Pușa Roth: Dosoftei – Primul versificator al „Psaltirii” în tot Răsăritul ortodox

pusa-roth13

„Ferice de omul ce n-a merge
În sfatul celor fără de lege
Și cu răii nu va sta-n cărare,
Nici a ședea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
Și-n legea lui ș-a petrece somnul,
De să va-nvăța de zî, de noapte,
Să-i deprinză poruncile toate.
Și va fi ca pomul lângă apă,
Carele de roadă nu să scapă.
Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,
Ce pre toată vremea va sta verde.
Și de câte lucrează i-sporește,
Și agonisita lui va crește.
Iară voi, necurațâi, ca pleava,
De sârg veț cunoaște-vă isprava.
Când s-a vântura dintr-are vravul,
Vă veț duce cum să duce pravul,
Și cu grâul n-iț1 cădea-n fățare,
Ce veț fi suflaț cu spulbărare.
Și la giudeț nu vă s-afla locul
Să vă sculaț, ce-ț peri cu totul.
Nici păcătoșii din direapta
Vor fi cu direpții să-ș ia plata,
Că celór direpț Domnul le vede
Toată calea din scaun ce șede.
Și calea păgânilor cea strâmbă
Va pieri, și vor cădea-n grea scârbă.”
(Psalmul lui David, 1, Psaltirea în versuri, Uniev 1673)
În această ultimă lună a anului 2014, lună în care privim înapoi spre anul care a trecut şi ne măsurăm faptele, aş dori să  vă reamintiţi de o personalitate excepţională a culturii române, de acela care a fost recunoscut ca primul poet național, primul versificator al „Psaltirii” în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și din cea istorică în românește, primul traducator al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică și care a contribuit la formarea limbii literare românești.
Este vorba de Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei. „Dosoftei aduce poemul sacru la o formă inedită. În varianta poetului român se află imbricate trei categorii diferite de texte: traduceri în versuri ale psalmilor; comentarii şi glose ale lui Dosoftei pe marginea acestora; în fine, versuri originale semnalate ca atare de autorul însuşi. Stilul personal, puternic şi inspirat, uneşte cele trei specii de text într-un şuvoi continuu, unitar stilistic; doar o examinare erudită şi atentă la nuanţele fiecărei strofe mai poate identifica astăzi cele trei straturi care compun poezia lui Dosoftei.”(Apariţia poeziei româneşti culte: Dosoftei (1623-1692) de Mihai Zamfir, România literără, nr.39, 2012).
Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei a văzut lumina zilei la data de 26 octombrie 1624, la Suceava. Părinţii săi Leontie şi Misira, binecredincioşi creştini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania şi în ţinutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în ziua în care Biserica sărbătoreşte pe sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Viitorul mitropolit al Moldovei se presupune că a învățat la Iași, la Colegiul întemeiat în 1640 la mănăstirea „Sf. Trei lerarhi”, apoi la școala Frăției ortodoxe din Liov, unde a făcut studii umaniste și de limbi. Cunoștea limba elenă, latina, slavona și polona. În 1648 devine ieromonah la mănăstirea Probota, sub numele Dosoftei, apoi, zece ani mai târziu, în anul 1658, devine episcop de Huşi, iar în 1660 este episcop şi de Roman.
În aceşti ani leagă o strânsă prietenie cu celebrul cronicar Miron Costin, cu grecul Dositei Notara, viitorul patriarh al Ierulalimului. În anul 1671 este ales mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675 – 1686). În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia de oștile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârșitul vieții. Se stinge la data de 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina).
După 1665 începe lucrul asupra operei sale de mare răsunet „Psaltirea în versuri”, pe care o va tipări la mănăstirea Uniev din Ucraina, în 1673. Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Şi era neam de mazâl. Prea învăţat, multe limbi ştia: elineşte, sloveneşte, şi altă adâncă carte şi-nvăţătură. Deplin călugăr şi cucernic, şi blând ca un miel. În ţara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.
Datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică.
Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oară în românește, „Istoriile lui Herodot”,   „Cronograful lui Matei Cigalas”, un „Pateric grecesc”, cartea „Mântuirea păcătoșiior a lui Agapie Landos” și fragmente din „Viața și minunule Sf. Vasile cel Nou”. Ca episop de Roman a revizuit traducerea „Vechiului Testament” făcută de Nicolae Milescu, care s-a tipărit la București, în 1688.
În timp ce se afla în exil în Polonia, a tradus introducerea (prologue) dramei „Erofili”, scrisă de poetul cretan Gheorghe Hortatzis (începutul sec. XVII), inspirată, la rândul ei, din piesa „Orbecche” a italianului Giraldi, păstrată fragmentar (154 de versuri). Tot în această perioadă  începe și traducerea „Dogmaticii Sf. loan Damaschinul” (se păstrează 4 capitole din cartea I).
La rugămintea patriarhului loachim al Moscovei și a mitropolitului Varlaam Lasinski al Kievului, a tradus din grecește în slavo-rusă mai multe lucrări teologice: „Scrisorile Sfântului Ignatie Teoforul”, „Constituțiile Sfinților Apostoli”, „Istoria bisericească și privire mistică” a patriarhului Gherman I al Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), „Dialog împotriva ereziilor, și despre credințe noastre” a lui Simeon al Tesalonicului, „40 de cuvântări” (Mărgăritare) ale unor Sfinți Părinți (34 ale Sf. loan Gură de Aur).
Tot acum a alcătuit, în slavo-rusă, o culegere de texte patristice și liturgice despre prefacerea Sfântelor Daruri. În anul 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt.

Pușa Roth – București

Citește și