Pușa Roth: Noi și iar noi

În fiecare zi mă gândesc la un alt început, mă gândesc la câte un poem care să ne definească și să definească relația dintre noi, oamenii, rememorând  zilele și nopțile petrecute  împreună, imaginându-ne, fiindcă noi, eu și tu, oricum ne-am numi, suntem, în egală măsură, darul imaginației, al dorului, al dorinței și al zborului. Cam așa s-ar putea defini marea de iubire ce inundă paginile virtuale, cam așa s-ar putea defini visul omului însetat de frumos și de dorința de comunicare.

Visul, da visul, este cel mai frumos sentiment omenesc! Gândul la cineva, gând purtat zilnic cu tine, este zborul spre ființa căreia îi dăruiești zile și nopți. Uneori, gândul devine rebel, neînțelegând de ce porțile sunt închise, de ce zborul e frânt de convenții mici și neînsemnate în raport cu intensitatea trăirii lui. Femeia privea lumea prin ochiul magic al gândului și se gândea că tehnologia a scos la iveală atâtea păreri, atâtea sentimente, că ar mai fi nevoie de o altă planetă, planeta speranței ca să  fie loc de iubire, de poezie, de cântec, de dor. Descoperise cu uimire femeia de poezie, bărbatul de poezie, bărbatul-poem al nopților de zbor, femeia – poem al nopților de zbor!

Astăzi cred, mai mult ca oricând, că oricine ar fi, orice ar face, indiferent de realitate, oricine poate deveni prezența din vis, benefică și surprinzătoare, prezență de vis și desfătare. Această ,,fugă” în vis să fie oare dorința de a evada din cenușiul cotidian, să fie oare rezultatul prea multei „desfătări informatice”? La o privire, la o simplă privire, lumea virtuală pare fericită, pare îndrăgostită, pare de poezie și de vis, dar poate că această iluzie dă forța de a înfrunta viața reală, viața în care neliniștea e planetară. Lângă noi se ucide, lângă noi au loc trădări politice și sociale, lângă noi sunt suferințe, dar coborând în vis, în visul virtual, totul pare o mare, un ocean de sentimente, iar deasupra tuturor, oamenii virtuali.

Oameni aparent normali, devin peste noapte criminali în serie, ucid fără  noimă sau pentru un vis urât, visul de a fi un fel de Mesia, dar unul diabolic, fiindcă viața este darul dumnezeiesc pe care tu, omul cu gânduri ucigașe, nu ai dreptul să-l curmi. Visul fiecărui om devine realitatea lui, în funcție de ambițiile pe care și-a clădit o altă realitate decât cea existentă. Să ne fi influențat atât de mult, să ne fi schimbat atât de profund tehnologia? Cutremurată de îndrăzneala unui criminal de a filma atacul asupra unor nevinovați, m-am convins  că sunt oameni pe această planetă (din păcate prea mulți!), care ucid făcându-i pe alții părtași la acțiunea lui criminală.

Dacă nu ar fi avut această posibilitate de a „arăta lumii isprava lui criminală”, ar mai fi făcut un asemenea gest? Poate da, poate nu. Deși suntem legați virtual cu oameni de pe întreaga planetă, singurătatea care ne înconjoară, lipsa dialogului real, dorința de a ieși din anonimat cu orice preț, sunt tot atâtea argumente care demonstrează că omul acestui mileniu e tot mai fragil, iar peste această fragilitate care este neputința de acomodare, apare dorința de a face ceva, dar acest ceva activează destul de des gena criminală. Lumea virtuală este aproape o butaforie, o piesă cu decoruri strălucitoare, o piesă care poate provoca, o piesă în care ar dori să joace mulți, căci banul este și va rămâne „ochiul dracului”.

Unii nu pot accepta și sunt veșnic revoltați, unii nu înțeleg de ce alții și nu ei, unii se resemnează, alții ies în stradă, alții ucid. Oare nu mai avem loc, noi de noi, pe această planetă? Visul omului modern este nemărginit, iar dorința de a fi cineva este din ce în ce mai acută. Văd oameni care nu au avut o opinie toată viața lor, iar acum sunt sau vor să fie lideri de opinie. Ferească Dumnezeu să adaugi un cuvințel care să nu fie pe placul celui care a emis părerea, că ești împroșcat, alungat din grup, blocat (caz fericit!), aruncat la lada de ,,gunoi” a inutililor. Prea multă vehemență, prea multă ură, prea multă pasiune nejustificată și aici mă refer la politică, cea care ne îndepărtează, ne împarte în funcție de opțiuni.

Nu poți să-ți exprimi un gând că alții o sută te strivesc, te declară dușman, vândut serviciilor, retrograd sau chiar nazist. Dacă în politică ar fi ajuns oameni cu demnitate, cu  intenții bune, cu dorința de a face istorie, poate că bunăstarea ar fi atenuat pasiunea pentru politică. Dar de 30 de ani e atâta scandal, atâta mizerie, atâta vorbărie, că dacă cineva ar avea răgazul să transcrie, ar fi cea mai interesantă poveste a unui popor care se zbate între vis și realitate. Un uriaș dicționar al promisiunilor, al invectivelor, al minciunilor și frustrărilor, dar și al adevărurilor înghesuite în niște biete pagini. O altă lume, cea la vedere, lumea care apare în media, lumea ,,vizuală” este împărțită și ea după opțiuni.

Lumea politică cea care oferă o lecție de cum nu se conduce, o lume care se dorește inocentă, bine intenționată, dar care nu are ca scop în sine decât puterea, banul și în rest ,,ducă-se pe pustii”, o lume care cere să fie crezută, oferind iluzii celor mulți, iar cei mulți se raliază pentru un pumn de mălai, o sticlă de ulei sau două conserve, posibil expirate. Libertatea de exprimare este  dreptul suprem al fiecărui om, dar în acest ,,mariaj” iluzoriu ființele libere își oferă libertatea pe mai nimic. Într-o lume liberă nimeni nu poate dicta nimănui ce să facă, ce să spună, dar când libertatea de exprimare e marfă, omul se vinde pentru un vis, o iluzie.

Revenind la lumea virtuală, pot spune că Facebook-ul (dar și altele) e o reţea de socializare benefică dintr-un anumit punct de vedere, fiind accesibilă tuturor în a se exprima, fiecare cum ştie şi cum poate. Dar există şi zona neagră, a minţilor bolnave, care cuprinde oameni ce îşi ascund identitatea, unii doar pentru că nu au curajul să iasă în public (așa pot minții, păcăli, înjura!) să-şi asume propriile acţiuni şi opţiuni. Cu puţină atenţie descoperi oameni cu mai multe identităţi, îi descoperi relativ uşor în grupul de ,,prieteni” după pagini aproape identice, după cum scriu şi ce scriu, fiindcă se cred mai deștepți decât ceilalți.

Şmecheria, ca şi minciuna şi prostia, are şi ea picioare scurte! Unii sunt aproape inofensivi, devenind ridicoli, prin propriile lor manifestări. Însă alţii, profitorii, aceştia trebuie pedepsiţi, pentru faptele lor reprobabile. Ei sunt hienele care atacă această comunitate. Comunitate cu milioane de oameni bine intenționați, care au bucuria comunicării cu semenii lor. Există oare pădure fără uscături? Evident, nu. Numai că uscăturile pot da foc pădurii. Ce este de făcut? Este întrebarea tulburătoare pe care cred că și-o pun mulți oameni de bună credință, oameni care vor să comunice fără violență, fără patimă și fără ură. Să coborâm cu ,,picioarele pe pământ” să ne privim în oglinda sufletului nostru, să ne regăsim echilibrul, altfel lumea noastră de iluzii nu va oferi niciodată o soluție.

Da, e frumos, e bine, dar cum putem face asta, sau, mai bine spus, putem face asta? Ehei, la această întrebare eu nu am găsit răspuns. De ce? Poate stă în firea omenească să viseze, poate lipsa de putere, de acțiune sunt suplinite de variantele virtuale, poate că ne place să ne amăgim că virtual suntem,,cineva”, că putem să ne impunem punctul de vedere, putem să devenim importanți, Nenorocirea este că dincolo de acțiunea virtuală, lumea reală este alta. Da, dar cine să asculte, cine să dea replică, cine ? Noi și iar noi.

Autor: Pușa Roth (București – România)
Jurnalist, dramaturg, membru a Uniunii Scriitorilor din România, Senior Editor în cadrul redacției Occidentul Românesc din anul 2012.

Citește și