Primăria Clujului renunță la birocrație
Municipiul Cluj-Napoca ar putea fi primul din țară unde nu va mai fi nevoie de ștampile și nici măcar de hârtii în relațiile primăriei cu cetățenii. Primarul Emil Boc a susținut la finalul acestei săptămâni, că se lucrează la un proiect extrem de ambițios pentru implementarea semnăturii electronice și digitalizarea administrației, scrie stiriletransilvaniei.ro.
„Lucrăm la un proiect mai mare de debirocratizare, să ajungem să avem o primărie fără ștampile şi, într-un interval mai lung, fără hârtii. Totul prin semnătură electronică, totul prin format digital. Fără hârtii şi fără ştampile, acesta este obiectivul nostru”, a declarat Emil Boc.
Boc susține că până la finalul lunii iulie va fi posibil ca niciun document pe care îl are Primăria să nu-i mai fie cerut cetățeanului atunci când depune o documentație sau cerere la Primărie. Primarul a dat exemplul unei cereri pentru autorizație de construcție, caz în care, cetățeanul nu va mai alerga să obțină avizul de la Spații Verzi sau Salubritate sau Circulație, pentru că e un aviz pe care Primăria trebuie să-l emită. „Primăria trimite avizul direct la Serviciul Urbanism, iar cetățeanul primește documentul final fără ca el să mai fie nevoit să meargă să obțină diverse acte. Departamentele noastre colaborează între ele, astfel încât cetățeanul nu va trebui să se deplaseze la fiecare departament în parte. Tot acest efort îl vor face funcționarii primăriei”, a declarat primarul Emil Boc.
Boc își dorește să extindă comunicarea cu cetățeanul, astfel încât să nu mai primească documente retur scrise care durează săptămâni întregi pentru situații mărunte, cum ar fi spre exemplu că mai trebuie să completeze documentația cu un timbru fiscal. Cetățenii vor primi prin e-mail informația că lipsește ceva anume la un dosar depus.
„Ai observat că lipsește un timbru, nu trimiți retur ca să se piardă iar 10 zile cu ridicarea şi re-depunerea documentelor. Ai informat cetățeanul prin e-mail, şi-a completat dosarul în ora următoare şi dosarul își continuă drumul spre finalizare. Obligatoriu, trebuie să ne corelăm şi cu celelalte instituții ale statului. Acesta e viitorul!”, a mai spus primarul Clujului.
Sursă text și foto: stiriletransilvaniei.ro