Pușa Roth: Ion Budai-Deleanu

Din ediția tipărită Occidentul Românesc/iunie 2014:

Ion Budai-Deleanu

„O, musă! rogu-te de-astă dată
Să-mi dai viers cu vrednice cuvinte,
Ca să pociu cânta cum înarmată
Ţigănimea purceasă nainte
Cătră-Inimoasa cu vitejie,
Vrednic lucru ca lumea să-l ştie.”
Aşa începe „Ţiganiada sau Tabăra Ţiganilor” de Ioan Budai Deleanu, creatorul primei opere literare, punctul de pornire al istoriei beletristicii româneşti cu orientarea spre Occident. Scriitor, filolog, lingvist, istoric și jurist, corifeu al Școlii Ardelene, Ioan Budai-Deleanu (Leonachi DIANEU) s-a născut la data de 6 ianuarie 1760 sau 1763,  în localitatea Cigmău, comitatul Hunedoara  Principatul Transilvaniei, Imperiul Austriac, astăzi România şi s-a stins din viaţă la data de 24 august 1820, Liov, Imperiul Austriac, astăzi Ucraina, la vârsta de 60 de ani.
Ioan a fost primul dintre cei zece copii ai preotului greco-catolic Solomon Budai din Cigmău, sat pe valea Mureşului, din părţile Hunedoarei. Între 1780 până la 1856 parohia din Cigmău număra cinci preoți Budai. Budai-Deleanu a avut un frate secretar tesaurisat în Sibiu, un alt frate impiegat la oficiul salinelor din Oradea Mare și se presupune că un al frate a fost preotul Salamon Budai din Cigmău, în perioada 1780-1800, iar întâia școală din Cigmău se deschide în 1849 în casa învățătorului Petru Budai.
După şcoala primară în satul natal, urmează gimnaziul la Blaj în timpul Episcopului Petru Pavel Aron, întemeietorul primei şcoli în limba română, şi Facultatea de Teologie, inclusiv doctoratul, la Viena. Aici, pe lângă studiile teologice, audiază cursurile de filozofie şi drept, îşi formează o bogată cultură literară şi ajunge să stăpânească mai multe limbi: latina, italiana, franceza şi germana. Îl pasionează mai ales autorii marilor poeme: Homer, Virgiliu, Ariosto, Casti, Klopstock şi Milton, care îl fac să creadă că şi în limba română se pot crea opere asemănătoare.
În acest timp, tot la Viena, va cunoaşte pe reprezentanţii „Şcolii Ardelene” , Samuil Micu, Gh. Şincai şi P. Maior, de prietenia cărora s-a bucurat şi le-a împărtăşit ideile. Asemenea lor, se va strădui „să umple diferitele goluri ale culturii române prin opere cu un caracter foarte variat”. La Viena a îndeplinit pentru un timp slujba de psalt la Biserica Sf. Barbara. Apoi a devenit profesor și prefect de studii, pentru scurt timp, la seminarul de la Blaj (1787).
A intrat în conflict cu episcopul Ioan Bob și a renunțat la intenția de a fi hirotonisit ca preot. Ioan Budai a optat pentru Liov, unde, prin concurs, obţine postul de secretar juridic la Tribunalul provincial, apoi va fi judecător la Curtea de Apel. A rămas până la sfârşitul vieţii la Liov, unde, pe lângă obligaţiile profesionale, a scris lucrări – rămase în manuscris sau publicate – din diferite domenii.
Notăm doar câteva titluri din lingvistică, istorie, pedagogie şi drept: „Temeiurile gramaticii româneşti” (manuscris), „Teoria ortografiei româneşti cu litere latineşti” (manuscris), „Lexicon românesco-nemţesc şi nemţesco-românesc” , Liov, 1812, „De originibus populorum Transylvaniae” , „Codul penal”, Liov, 1807, „Codul civil” , Liov, 1812, „Carte trebuincioasă pentru dascălii şcoalelor de jos” , Viena, 1786, dar s-a remarcat şi ca traducător. Literatura beletristică o începe cu poemul neterminat „Trei viteji”, rămas neterminat, valorifică motive din „Don Quijote” de Cervantes.
Autorul primei epopei în limba română, „poemationul eroi-comic” „Țiganiada sau Tabăra țiganilor”,  a realizat  prima ediție  într-o variantă, mai stufoasă şi a fost terminată la 1800, iar a doua, mai echilibrată şi armonioasă în anul 1812. Opera sa reprezentativă  tratează un subiect alegoric cu tendințe satirice antifeudale și anticlericale. Publicarea operei s-a făcut însă târziu, în 1875 şi 1877, a primei variante, de către Th. Codrescu şi în 1925, a celei de a doua variante, de către G. Cardaş.
În „Epistolie închinătoare (Cătră Mitru Perea, vestit cântăreţ!)” care deschide opera, I. Budai-Deleanu încredinţează cititorii de originalitatea poemului: „În urmă trebue să ști, bade Pereo! cum că aceast’ operè (lucrare) nu este furată, nici împrumutată de la vreo altă limbă, ci chiar izvoditură noao și orighinală romănească. Deci, bună sau rea cum este, aduce în limba aceasta un product nou. Soiul acestor feliu de alcătuiri să cheamă comicesc, adecă de râs, și de-acest feliu să află și într-alte limbi. Însuș’ Omer cel vestit, moșul tuturor poeților (cântăreților în stihuri), au alcătuit Bătălia șoarecelor cu broaștele. Deci Omer este, de bună samă, începătoriul, precum aceii înaltei neasămănate poesii ce s-află în Illiada și Odiseea, așa și aceștii mai gioase, șuguitoare, a noastre. După dânsul, (în cât știu), au scris Tassòni italienește, un poemă La sèchìa rapìta, adecă Vadra răpită și, precum înțălesăi, în ceste zile, un abate Càsti, acum pe vremile noastre, încă au alcătuit o asemene istorie, ce au numit-o Li animali parlanti, adecă Jivinele vorbitoare. Numai cât povestea lui nu atârnă pe temeiu istoricesc ca a noastră. Iară, să fie alcătuit cineva ceva despre țigani, n-am cetit nice într-o limbă. Doară pentru că la alte neamuri europești puțin sunt cunoscuți țiganii, și pentr’ aceasta o alcătuire ca aceasta la dânșii n-ar avea haz. Dară la oamenii din țara noastră, care treesc cu țiganii și le cunosc firea, nu poate să nu fie primită o izvoditură ca aceasta, cu atâta mai vârtos, cu cât eu m-am silit, în cât era cu putință, a metahirisi multe cuvinte și voroave după gustul țigănesc, mai vârtos unde vorbesc țiganii între sine.Cu toate aceste, dragul mieu Pereo! multe am scris acolo ce poate că la mulți nu le va plăcea, însă toate adevărate. Greu era a vicleni cronica și a scrie într-alt chip, căci din fir în păr așa găsii scris la cele doao mai sus numite cronice, iar celealalte am luat din gura Mârzii. Cea mai de pe urmă, să știi că fiind eu țigan ca și tine, am socotit cuvios lucru de a scrie pentru țiganii noștri, ca să să preceapă ce feliu de strămoși au avut și să să învețe a nu face și ei doară nebunii asemene, când s-ar tâmpla să vie cândva la o tâmplare ca aceasta. Adevărat că aș fi putut să bag multe minciuni lăudând pe țigani și scornind fapte care ei n-au făcut, cum fac astezi istoricii unor neamuri, care scriind de începutul norodului său, să suie pănă la Dumnezieu și tot lucruri minunate bârfăsc. Dar’ eu iubesc adevărul.”

Pușa Roth -București