Pușa Roth: Dinicu Golescu – Ispravnic, hatman și mare logofăt

pusa roth

Ispravnicului, hatmanului și marelui logofăt muntean, Dinicu Golescu îi datorăm apariția primei reviste în limba română „Fama Lipschii”(1827), gazetă tipărită la Leipzig, în Germania, cu apariție lunară, precum şi al primului jurnal de călătorie tipărit din literatura română.

În cuvântul „Cătră cititor”din lucrarea, Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826, tipărită la Buda în 1826, la „Crăiasca tipografie a Universitatei ungare”, Dinicu Golescu face elogiul călătoriei ca motiv al cunoaşterii altor culturi, dar şi ca model de urmat pentru alte ţări mai puţin dezvoltate, cu adresă directă spre Ţara Românească: „Binele l-au învăţat oamenii unii de la alţii, neamurile pre urmă unul de la altul, precum vedem în istorii: că elinii prin călătorii în Eghipet au tras de acolo luminările ştiinţelor, multe din meşteşuguri, şi romanilor, strămoşii noştri înmulţite le-au comunicat. Iar aceştia în toată Evropa cea luminată le-au revărsat şi aceasta, din zi în zi sporindu-le, însutit roditare le-au făcut. Şi îşi fericeşte noroadele prin comunicaţia binelui adunat din călătoriile ce fac neamurile unile prin ţările altora şi publicarisindu-le prin cărţi”.

Feciorul mezin al Banului Răducanu Golescu și al Zoiței Florescu, Dinicu Golescu sau cu numele cu care voia să-şi arate obârşia, Constantin Radovici din Goleşti s-a născut în epoca domniilor fanariote, la 7 februarie 1777. Împreună cu fratele său mai mare, Iordache, a studiat la Academia grecească din București.

Participă, deasemenea, alături de fratele său Iordache, la înființarea unei societăți literare secrete la Brașov, iar în 1825, în timpul călătoriei sale prin Europa, a fost inițiat în francmasonerie, într-o lojă masonică din Elveţia. În același an, revenit din călătorie, începe să participe la lucrările unei loji bucureștene.

Dinicu Golescu s-a căsătorit cu Zoe Farfara în 1804. Din această căsătorie s-au născut Ana Golescu (1805-1878) Ştefan (1809-1874), Nicolae (1810-1877), Radu (1814-1882) și Alexandru (1818-1873). Dinicu Golescu a înființat în 1826, pe moșia sa din Golești, o școală în care puteau învăța gratuit (pe cheltuiala lui) tineri, indiferent de categoria socială din care făceau parte.

Tot acum, Dinicu Golescu împreună cu Ion Heliade Rădulescu scot revista „Curierul românesc” care avea o orientare iluministă. În 1827, cei doi pun bazele „Societății Literare” din București. Ședințele Societății aveau loc în casele luxoase ale lui Dinicu Golescu, de pe Podul Mogoșoaiei.

Dintre scrierile sale, cea mai importantă este Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826, fiind primul jurnal de călătorie tipărit din literatura română. Notele sale de drum cuprind referiri critice la starea de înapoiere socială și culturală a Ţării Româneşti. Sub raportul limbii literare, lucrarea lui Golescu oglindește trecerea de la limba română literară veche la limba română literară modernă.

Palatul Belvedere sau Casa cu Turn din Cartierul Grant (str. Ţibleş, nr.64),  o casă veche boierească a fost ridicată în 1814 de  Constantin Golescu, iar în anul 1827, moşia şi casa sunt date ca  zestre Anei Golescu, căsătorită cu Alexandru Racoviţă, iar aceştia au lăsat-o fiicei lor Zoe, la căsătoria ei cu secretarul consulatului britanic la Bucureşti, Effingham Grant, în anul 1850.

Podul Grant din Bucureşti, dar şi cartierul îşi trag numele de la numele acestui scoţian căsătorit cu nepoata lui Dinicu Golescu. Ultimul descendent al familiei Golescu-Grant a donat clădirea Ministerului Instrucţiunii Publice,  înainte de 1911, pentru a servi ca sediu pentru o şcoală de fete, iar între anii 1925– 1957 conacul a adăpostit Liceul Doamna Stanca. Dinicu Golescu s-a stins din viaţă în anul 1830.

Dinicu Golescu este unul dintre primii călători ai începutului secolului al XIX-lea care, la întoarcerea în ţară, a publicat romanul „Însemnare a călătoriei mele Constantin Radovici din Goleşti făcută în anul 1824, 1825, 1826”. Această lucrare importantă pentru literatura română, care nu este un simplu jurnal de călătorie, ci o analiză temeinică asupra realităţilor europene, este o carte de sociologie „avant-la-lettre”, după cum susţine dr. Raisa Radu.

Ca orice intelectual, Dinicu Golescu este impresionat de cărţile de călătorie  pe care le-a găsit în bibliotecile apusene, hotărându-se la rându-i să-şi publice propriile însemnări, după cum el însuşi mărturiseşte: „Dar cum puteam, ochi având să nu văz, văzând să nu iau aminte, luând aminte să nu aseamăn, asemănând să nu judec binele şi să nu pohtesc a-l face arătat compatrioţilor mei ?”

În cartea sa găsim însemnări despre multe locuri pe care le-a vizitat, dar dedică numeroase pagini unor mari oraşe precum Viena, München, Berna, Geneva etc. Comparând situaţia politică, economică, socială şi culturală  a ţărilor apusene cu realităţile Ţării Româneşti, Dinicu Golescu face referire la administraţia din  ţară, ajungând la trista concluzie că posturile nu se ocupau pe competenţe, ci se cumpărau.

Acest mare neajuns era dublat de faptul că nu existau şcoli care să pregătească funcţionari, care dincolo de lipsa de profesionalism, aveau doar gândul să-şi scoată banii cheltuiţi şi să se îmbogăţească. Astfel, realizează cu mare tristeţe că el însuşi nu a făcut un bine ţării, ajungând în funcţii foarte înalte, punând biruri nejustificate pe spinarea unui popor „care nu-şi are nici hrana din toate zilele”.

Cercetând cauzele sărăciei, criticând corupţia, neorânduiala, lipsa de profesionalism a dregătorilor care nu ştiu să întocmească un raport corect, Golescu vine şi cu soluţii, afirmând că „economia, vrednicia şi munca pământului, cu deschiderea negoţului care îmbogăţeşte toate împărăţiile”. Acest prim roman de călătorie din literatura românească, este o veritabilă frescă a vieții sociale europene, un model de urmat și în Muntenia. Cartea este un imens reportaj al acestor locuri, de fapt al întregii Europe, trecând în revistă tot ceea ce-a vizitat.

Dincolo de aspectele prezentate, Dinicu Golescu este un adevărat peisagist, dar nu se mulţumeste să descrie colţuri din natură ci şi construcții, orașe, realizări umane. Prin lucrarea sa, Dinicu Golescu, contribuie la dezvoltarea limbii literare românești, promovând o limbă modernă, în locul celei arhaice folosite până atunci.

Pentru George Călinescu (Istoria literaturii române), autorul acestor însemnări de călătorie este un fel de „japonez modern”, îmbrăcat în haine orientale, care doreşte ca civilizaţia apuseană să pătrundă şi în Valahia sa. „Scopul pentru care Dinicu Golescu (1777–1830), boier luminat, compuse însemnarea călătoriei sale în Occident (Austria, Italia imperială, Bavaria, Elveţia) este reţinerea fenomenelor de civilizaţie. Atenţia lui merge către lanuri şi gospodăria sătească, spre instituţiile publice, şcoli, spitaluri, aziluri, muzee, teatre şi foarte puţin spre caracterul estetic al priveliştilor. Înfipt ca un japonez modern, Golescu vrea să vadă totul şi, în ciuda îmbrăcăminţii orientale, intră pretutindeni, în cabina motorului de pe vapor ca să-i prindă „mehanica”, sau în spitalul de nebuni.Toate înfăţişările de civilizaţie îl încântă, făcându-l totdeauna să ofteze asupra înapoierii Valahiei”.

Cred că esenţa gândirii sale politice şi social-economice este cuprinsă în aforismele din volumul „Adunarea de pilde”apărut în anul 1826. „Această toată dezghinare care din zi în zi ne aduce la rea dărăpănare”.

Pușa Roth – București

 

 

Citește și