Pușa Roth: Despre Ion Pribeagu – ,,mic şi-al dracului!”

,,Ca un cânt bizar de harfă, vântu-şi ţese rapsodia. / Din ce parte, / Din vâltoarea zării albe vine vântul, / Parcă ar voi de-odată să îmbete tot pământul, / Să seducă universul, /
Să robească veşnicia…? // Zbor îngălbenite frunze pe întinderea pustie / Şi se pierd adânc în noaptea cu nuanţe de rugină, / Vântu-şi tremură cântarea ca un tril de mandolină / Şi apoi îmbracă toată firea / În melancolie. // Toamna. / Desfrunzit, castanul plânge-n noaptea fără stele, / Ca muribundele ecouri pe uitatele vioare; / Şi privindu-l cum se pleacă, / Cum se-ndoaie, // Mi se pare / Că mă văd pe mine-n faţa… proprietăresei mele.” (Octombrie).

Această poezie aparţine lui Ion Pribeagu, cel născut într-o zi de octombrie, pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet şi umorist evreu originar din România. Până să se hotărască la pseudonimul literar de Ion Pribeagu, care l-a consacrat, a început prin a-şi anagrama prenumele şi a folosit primul pseudonim: Sachi Disperatu. Au urmat apoi alte pseudonime: Ion Palavră, Ivan Turbincă, Ion Vraişte, Vasile Ispravă, Vasile Găină. Ion Pribeagu a scris piese, cronici în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet şi umorist, a fost deseori tentat să scrie mai libertin, aşa cum au făcut la vremea lor Creangă, Alecsandri şi alţii. În decursul a peste 60 de ani de activitate, a publicat aproape tot ce a realizat, în afară de creaţiile intitulate chiar de el ,,impertinente”.

Dar ca să îl cunoaştem mai bine, marele umorist s-a pus singur în ,,bătaia peniţei sale” prezentându-şi cu umoru-i caracteristic un Curriculum Vitae în versuri: ,,Numele: Ion Pribeagu / Ocupaţia: scriitor, / Peste un metru înălţime / De la cap pân-la picior. / Data naşterii: octombrie / Locul naşterii: în pat / Semnele particulare: / Mărunţel şi inspirat. / Ochi deştepti ascunşi sub lupe, / Nas copoi şi barba rade, / După stil şi comportare / Par a fi om cumsecade”. Ion Pribeagu (27 octombrie 1887, Suliţa, Botoşani – 1971, Tel Aviv, Israel) este considerat de istorici unul dintre cei mai buni umorişti români. Istoricii subliniază că atât copilăria şi adolescenţa lui Isac Lazarovici, cât şi pregătirea sa intelectuală sunt învăluite în mister. Nu se ştie dacă a moştenit de la cineva din familie talentul literar sau spiritul mucalit. Cert este că în 1910, la 23 de ani, evreul din Suliţa ajunge la Bucureşti, acolo unde încearcă să-şi câştige pâinea scriind la gazete poezii umoristice, calambururi, anecdote, poante. Absolut totul era versificat. „Pentru un tânăr evreu dintr-o familie săracă, Bucureştiul era o salvare, o oportunitate”, explică istoricul Gheorghe Median. În anul 1915, Ion Pribeagu scotea volumul Vârfuri de spadă, iar poezia În ţara mea este un atac direct la cei care conduceau ţara, acuzându-i de nepăsare şi minciună. Mare curaj trebuie că a avut acest mare umorist ,,mic şi-al dracului”! ,

,În ţara mea sunt văi şi munţi / Şi flori şi diamante, / Şi sunt sticleţi atât de mulţi / În capete savante!… / Poeţii ritmului sărac / Slăvesc albastrul zării, / Şi creşte-atât de mult spanac / Pe lanurile ţării. // În ţara mea sunt tei şi plopi, / Şi zarea-i diafană, / Şi-n ţara mea jandarmi şi popi / Iau lefuri de pomană; / Şi-n ţara mea sunt flori de myrt, / Principiu sau idee, / Sunt vorbe de păstrat în spirt, / Expuse prin muzee. // Din larg de crânguri vin zefiri / Şi tuturor dau veste / Că-n ţara mea sunt trandafiri / Şi fete ca-n poveste / Idile nasc şi se desfac / Sub luminiş de lună, / În ţara mea onoarea-i fleac / Şi dragostea minciună. // Şi-n ţara mea sunt mulţi părinţi / Ce plâng morminte multe… / Şi pribegesc scrâşnind din dinţi… / Dar cine să le-asculte, / Când e minciuna pe amvon / Şi nedreptatea-i lege, / Când guvernanţii-s de carton / Şi nepăsarea Rege?” Isac Lazarovici colabora la mai toate revistele de profil, dar şi la ziarele importante ale Bucureştiului, precum „Adevărul” lui Constantin Graur. „Din 17 ianuarie 1929, când s-a inaugurat la Radiodifuziunea Română emisiunea «Ora veselă», numele lui Ion Pribeagu a devenit cunoscut pe tot cuprinsul românesc, textele sale umoristice, multe în lectură proprie, fiind difuzate în numeroase emisiuni”, precizează istoricul Gheorghe Median. Îşi deschidea emisiunile radiofonice, dar şi apariţiile din ziare, cu o formulă devenită consacrată în perioada interbelică: „Fraţilor din toată ţara / Din Arad şi Hunedoara / Din Constanţa şi Sascut / Vă salut! Şi vă spun la toţi cinstit: / Bine v-am găsit!“.

Pribeagu frecventa cafenelele boemei bucureştene, unde stătea la masă cu Victor Eftimiu, Ion Minulescu sau Emil Gârleanu. „Prin anul nouă sute nouă / Nu mai eram un oarecare, / Veneam la clubul «Lumea nouă» / Şi alte cercuri literare, / Îl cunoscusem pe Gârleanu, / Pe Cincinat, pe Eftimiu, / Îmi oferise Minulescu / «Romanţe pentru mai târziu»”, preciza umoristul în poezia Verişoara. Pe nedrept uitat, Ion Pribeagu este cel care a scris versurile celebrei „Zaraza”, cântată cu succes de Cristian Vasile. Trebuie spus că între anii 1939 – 1944 a scris textele umoristice pentru spectacolele lui Constantin Tănase. „Umorul sănătos degajat de poeziile lui Ion Pribeagu a fost remarcat de celebrul actor de revistă Constantin Tănase, care i-a solicitat colaborarea în 1939. Pentru acesta, între anii 1939-1944, înzestratul umorist a scris nenumărate scheciuri, care au făcut deliciul publicului prezent la spectacolele companiei de revistă «Cărăbuş»”, notează istoricul botoşănean Gheorghe Median.

Istoricii spun că, pentru Ion Pribeagu, 1939 a fost anul în care Constantin Tănase a venit, l-a invitat la o masă într-o cafenea bucureşteană şi i-a cerut cu multe rugăminţi să-i devină textier, deşi vremurile erau grele pentru evreii din România, mai ales că  „Garda de Fier” îşi arătase colţii. „Probabil au fost şi presiuni, în cazul unor texte. Ion Pribeagu nu făcea rabat. Era un umorist de calitate, care ţinea la libertatea expresiei şi la caracterul tămăduitor al râsului, mai ales în acea perioadă grea”, adaugă Median. Istoricii precizează că Pribeagu a fost ameninţat în diverse rânduri, dar şi-a asumat toate riscurile şi i-a dat scheciurile lui Constantin Tănase conform contractului. De altfel, conflictul dintre legionari şi Carol al II-lea, pe de o parte, deranjaţi de glume, şi Tănase cu Ion Pribeagu de cealaltă parte, a constituit subiectul filmului Actorul şi sălbaticii, ecranizat în 1975, cu Toma Caragiu în rolul lui Costică Caratase (Constantin Tănase) şi cu Mircea Albulescu în cel al textierului evreu Ionel Friedman (Ion Pribeagu). „A adus zâmbete pe chipul oamenilor şi în anii crunţi ai războiului. Este un lucru mare ăsta”, spune Gheorghe Median.

Sfârşitul războiului şi noul regim comunist nu au avut un efect pozitiv asupra lui Ion Pribeagu, fiindcă nu şi-a schimbat stilul, fiind declarat repede persona non grata. Deşi era foarte legat de lumea românească, s-a hotărât să emigreze, în momentul în care i-au plecat copiii în Israel. Deoarece nu primea viză, a avut curajul să-i trimită o scrisoare în versuri pline de umor lui Gheorghiu-Dej. Iată scrisoarea: „Am depus actele toate / Şi bilet de sănătate, / Şi fotografii recente, cazierul cu amprente, / Plus biletul de vaccin / Că n-am fost supus străin, / Note bune la purtare, / Ordinul de concentrare, / Act de naştere-al lui tata, / De la fisc pe cinci ani plata. / Anexez aici chitanţa / Că-s la zi cu Manutanţa, / Am dovada de la “Sacra”/ C-am trăit bine cu soacra, / Că n-am bloc, că n-am moşie, / Că n-am stat la puşcărie, / Că n-am fost nici beat, nici mort. / Am şi act de cununie / Şi-mi mai trebuie-o hârtie, /Doar atâta: Paşaport.”
Acesta s-a amuzat când a citit-o, în şedinţa Biroului Politic al Partidului. Toţi se prăpădeau de râs. Şi Maurer, şi Drăghici, şi Apostol, numai Iosif Chişinevschi avea o mutră amară. „Mă, tu de ce nu râzi?”, l-a întrebat Dej. „E un duşman al ţării, acest Pribeagu”, a răspuns Chişinevschi. „Mă, ce fel de ovrei eşti când n-ai pic de umor?”, s-a amuzat Dej. Şi i-a aprobat plecarea lui Ion Pribeagu.

Mai trebuie spus că în anul 1912 scoate şi primul volum de poezii umoristice, urmat aproape imediat volumele Vârfuri de spadă în 1915 şi Bucureşti noaptea în 1922. De altfel, până în 1963, va mai scoate încă patru volume: Bucureşti-Iaşi, 1922, Strofe ştrengare, în 1934, Miere şi venin, în acelaşi an, şi Puncte de foc, în 1963. Poeziile,,impertinente” au fost publicate la Paris în anul 1973, atunci când în România era exclus să apară. Din volumul Impertinenţe, am ales pentru final „Sunt un păcătos, Părinte!”, poezie savuroasă prin critica adusă falşilor credincioşi, bărbaţilor infideli.

,,La părintele Vintilă / Vine-Arvinte, cam sfios / Şi îi spune: -Fie-ţi milă / De un suflet păcătos  // Chiar în Săptămâna Mare / Când tot omul e smerit / Şi posteşte cu ardoare / Uite, am păcătuit! // – Ai furat? întreabă popa / – Nu Prea Sfinte! Fără vrere / M-am dat diavolului, hopa / C-o grădină de muiere! // – Vai de mine, vai de mine… / Greu păcat ai săvârşit… / Însă dacă-mi spui cu cine, / Poate fi-vei mântuit. // – Nu pot! a răspuns Arvinte, / Să-mi fac chinul şi mai greu, / Nu pot să divulg, Părinte, / Că mă bate Dumnezeu! //… Era-naltă şi frumoasă, / Părul blond şi ochii de jar, / Gura dulce, voluptoasă, / Dinţii de mărgăritar… // -Nu cumva ai fost cu Tanţi / Din Smârdan, de peste drum? / -Nu pot s-o divulg, că Domnul / Mă trăzneşte chiar acum! // Şi-avea flori la cingătoare / Trup de crin îmbobocit, / Mijlocul de fată mare, / Numai bună de iubit… // – Poate-ai fost cu Miţa Creaţa, / Cea uşoară ca un fulg / Din Buzeşti? – Cere-mi şi viaţa / Însă nu pot s-o divulg!… // Durdulie, -mbujorată, / Numai cântec, numai joc, / Când te-a strâns în braţe-o dată, / Ai simţit în vine foc! //- Măi Arvinte-ai fost cu Leana /
Care şade pe Neptun? / – Sfinte, geaba-mi zgândări rana, / Fiindcă tot nu pot să spun… // O cocoană tăinuită, / Fruct în dragoste scăldat, / Toată plină de ispite, / Toată plină de păcat… // – Bine, du-te, meditează / Şi vii mâine mai dispus, / Domnul să te aibă-n pază! / – Sărut dreapta! Şi s-a dus. // Ajungând în colţ, ca vântul / S-a-ntâlnit cu Calistrat, / Care l-a-ntrebat: -Prea Sfântul / De păcat te-a dezlegat? // – Încă nu! răspunse-Arvinte / Foarte vesel şi vioi, / Dar aflai de la Părinte / Încă trei adrese noi!”

Autor: Puşa Roth, scriitoare, membră a USR, jurnalistă, membră a UZPR, senior editor OR

Citește și