cezar. Ionel Teodoreanu a murit la 3 februarie 1954, în București, la vârsta de 58 de ani.

Așa cum am mai spus, Teodoreanu a debutat editorial cu volumul de nuvele „Ulița copilăriei” după ce publicase în revista ,,Însemnări literare”, în 1919, ,,Jucării pentru Lily”.  Ionel Teodoreanu este descoperit de Demostene Botez, care îl prezintă lui Garabet Ibrăileanu, și astfel ajunge membru la ,,Viața Românească”. Ionel Teodoreanu începe să lucreze la trilogia ,,La Medeleni”, iar între anii 1924-1928 publică fragmente în revista ,,Viața românească”. Critica a subliniat prospețimea condeiului său în evocarea copilăriei și a adolescenței exuberante. Însă George Călinescu îi ironiza stilul încărcat, ușor baroc, poreclindu-l ,,Metaforel” și îi desființează în „Istoria literaturii române de la origini și până în prezent” cele trei romane ale ciclului ,,La Medeleni”.

Călinescu creează chiar și un verb pentru a desemna stilul lui Teodoreanu, a ,,medeleniza”. Presărând cele trei părți ale cărții cu întâmplări din propria viață, se pierde subtil în analiza sufletului omenesc. Creează câteva tipuri memorabile de fete (Olguța, Monica). În ciuda ironiilor lui Călinescu se poate spune că romanul emană viață, învăluindu-și cititorii într-un voal al poeziei sufletului adolescentin. Trilogia „La Medeleni” a adus creatorului ei unul dintre cele mai neobișnuite succese, atât de public cât și de librărie din câte a cunoscut vreodată un scriitor român. După ce numeroase fragmente sunt publicate în ,,Viața românească” și în alte reviste literare, apar, pe rând, la Editura „Cartea românească” cele trei volume ale romanului ,,La Medeleni”: ,,Hotarul nestatornic” (1925), ,,Drumuri” (1926), ,,Între vânturi” (1927). ,,Pe măsură ce apar, cele trei volume intră deîndată în atenția criticii, iar succesul de public este imens, neobișnuit în istoria romanului românesc până atunci. (….) Trilogia ,,La Medeleni” a cunoscut, de-a lungul anilor, un tiraj impresionant, apărând într-un mare număr de ediții”, notează istoricul și criticul literar Nicolae Ciobanu (,,La Medeleni”, Editura pentru literatură, București, 1967).

În 1926, Camil Petrescu scria, în revista ,,Cetatea literar”: „Două trăsături fundamentale caracterizează scrisul d-lui I. Teodoreanu: un incomparabil meșteșug artistic și o caldă iubire pentru lucrurile frumoase. Din îmbinarea acestor două însușiri a ieșit cea mai artistică dintre idilele copilăriei”.

Între anii 1930-1933 Ionel Teodoreanu deține postul de director al Teatrului Național din Iași. Este singura funcție oficială pe care o are de-a lungul vieții. Perioada directoratului lui Ionel Teodoreanu rămâne un moment distinct, prin calitatea sa ridicată în istoria Teatrului Național. Conștiinciozitatea exemplară și pasiunea nedezmințită, dublată de o remarcabilă competență, caracterizează în cel mai înalt grad persoana tânărului director.

Până la plecarea sa definitivă la București, în anul 1938, Ionel Teodoreanu a scris aproape anual un roman, unele „Crăciunul de la Silvestri”, 1934, „Secretul Anei Florentin”, 1935), „Lorelei”, 1935, „Arca lui Noe”, 1936. Ionel Teodoreanu este considerat un minunat evocator al vieții și gândirii copiilor și adolescenților, dar Garabet Ibrăileanu îl numea pe drept „scriitorul unei generații”. La București își continuă firește atât activitatea literară, cât și pe cea de avocat. Odată cu stabilirea în București, însăși propria biografie ieșeană devine sursa de inspirație pentru una din direcțiile cele mai interesante ale operei lui Ionel Teodoreanu: memorialistica. Începutul este făcut de volumul „În casa bunicilor” (1938), spre a fi continuat de „Masa umbrelor” (1941) și de „Întoarcerea în timp” (1946).

Din perspectiva biografiei artistice nu se poate vorbi de o perioadă bucureșteană, după cea ieșeană. Este adevărat că unele din romanele acestor ani, fie în întregul lor („Hai Diridam” și „La porțile nopții”, 1946, „Zdrulă și Puhă”, 1948), fie fragmentar („Tudor Ceaur Alcaz”, 1940-1942), vădesc o accentuată preocupare de înnoire tematică, de abordare a tipologiilor și de creionare a cadrului de loc și timp, ce trimit direct la resursele oferite de imaginea existențială a capitalei. În ciuda unor vehemente contestații ale criticii, scriitorul își urmează cu aceeași fidelitate propriul destin artistic, fiind și acum tot atât de productiv.

Notorietatea sa publică nu suferă cu nimic, iar consacrarea sa „oficială” prin introducerea în manualele școlare, în antologii și culegeri, după cum și prin unele transpuneri în alte limbi, continuă netulburată. Întrebat ce prozatori din generația ivită după cel dintâi război mondial i-au reținut atenția, Liviu Rebreanu menționa printre primii, pe Ionel Teodoreanu: „căruia îi transmit salutul și mulțumirea mea pentru toate paginile pe care le-a scris și pe care le-am citit cu atât mai mare plăcere cu cât eu nu le-aș fi putut scrie niciodată”

„Format în cercul Vieții Românești, în preajma fascinantei personalități a lui G. Ibrăileanu, Teodoreanu rămâne  poetul adolescenței formulă restrictivă prin care se definește mai degrabă omul cu temperamentul lui decât opera inegală, dar originală prin semnele ascunse ale aventurii scriitorului în propriul lui necunoscut”, scrie criticul literar Aurel Sasu în ,,Dicționarul scriitorilor români”.

,,Cunoscător al sufletului copiilor și adolescenților, printre care știe să distingă și să învie temperamentele individuale, evocând o lume idilică și patriarhală, în care nu există decât caractere „simpatice”, un mediu social de stricte și consimțite ierarhii, cu oameni care cultivă deliciile sentimentului, prinși exclusiv în momentele lor de destindere în lungi și fericite vacanțe, Ionel Teodoreanu este un pictor de scene grațioase, creatorul unui adevărat „rococo” moldovenesc, rămas până târziu în lumea caracteristică a romanelor sale”, scria Tudor Vianu, în timp ce Eugen Lovinescu nota, în ,,Istoria literaturii române contemporane”, 1900-1937 (Editura Librăriei Socec, 1937): ,,Și lirismul și poezia naturii din vechea moștenire a sufletului moldovean, și scrisul lui estet plin de imagini proaspete, impregnat de modernism și deci, într-un progres evident față de vechiul sămănătorism, i-au ajutat în dezlănțuirea acestei contagiuni unice, care, deși fugară, a impus un scriitor de valoare” .

Concluzionând, ulița copilăriei fiecăruia dintre noi poate fi doar o frumoasă iluzie, o potecă ce nu se duce nicăieri, dar sigur ea se oprește în copilărie, ca într-un tărâm fermecat.

Autor: Pușa Roth, scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România (USR); jurnalistă, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişi din România (UZPR)

Citește și