Prima partidă pe iarbă dintre Rafael Nadal și Roger Federer, după 11 ani de la „cel mai mare meci din istoria tenisului”

Doi dintre cei mai mari jucători de tenis din lume, Rafael Nadal, locul 2 ATP și Roger Federer, locul 3 ATP, se înfruntă, vineri, 12.07.2019, în seminalele turneului de la Wimbledon. Este prima întâlnire între cei doi pe iarbă după finala epică din 2008, considerat „cel mai mare meci din istoria tenisului”.

Semifinala de vineri dintre Roger Federer şi Rafael Nadal marchează cea de-a 40-a confruntare între cei doi, spaniolul conducând scorul meciurilor directe cu 24-15, însă şi prima reîntâlnire a celor doi mari tensimeni pe iarbă, după finala epică din 2008, care a durat patru ore şi 48 de minute, şi care a fost câștigată de Rafael Nadal cu scorul de 6-4, 6-4, 6-7(5), 6-7(8), 9-7. Spaniolul câştiga atunci primul său titlu la Wimbledon.

„Mă aştept să joc împotriva celui mai bun jucător din istoria tenisului pe această suprafaţă şi ştiu că trebuie să joc cât mai bine, dacă vreau să am vreo şansă să joc în finală. Să joc împotriva lui Roger Federer este mereu ceva unic. Sunt foarte emoţionat să joc din nou pe acest teren, după 11 ani. Înseamnă foarte mult pentru mine şi, probabil, şi pentru el”, a declarat Rafael Nadal.

Ambii jucători au fost în formă pe iarba londoneză. Federer a reuşit 206 de lovituri câştigătoare, dar şi 88 de erori neforţate în cele cinci meciuri de la ediţia de anul acesta a turneului de la Wimbledon, iar victoria contra lui Kei Nishikori i-a adus cel de-al 100-lea meci câştigat la un turneu de Grand Slam, performanţă unică în istoria tenisului.

Şi Rafael Nadal a fost la fel de dominant. După ce a câştigat meciul din turul II cu Nick Kyrgios, spaniolul a reuşit să-şi îmbunătăţească şi mai mult nivelul pe iarbă. În ultimele trei meciuri, Rafael Nadal a reuşit nu mai puţin de 109 lovituri câştigătoare şi doar 34 de erori neforţate. Nadal s-a descurcat foarte bine şi la retur, creându-şi 35 de mingi de break, dintre care a convertit 16.

“Va fi un meci foarte greu. Rafa poate câştiga pe orice suprafaţă. Atât de bun este. Nu este doar specialist pe zgură”, spune Roger Federer.

Primul meci dintre cei doi mari jucători de tenis a avut loc în urmă cu mai bine de 15 ani, la Miami Open.

Citește și