Preşedintele Iohannis a promulgaat legea pentru susţinerea copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate

236

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri, 27 iulie 2023, o lege menită să sprijine copiii ai căror părinți au plecat la muncă în străinătate. Această lege permite autorităților statului, cultelor și altor instituții publice sau private cu atribuții în domeniu să inițieze proiecte destinate acestor copii, având la dispoziție surse de finanțare precum bugetul de stat și fondurile europene.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Administraţia Prezidenţială, aceasta a fost o completare adusă Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Astfel, o gamă largă de instituții și organizații au posibilitatea să inițieze proiecte pentru a veni în sprijinul copiilor cu părinți plecați în străinătate și pentru persoanele care se ocupă de creșterea și îngrijirea acestora în perioada absenței părinților.

Sursele de finanțare disponibile pentru aceste proiecte includ bugetul de stat și fondurile europene. Ministerele de resort sunt obligate să colaboreze cu autoritățile de management pentru elaborarea ghidurilor pentru solicitanți, care vizează apeluri de proiecte finanțate din fonduri europene, dedicate copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate și persoanelor responsabile de îngrijirea lor pe perioada absenței părinților.

Scopul principal al acestei legi este de a asigura interesul superior al copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate și să satisfacă nevoile lor primare. Astfel, diverse instituții ale administrației publice, unitățile de învățământ, medicii de familie, spitalele, organizațiile neguvernamentale acreditate ca furnizori de servicii sociale, alături de culte și alte entități eligibile pentru finanțare europeană, au dreptul să inițieze și să gestioneze proiecte din fonduri europene care să sprijine o serie de acțiuni:

  • servicii de suport educațional și psihologic;
  • activități recreative și de socializare;
  • tabere pentru copii, pentru a-i sprijini în perioada dificilă a separării de părinți;
  • activități de evaluare și consiliere vocațională;
  • suport material pentru accesarea de servicii educaționale de calitate, inclusiv rechizite școlare și masă caldă pe parcursul frecventării programelor de tip after-school sau „Școala după Școală”;
  • burse, cazare și decontare de transport.

Această inițiativă legislativă vine în sprijinul copiilor care se confruntă cu absența unuia sau ambilor părinți, oferindu-le un cadru de susținere și dezvoltare pentru a traversa mai ușor această perioadă dificilă.

A consemnat: Occidentul Românesc
Sursa: Administraţia Prezidenţială

Nota redacției: Comunicatul a fost publicat în ediția tipărită a lunii august 2023, la pagina 08.