Pușa Roth: Primăvara în poeziile lui George Topârceanu

pusa-roth-teatru

„Puţini poeţi români au ajuns la atâta perfecţiune a versului prin elaborarea severă a materialului poetic ca d. G. Topârceanu.” (Mihai Ralea)

„Cu o viziune ascuţită şi materială, Topârceanu a fixat peisagii cu amănunte prinse atât de sigur – încât natura pare pusă sub sticlă într-o ramă.” (E. Lovinescu)

„E greu să găseşti întrunite la acelaşi om, inteligenţă, sensibilitate şi spirit. G.Topârceanu le întrunea.”(Constantin Ciopraga)

„Topârceanu lucrează de obicei în acuarelă, fără să abuzeze de culoare. Notaţiile sale naturiste au ceva delicat şi graţios. Totul este limpede, de o luminozitate desăvârşită.” (Dinu Pillat)

„Dacă la vreo șezătoare literară apărea pe scenă Topârceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admirație cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulțumire și plăcere…” (Demostene Botez).

George Topârceanu (20 martie 1886, București–7 mai 1937, Iași), poet, prozator, memorialist și publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936. Debutează în anul 1904, în revista umoristică „Belgia Orientului”, publicând primele sale încercări literare sub pseudonimul „G. Top”. George Topârceanu a publicat și în alte reviste: „Duminica”, „Spiruharetul”, „Revista noastră”, „Revista ilustrată”, „Sămănătorul”, „Neamul românesc literar”, „Ramuri”, „Viața socială” a lui Nicolae D. Cocea. În 1909 publică în „Viața românească” parodia Răspunsul micilor funcționari, ca o replică la Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), prin care se face remarcat în lumea literară. Garabet Ibrăileanu îl cheamă la Iași în 1911, ca subsecretar de redacție la „Viața românească”. După o perioadă devine secretar de redacție la „Viața românească”, unde cunoaște și colaborează cu scriitori precum Mihail Sadoveanu, Gala Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu, grupare aflată în luptă polemică cu sămănătorismul lui Nicolae Iorga sau cu modernismul estetizant și importat de la „Sburătorul” lui E. Lovinescu. Între 1912–1913, împreună cu M. Sevastos publică revista „Teatrul”. În 1916 debutează editorial cu două volume: Balade vesele şi triste și Parodii originale.

La Iași încearcă să-și termine studiile de filozofie dar este mobilizat și participă la campania din Bulgaria, apoi la primul război mondial, căzând prizonier în primele zile, la Turtucaia (1916). Rămâne în captivitate până în 1918. Experiența celor două campanii și a prizonieratului va fi evocată în proza sa, Amintiri din luptele de la Turtucaia, (București, 1918), În ghiara lor…, Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, (Iași, 1920) și Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate, (București, 1936).

Întors la Iași, redactează împreună cu Sadoveanu revista „Însemnări literare”, până la reapariția „Vieții românești” (1920), al cărei prim-redactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflectă și în Povestirile vânătorești, în care tovarășul de pușcă și de undiță este numit de Sadoveanu „prietenul meu, poetul”.

Volumele sale, Balade vesele și triste, Migdale amare, Scrisori fără adresă, Pirin-Planina se bucură de succes de public și de presă, în special poezia, pentru care obține în 1926 Premiul Național de Poezie. În anul 1934 începe, în „Revista Fundațiilor Regale”, publicarea romanului satiric Minunile Sfîntului Sisoe (neterminat, publicat postum în 1938). În 1936 este ales membru corespondent al Academiei. Deși bolnav de cancer la ficat, întemeiază împreună cu Sadoveanu și Grigore T. Popa revista „Însemnări ieșene”, ca un ultim efort creator.

Primăvara lui 1937 îl prinde la Viena, într-un sanatoriu, de unde trimite ziarului „Adevărul literar” (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese puternic atacat în presa vremii, și de protest față de huliganismul care lua amploare în presa română. Articolul acesta a fost publicat postum.

Rapsodii de primăvară

I
Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Şiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngeraşi
Cu alai
De toporaşi.
Primăvară, cui le dai?
Primavara, cui le laşi?
………………………..

III
Soare crud în liliac,
Zbor subţire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele şi urzici…

Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri şi poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Laşi în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălţi albastre şi-nsorite
De omăt topit abia,
Şi pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Şi porneşti departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Aşternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îţi îndreaptă an cu an
Pasul tainic şi te mint
Spre ţinutul diafan
Al cîmpiilor de-argint.
Iar acolo te opreşti
Şi doar pasul tău uşor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărăteşti
Peste albele stihii…
Primăvară, unde eşti?

Pușa Roth – București

 

 

 

 

Citește și